Revenind din Călărași în Dobrogea, baza noastră de misiune a devenit de vineri 14 Octombrie 2020 orașul Medgidia, un oraș pe malul celebrului canal Dunăre-Marea Neagră, despre care avem să aflu că a fost fondat acum 166 de ani de Medgid al II-lea, un sultan local. Coranul poruncește convertirea celor cuceriți fie prin convingere, fie prin constrângere. Există totuși o excepție pentru creștini și evrei, pe care islamul îi tolerează cu condiția ca ei să plătească o anumită sumă de bani anuală. Aceasta a fost condiția principatelor române în timpul cuceririi otomane.

Medgid al-II-lea s-a dovedit a fi un sultan luminat care a dat un statut de libertate creștinilor și le-a zidit chiar biserici creștinilor din zonă. Am văzut moschei și minarete ăn Medgidia, dar am văzut și biserici ortodoxe, una chiar făloasă nevoie mare, aflată în reconstrucție. M-au impresionat în mod special turlele „aurite“ care străluceau în soare.

Pentru cei care vor să se documenteze mai mult, recomand aceste link-uri de Internet

Medgidia, primul oraș modern al Imperiului Otoman

165 de ani de la întemeierea oficială a orașului modern Medgidia

Sali Sabri a pus la cale această vizită împreună cu Valer Monafu, președintele Societății Misionare Române. El locuiește în Medgidia, păstorește adunarea locală și este unul din liderii lucrării printre musulmani. L-am întâlnit prima dată în Los Angeles unde l-a adus prietenia cu Valer Monafu. Ne-am și fotografiat pe o plajă din California, iar Valer a avut inspirație să ne numească „Tache, Ianche și Cadâr“ ca în celebra piesă de teatru.

Sali Sabri are mulți prieteni și susținători în America. Cu ajutorul lor financiar a cumpărat o clădire veche în buricul orașului, vizavi de sediul Partidului Liberal și peste drum de frumosul parc din centru.

S-a întâmplat că biserica sărbătorea Ziua Mulțumirii și ne-am bucurat împreună. Iată un extras de pe Facebook:

O zi memorabilă la Biserica Creștină Baptistă “Sfânta Treime” din Medgidia.

Am mulțumit Lui Dumnezeu pentru purtarea Lui de grijă. Am mulțumit Lui Dumnezeu pentru cei 28 de ani de la înființarea bisericii noastre. Pastorul Daniel Branzei a predicat Cuvântul și întreaga biserică a rămas profund cercetată.

Binecuvântat să fie Dumnezeu pentru Harul Lui nespus de mare și pentru cele peste 150 de suflete care au participat la închinare!

Costumele copiilor miroseau încă a America, iar Valer Monafu și RMS sunt „vinovați“ și de această ispravă. Puteți vedea cele petrecute acolo la această adresă: https://www.facebook.com/279879335743834/videos/783367186294257

Una din minunile văzute în Medgidia a fost această familie de misionari din Coreea de Sud, care, alungată fiind din Turcia, s-a aciuit în Dobrogea și lucrează extraordinar de eficient, mai ales că vorbește foarte bine limba turcă.

Vineri seara am călătorit la Năvodari pentru că Sali ne-a făcut cadou și bisericilor baptiste române din zonă. Ultima oară când fusesem la Năvodari aveam 11 ani, în urmă cu alți 57. Clădirea a fost arhiplină pentru un seminar despre familie, cum au cerut ei. M-am simțit „ca în familie“, mai ales că mi-am descoperit printre cei prezenți și o verișoară pe linia bunicului dinspre tată. Părăsise și ea Moldova ca să-și câștige pâinea în Constanța.

Ne-am întins iar cu întrebările și răspunsurile până târziu în noapte. La terminarea serviciului m-au zorit să plecăm spre mașină, dar ceilalți din echipă au întârziat să vină așa că am stat afară transpirat până la piele în vântul tăios de la marginea mării. Nu știu să mai fi făcut așa frig vreodată și am început să mă îndoiesc de providența lui Dumnezeu peste această vizită. Mă și vedeam printr-un spital de acolo. Boala nu m-a atins însă decât câteva zile mai târziu, în escala de la București din drumul de întoarcere acasă.

Sâmbătă 15 Octombrie ne-am adunat cu lucrătorii din bisericile turce din Dobrogea și județele limitrofe. Au fost mai mulți decât cei din Bulgaria și ne-a fost mai la îndemână pentru că n-a mai trebuit să fim traduși de Sali.

Căldura părtășiei și interesul celor veniți ne-au făcut să trecem iar cu mult peste ora hotărâtă. Am dat tot ce am putut, conștient că acesta este scopul principal pentru care am postit, ne-am rugat și ne-am pregătit înainte de a pleca din America.

Mulți m-au privit ca pe o fantomă întoarsă din morți pentru că citiseră despre aventura mea cu virusul de anul trecut. Poate că și asta a contribuit la receptivitatea lor.

Am căutat să le sistematizez cunoștințele pe care parțial le aveau deja într-o privire generală asupra Vechiului testament (Împărăția) și asupra Noului testament (Nunta). Au urmat însă după aceea întrebările și ne-am dus pretutindeni, cățărându-ne până și în revelațiile despre cer și conflictul angelic în care ne aflăm.

Am avut iar aceeași sentiment de maturitate spre maturizare și i-am dat încă o dată dreptate celui care a spus în cartea Proverbe: „Dă celui înțelept și se va înțelepții și mai mult“.

Seara târziu, spre folosul lui Michael Monafu, mezinul lui Valer, ne-am dus în Constanța să vedem faleza, Cazinoul și ruinele lăsate de Imperiul Roman. Am alăturat cumva aceste ruine cu ruinele lăsate de regimul comunist. România trăiește acum vremurile unor reconstrucții febrile, căutând să recupereze din mers decalajul enorm față de țările Europei occidentale.

Mă grăbesc acum să consemnez aceste evenimente printre calmante și tratamente. Pentru mine, vizita aceasta a fost un fel de testare a apei cu degetul să văd dacă Dumnezeu îmi aprobă și alte vizite așa de departe de casă sau îmi spune că va trebuie să mă mărginesc de acum doar cu cele mai scurte și mai ușoare. Juriul nu s-a pronunțat încă. Dacă este s-o iau după boala de acum, votul este negativ. Slavă Domnului și pentru limitările pe care mi le pune. Numai El este nelimitat și numai El este strict necesar pretutindeni.

Mi-a fost frică de această vizită. Este primul efort major după ce m-am ridicat dincoace de consecințele bolii. Acesta a fost motivul pentru care am vizitat aproape pe ascuns România, ca să nu fiu chemat și prin alte părți. Și așa s-a aflat însă și a trebuit să-i refuz pe cei care m-au invitat pe la ei. Au fost refuzuri care m-au durut mult. De data aceasta am fost „turc“ și cu o traiectorie foarte bine precizată.

Scriu aceste rânduri și ca o invitație pentru ceilalți păstori români baptiști din America. Da, este nevoie și de ei în România. Brazda reavănă de aici are nevoie de sămânță bună. „Secerișul este mare și lucrătorii sunt (iar) așa de puțini …“ Mulți dintre ei ar putea face o lucrare mult mai bună decât am făcut noi de această dată. Cine are urechi de auzit să audă.

Societatea Misionară Română și Sali Sabri vă stau la dispoziție.

Categories: Articole de interes general

Tags: Daniel Branzai