[Cei răi] Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire. – Psalmul 73:7

Fronda și batjocorirea se dai drept “certitudine”, in dezbaterea publică.

1752: Creştinismul părea să fie în defensivă în secolul XVIII, în epoca Iluminismului. Unii dintre gânditorii iluminişti erau atei convinşi, dar cei mai mulţi erau deişti, adică credeau în Dumnezeu, dar nu şi în intervenţia Lui în treburile oamenilor – cu alte cuvinte, nu credeau în Dumnezeul Bibliei. Ateismul era încă scandalos pe vremea aceea, dar deiştii aveau satisfacţia de a fi consideraţi moderni şi „progresişti”, căci continuau să creadă în Dumnezeu, deşi într-un Dumnezeu pe care mulţi nu Îl considerau foarte atrăgător.

Totuşi, biserica nu a dus lipsă de apărători ai credinţei. Unul dintre cei mai capabili dintre aceştia a fost Joseph Butler, un epicop al Bisericii Anglicane, autor al unei scrieri clasice împotriva deismului, The Analogy of Religion Natural and Revealed, publicată în 1736. Butler ştia că deiştii susţineau că putem cunoaşte – în mod cert – foarte puţine lucruri despre Dumnezeu, dar că putem cunoaşte foarte multe despre natură, aceasta fiind o temă favorită în scrierile deiste. Butler a inversat acest argument, spunând că, de fapt, ştim relativ puţine lucruri despre natură. De asemenea, deiştii puneau un accent deosebit pe puterea raţiunii omului, dar Butler a declarat că raţiunea nu contrazice credinţa, ci o susţine. Potrivit lui Buttler, Dumnezeu S-a revelat pe Sine în Biblie, dar şi în natură, în plus, Dumnezeu i-a dat omului raţiune. Cea mai bună utilizare a raţiunii este a înţelege că raţiunea are limitele sale.

Apărările intelectuale ale creştinismului se numesc apologetică – ele nu sunt „scuze” ale credinţei, ci „apărări” ale ei. Apologetica are o istorie îndelungată, ea datând încă din vremea când apostolul Pavel le-a predicat păgânilor din Atena. Este discutabil dacă aceste apărări convertesc mulţi necredincioşi la credinţă, dar apologetica îndeplineşte un rol foarte util în păstrarea unor credincioşi şovăitori în turma lui Cristos. Când Butler a murit, la 16 iunie 1752, el a fost onorat ca unul dintre cei mai mari apărători ai credinţei supuse atacurilor.

Rugăciune: Tată, Îţi mulţumim nu numai pentru credinţa care nu ne umple doar inima, ci ne stimulează şi mintea pentru a o pune în practică. Amin.

Categories: Articole de interes general