De la capătul lor îndepărtat de munte, prin pădurile străvechi, apele sar neîncetat peste pereții de stâncă și se prăbușesc în prăpastia adâncă. Pădurea crește în jur, tăcută și solemnă, aruncându-și umbra deasă prin aerul saturat de sprayul cascadelor. Crengile și frunzele agitate de vânt sunt reduse la tăcere de sunetul apelor învolburate. Într-o frumusețe timidă, mușchii de stâncă și lichenii fragili se aventurează agățându-se pe stâncile umede… Iepurașul tremură, urechile îi sunt ciulite pentru a detecta orice zgomot amenințător… mereu gata să se ascundă în vizuina lui de siguranță (e la început pe video). Șopârlele cu sânge rece stau nemișcate la soare absorbind caldura, iar veverițele pline de viață aleargă fără odihnă peste frunzele uscate și plantele lemnoase, se opresc brusc, verifică și o iau la fugă din nou. Cântecul păsărilor răsună în toată pădurea în triluri vesele. Acestea sunt “Cascadele din pădure”, din California! Ce frumoase locuri a făcut Dumnezeu pe acest pământ! Cum să nu ne bucurăm?

Când uneori mă simt ca și într-un deșert fără drumuri și fără ieșiri aparente, Domnul meu nu mă părăsește. El este acolo cu mine, mereu gata să-mi vină în ajutor. Nu am niciun motiv să mă neliniștesc, căci El mă conduce la ape răcoritoare și în ele mă înviorez. El face să țâșnească din stâncă izvoare de speranță care îmi dau putere. El este aproape, foarte aproape, și El merge alături de mine, pentru că eu mă încred în El.

Prin deșerturile vieții trebuie să trecem cu toții, îndurând frigul, căldura extremă și vântul. Dar nu avem niciun motiv să rătăcim fără țintă, fără direcție, fără scop și fără plan, bătuți de vânt. Dumnezeu este adevăratul adăpost de nădejde, El este Stânca puternică pentru noi toți cei ce venim la El! Cine, sau ce ne mai poate face vreun rău?

Să tânjim cu toții după apele Sale înviorătoare, astfel ca ele să facă parte din viața noastră de zi cu zi. Citim și studiem Cuvântul Său scris? Trăim Cuvântul Său prin puterea Duhului? Suntem continuu împrospătați de izvoarele binecuvântărilor care curg de la Domnul nostru Isus Hristos? Trăim în mila și în harul Său?

Necazurile acestei lumi sunt foarte reale și dure, dar Domnul Isus este marele nostru Încurajator, și El ne încurajează în permanență direct prin Cuvântul Său scris. Noi, ca și credincioși, facem parte din Biserica Sa și ne avem și unii pe alții, așa că este iarăși de importanță vitală să “ne încurajăm” și “unii pe alții” prin Cuvântul scris, așa cum spune apostolul Pavel. Noi trebuie să ne îmbărbătăm inimile cu speranță, “încurajându-ne unii pe alții” în dragoste pentru a stărui în adevăr! Acest lucru este vital pentru înaintarea noastră zilnică în credință. “Încurajați-vă, deci, unii pe alții și zidiți-vă unii pe alții, asa cum şi faceţi în adevăr” (1 Tesaloniceni 5:11) – este ceea ce ne spune apostolul Pavel nouă, precum a spus și credincioșilor din Tesalonic.

Dacă vă interesează, mai jos puteți citi predica mea bazată pe 1 Tesaloniceni 5:11. Doresc să fiți binecuvântați. Amin.

“De aceea, încurajați-vă unii pe alții și zidiți-vă unii pe alții, așa cum şi faceţi în adevăr“

(1 Tesaloniceni 5:11)

A fost un om în biserica primară care se numea Iosif, dar porecla lui era “Barnaba“, care înseamnă “Fiul încurajării“. Ce poreclă minunată este aceasta! Faptele Apostolilor 4:36-37 ne spune că un levit originar din Cipru, pe nume “Iosif, care era numit de apostoli și Barnaba, a vândut un ogor care îi aparținea, a adus banii și “i-a pus la picioarele apostolilor“. Ce binecuvântare a fost Barnaba pentru credincioșii din vremea sa! Fiind levit, Barnaba nu ar fi fost în mod obișnuit în posesia unei bucăți de pământ. Conform Deuteronomului 18:2, leviții nu aveau voie să fie proprietari de pământ “pentru că însuși Domnul Dumnezeul lui Israel este moștenirea lor“. Ei au fost puși deoparte pentru sarcini specifice pentru Domnul, iar una dintre cele mai importante sarcini rezervate unora dintre ei a fost aceea de a sluji ca preoți în templu. Celelalte triburi care posedau pământ trebuiau să îi susțină pe leviți prin intermediul zeciuielii (Numeri 18:21-25). De ce și cum s-a ajuns ca Barnaba să dețină pământ nu ne este spus. Dar “legea iubirii” a lucrat atât de puternic în Barnaba, încât a vândut ceea ce avea și a pus la picioarele apostolilor toți banii obținuți din aceasta.

Barnaba s-a dovedit a fi fidel numelui său, deoarece, prin încurajarea sa, apostolul Pavel a fost acceptat pentru prima dată de biserica din Ierusalim care se temea foarte mult de el deoarece mai înainte o persecutase cu înverșunare. După cum citim în Faptele Apostolilor 9:27, “Barnaba l-a luat [pe Pavel] și l-a adus la apostoli și le-a făcut cunoscut cum pe drum îl văzuse pe Domnul, care îi vorbise, și cum în Damasc predicase cu îndrăzneală în Numele lui Isus“. Vedem aici cum acest “fiu al încurajării“, Barnaba, a fost și un om de acțiune! Iar mai târziu, Barnaba a dovedit din nou prin acțiunile sale că era un om al încurajării! Prin încurajarea sa, Marcu a primit o a doua șansă după un eșec abject. În timpul unei călătorii misionare în Pamfilia, Marcu i-a abandonat pe ceilalți misionari, așa că, atunci când a plecat pentru a doua sa călătorie misionară, Pavel a refuzat să-l ia și pe Marcu. Dar Barnaba a venit alături de Marcu și a mers cu el până în Cipru (Faptele Apostolilor 15:39). Dar care a fost rezultatul final al intervenției lui Barnaba? În cele din urmă, Marcu a fost complet restabilit și a câștigat încrederea deplină a lui Pavel, așa cum vedem în 2 Timotei 4:11: “Numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu și adu-l cu tine, căci îmi este de mare folos pentru slujire“. Ce schimbare uimitoare a avut loc în viața spirituală a unui om, doar printr-o încurajare plină de răbdare!

Fie ca noi să călcăm pe urmele lui Barnaba și să ne încurajăm și să ne zidim unii pe alții. Nu suntem chemați să trăim izolați în grote subterane sau în bârlog ca urșii, ci suntem chemați să ne încurajăm și să ne zidim unii pe alții astfel încât să nu fim copleșiți de durerile și încercările pe care le avem în această viață. Încurajarea este atât de necesară în mersul nostru prin credință încât Pavel ne îndeamnă să ne “încurajăm unii pe alții și să ne zidim unii pe alții“.

Pentru că Barnaba l-a încurajat și l-a zidit pe Marcu, acest tânăr a devenit nu doar util, ci “foarte util” lui Pavel în slujirea sa. Fie ca noi toți să fim “fii și fiice ale încurajării“, așa cum a fost Barnaba! Evrei 3:13 spune: “Încurajați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se numește “astăzi“, pentru ca niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.” Suntem binecuvântați să ne aflăm într-o adunare creștină în care putem comunica și prin harul Său avem o părtășie strânsă. Să continuăm deci acest lucru atâta timp “cât se numește “astăzi””.

Biblia abundă nu numai în avertismente și blesteme, ci și în mari încurajări. Iar una dintre aceste mari încurajări vine atunci când ne încurajăm unii pe alții în dragoste, în adevăr!Domnul Isus ne-a spus nouă, celor care Îl urmăm: “În lumea aceasta veți avea necazuri. Dar aveți curaj! Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33b). El ne-a spus foarte clar că ne vom confrunta cu necazuri în această lume. În Ioan 15:18-21, El a spus: “Dacă lumea vă urăște, să știți că ea M-a urât pe Mine înainte de a vă urî pe voi. Dacă ați fi din lume, lumea v-ar iubi ca pe ai ei; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales din lume, de aceea vă urăște lumea. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: ‘Un rob nu este mai mare decât stăpânul său’. Dacă M-au prigonit pe Mine, vă vor prigoni și pe voi. Dacă ei au păzit cuvântul Meu, îl vor păzi și pe al vostru. Dar toate aceste lucruri vă vor face vouă din cauza numelui Meu, pentru că nu-L cunosc pe Cel care M-a trimis pe Mine“. Cu toate acestea, Domnul Isus nu a lăsat ca avertismentul Său sumbru să ne zdrobească, ci l-a temperat cu o încurajare. În Ioan 16:33, El spune: “V-am spus aceste lucruri, pentru ca în Mine să aveți pace. În lume veți avea necazuri. Dar aveți curaj; Eu am biruit lumea“.Domnul Isus a biruit lumea și El este mai puternic decât orice lucru cu care ne-am putea confrunta vreodată!

Necazurile din această lume sunt foarte reale și dure, iar Domnul Isus este marele nostru Încurajator, si El ne încurajează în mod continuu direct prin Cuvântul Său. Noi, ca și credincioși, facem parte din Biserica Sa și ne avem și unii pe alții, așa că este iarăși de importanță vitală să “ne încurajăm” și “unii pe alții” prin Cuvântul scris, așa cum spune apostolul Pavel. Noi trebuie să ne îmbărbătăm inimile cu speranță, “încurajându-ne unii pe alții” în dragoste pentru a stărui în adevăr! Acest lucru este vital pentru înaintarea noastră zilnică în credință. Și, în funcție de nevoile individuale, încurajându-ne unii pe alții, ne mângâiem unii pe alții.

Dumnezeu ne mângâie, așa că și putem urma exemplul Său mângâindu-i pe alții… aceasta este o responsabilitate pe care Dumnezeu a dat-o fiecăruia dintre noi, așa cum spune 2 Corinteni 1:3-4: “Binecuvântat să fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca noi să putem mângâia pe cei ce se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu“. Niciunul dintre noi, cei credincioși, nu trebuie să se întristeze așa cum o face lumea necredincioasă, care nu are nicio speranță, iar noi trebuie să ne apropiem de cei aflați în suferință, să-i mângâiem și să-i încurajăm în dragoste. Uneori, cuvintele nu pot face mare lucru, dar manifestarea autentică a iubirii poate face chiar mai mult decât ne putem închipui!

Încurajarea este vitală traiului sfânt într-o lume căzută. În Ioan 13:34-35, Domnul nostru a spus: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu pe voi, așa să vă iubiți și voi unii pe alții“. Aceasta este o poruncă nouă în sensul că acum Duhul Sfânt ne împuternicește să o ascultăm. Acesta este cel mai înalt grad de iubire… pentru că Domnul Isus Însuși ne spune: “așa cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții“. El este cel mai mare exemplu pe care trebuie să-l urmăm! Adevărata iubire pentru Hristos nu se manifestă prin faptul că purtăm una dintre acele cruci mari la gât sau că ne purtăm cu pioșenie în biserică, ci semnul adevăratei noastre iubiri pentru Hristos se manifestă prin iubirea noastră față de frații și surorile noastre în Domnul. Să ne amintim un lucru foarte important care este și un mare privilegiu pentru noi…. Așa cum ne îndeamnă Evrei 10:24, “să ne gândim cum să ne îndemnăm unii pe alții la dragoste și la fapte bune“!

Adevăratele cuvinte de încurajare ale fraților și surorilor noastre în Domnul sunt alinare pentru sufletele noastre și vindecătoare pentru oasele noastre, așa cum spune Proverbe 16:24: “Cuvintele plăcute sunt un fagure de miere, dulci pentru suflet și vindecătoare pentru oase“. Cuvântul lui Dumnezeu este plin de încurajare și la fel sunt și cuvintele fraților și surorilor noastre dragi care ne încurajează amintindu-ne aceste cuvinte prețioase.

Așa cum ne iubim unii pe alții, Îl iubim și pe Domnul nostru! Iar încurajarea reciprocă cu ajutorul Scripturii este o parte foarte importantă a acestei iubiri. Așa cum spune Romani 15:4, aceasta este încurajarea care dă speranță: “Căci tot ce s-a scris în zilele din urmă a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin stăruință și prin încurajarea Scripturilor, să avem nădejde.” Încurajările din Biblie ne oferă o imagine de ansamblu și, odată cu aceasta, dorința de a continua. Speranța pe care o avem în Hristos este cea cu care trebuie mereu să ne încurajăm unii pe alții! În acest fel, putem evita mai ușor “epuizarea” și putem fi scutiți de a ceda depresiei provocate de spiritele mincinoase care caută să ne descurajeze și să ne răpească bucuria. Ioan 10:10 spune că “Hoțul vine numai ca să fure, să ucidă și să distrugă. [Dar Domnul Isus] a venit ca [noi] să avem viață și să o avem din belșug.” 

Ca și creștini, trebuie să comunicăm unii cu alții pentru edificare reciprocă. Încurajarea noastră nu trebuie să fie intermitentă, ci continuă. Fiecare zi ne apropie tot mai mult de revenirea Domnului nostru, dar, din păcate, nu văd prea multă încurajare printre creștinii din vremurile noastre… Unele dintre bisericile de astăzi sunt atât de mari, încât te poți pierde cu ușurință în mulțime și aproape că nimănui nu i-ar păsa de tine dacă nu te-ar mai vedea… Cum ar putea credincioșii să se încurajeze și să se zidească unii pe alții dacă nici măcar nu pot relaționa unii cu alții pentru că sunt străini unii de alții?… “Ce mai faci?” “Sunt bine, mulțumesc“. Și asta este ceea ce ei numesc părtășie… Dumnezeu să ne ajute! Evrei 3:13 spune: “…încurajați-vă unii pe alții zi de zi, câtă vreme încă se mai numește “astăzi”, pentru ca niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.” Este această sarcină de a ne încuraja unii pe alții prea dificilă pentru noi? Dacă trăim în Duhul Sfânt, nu are cum să nu fie!

În “capitolul iubirii”, care este 1 Corinteni 13, citim în versetele 4-7: “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” Dacă Dumnezeu ne iubește atât de mult, putem înceta să ne iubim unii pe alții? Este oare posibilă viața creștină fără să nu ne iubim unii pe alții? Una dintre dovezile sigure că suntem creștini autentici este faptul că “roada Duhului” crește în noi. Galateni 5:22-26 ne spune care este această roadă: “Roada Duhului […] este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Să nu ne îngâmfăm, să nu ne provocăm unii pe alții, să nu ne invidiem unii pe alții.” Adevărata încurajare hrănește răbdarea și bunătatea, iar dacă “trăim prin Duhul“, trebuie să “ținem și noi pasul cu Duhul“! Numai așa “umblăm prin Duhul.” Când mă gândesc la acest lucru, îmi vine în minte imaginea unor soldați foarte disciplinați și foarte bine antrenați, care mărșăluiesc “în pas cu Duhul“! Și, pe măsură ce “ținem pasul cu Duhul“, suntem foarte încurajați noi înșine și suntem îndemnați să îi încurajăm pe alții și să trăim viața creștină în mod victorios!

Norii negri sunt o realitate și sunt de așteptat în această viață. Să te descurajezi este ușor și ultimul lucru pe care avem nevoie să-l auzim în acele momente dificile sunt platitudinile… iar creștinii farisei și infantili sunt plini de ele. Dacă nu avem nimic de vorbit sau de spus pentru zidire, cu atât mai bine să ne ținem gura! Pur și simplu să tăcem! În momentele de dificultate avem nevoie de o edificare autentică și de o încurajare autentică făcută în dragoste, nu doar de cuvinte care se potrivesc exact ca nuca în perete,… ca să folosesc o veche expresie românească.

Ca și creștini, “Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos… ne-a binecuvântat în Hristos cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești“, așa cum spune Efeseni 1:3. Și totuși, trebuie să ni se amintească toate aceste lucruri mărețe când tot ce vedem în jurul nostru pare a fi descurajare! A trăi după vedere este atât de descurajant… Ce ar fi această viață fără o încurajare autentică? Nici nu vreau să mă gândesc la asta. Nici unul dintre noi nu vrea să fie copleșit de durerile severe ale acestei vieți. Mulțumim lui Dumnezeu că, pe măsură ce creștem în credință, El ne dă posibilitatea să trăim prin credință și nu prin vedere! Și cum încă ne mai luptăm cu impulsul de a trăi după vedere, avem cu atât mai multă nevoie să fim încurajați să trăim așa cum trebuie. Avem nevoie de dragostea celuilalt, care se manifestă în multe feluri…, iar încurajarea este unul dintre modurile în care se manifestă dragostea. Domnul nostru este preocupat de bunăstarea noastră și ne-a dat unul altuia pentru încurajare! Așadar, haideți să ne încurajăm activ unii pe alții și să ne reamintim unii altora de marele adevăr pe care îl avem în Hristos, că Dumnezeu ne iubește, că dragostea Lui este mai presus de orice și că El nu ne părăsește niciodată. Să ne reamintim deci unii altora că Domnul nostru ne prețuiește, că ceea ce este cel mai bun pentru noi urmează să vină, că moștenirea noastră cerească pe care El o păstrează și o păzește pentru noi este “nepieritoare, nestricăcioasă și nu se veștejește” (1 Petru 1:4), iar luptele noastre din prezent nu sunt decât “ușoare suferințe de moment [ceea ce sunt de fapt] care ne pregătesc o greutate veșnică de glorie, fără nici o comparație“, așa cum spune Pavel în 2 Corinteni 4:17. Fie ca noi să fim încurajați să spunem împreună cu apostolul Pavel: “Căci consider că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice de comparație cu slava care urmează să ni se descopere” (Romani 8:18).

Deseori, un buchet de trandafiri pământești conține și spini. Spinii fac parte din viața noastră și chiar și apostolul Pavel a avut unul, iar acest lucru a fost greu de suportat. După cum știm, nimeni nu este scutit de vremuri grele de încercare și disciplină. Apostolul Pavel s-a rugat de trei ori pentru ca acel spin să fie îndepărtat, iar Domnul i-a răspuns: “Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune“, după cum citim în 2 Corinteni 12:9a. Un necredincios ar fi fost foarte descurajat să audă acest lucru, dar apostolul a fost încurajat atât de mult încât a putut spune: “De aceea mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” (2 Corinteni 12:9b). Domnul nostru a spus “mulțumiți-vă cu ceea ce aveți“, căci “nu vă voi lăsa niciodată și nu vă voi părăsi” (Evrei 13:5).

După cum citim în 1 Împărați 19:1-10, profetul Ilie s-a luptat cu descurajarea: “Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie şi cum ucisese cu sabia pe toţi prorocii. Izabela a trimis un sol la Ilie, să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.” Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo. El s-a dus în pustiu unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr şi dorea să moară, zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.” S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr. Şi iată, l-a atins un înger şi i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă.” El s-a uitat, şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mâncat şi a băut, apoi s-a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi a zis: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.” El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb. Şi acolo, Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?” El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!”

Ilie a spus: “am rămas numai eu singur“. Ce mare descurajare este să rămâi singur! Ilie a trecut prin dificultăți chinuitoare și era atât de descurajat încât a spus Domnului: “Ajunge; acum, Doamne, ia-mi viața, căci nu sunt mai bun decât părinții mei“. Se afla într-un punct foarte scăzut al vieții sale și avea nevoie de încurajare. Si Dumnezeu a avut grijă de nevoile lui și l-a încurajat prin îngerul Său, care i-a adus mâncare specială și l-a întărit. Așa cum Ilie a fost încurajat, și noi avem nevoie să fim încurajați. Ne aflăm într-un război spiritual crâncen, dar Dumnezeu a pus la dispoziție pentru noi o “armură spirituală” foarte puternică pe care trebuie să o îmbrăcăm și să fim foarte încurajați să rămânem neclintiți. După cum spune Efeseni 6:10-18, iată ce ne-a oferit Dumnezeu: “Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul. Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții”. 

Avem la dispoziție întreaga armură a lui Dumnezeu și trebuie să ne încurajăm unii pe alții, în dragoste, să purtăm această armură și să o folosim în mod corespunzător. Pe măsură ce suntem încurajați în Hristos, avem putere să ne îmbrăcăm și să folosim această armură spirituală și să rămânem neclintiți. Chiar și atunci când lucrurile prin care trecem par a fi aproape imposibile, trebuie să ne încurajăm unii pe alții, deoarece Domnul nostru “care ne cheamă este credincios și ne dă puterea de a fi și noi credincioși” (1 Corinteni 1:9). Amin.

Binecuvântările Domnului,

Daniel

[Predică ținută pe 5 septembrie 2021 la Sun Ridge Church, Warner Springs, California. Tradusă din originalul englezesc.]

Categories: Articole de interes general