Alecu Reniță: Răspuns unei „savante” îndrăgostită de Putin

Ne îndemnaţi, din capitala Ţării, din Bucureşti, să-i lăsăm pe ruşi în pace şi să scriem despre ce se întâmplă în Palestina. La Chişinău cunoaştem foarte bine narativele şi tezele propagandei ruseşti: le simţim mirosul urât de la mare distanţă, fiindcă le auzim zilnic de peste 200 de ani, din mai 1812, când Rusia a rupt Moldova istorică în două, obligându-ne să declarăm în cor că ne-au „eliberat şi ne-au făcut oameni”.

Dacă v-aş descrie ce monstruozităţi se ascund în spatele „eliberării” ruseşti, o să vă ia groaza şi o să credeţi că vă aduc blestemul şi nenorocirea în casă. O mare parte din poporul român, aproape patru milioane de suflete din stânga Prutului, au cunoscut pe propria piele ce înseamnă „lucoarea de la Răsărit”, iar peste un milion au plătit cu viaţa lor experimentele Moscovei pe pământurile Basarabiei româneşti. Alte trei milioane s-au ales cu destinele mutilate, iar spaima, băgată până în măduva oaselor, i-a forţat să accepte rusificarea impusă.

Moldoivanii, ahtiaţi după Putin, fac parte din categoria mutanţilor, a victimelor otrăvite timp îndelungat, care îşi elogiază călăii şi nu pot fără ei. Însă nu despre soarta nedreaptă a basarabenilor doream să vă spun, nici despre Palestina, ci despre unii români din dreapta Prutului, care bat la poarta iadului şi se roagă ca Ivan Turbincă să-i ducă în paradisul rusesc.Observ destul de des, îndeosebi pe reţelele de socializare şi mass-media, că propaganda rusească se împrăştie ca o boală invizibilă în tot spaţiul românesc. Din păcate, fără voia noastră, R.Moldova mai face parte din „ruskii mir” (lumea rusă), dar întreb — românilor din dreapta Prutului li s-a făcut dor de ruşi, de „sovromuri”, de Stalin, Vâşinschi şi Putin?

Să fi dispărut în câteva decenii memoria istorică şi simţul autoconservării în mentalul colectiv? Refrenul omniprezent după capitularea din 23 august 1944 – „Stalin şi poporul rus / Libertatea ne-au adus!” – nu se mai aude din gropile comune, în care zac elitele României interbelice? Fraţilor, din câte văd şi aud, pe unii începe să-i plictisească Europa, SUA şi NATO? Chiar nu zăriţi că dincolo de ele se află „ruskii mir”, Rusia sufletelor moarte arătată de Gogol; Rusia Marelui Inchizitor şi a Antihristului din profeţiile apocaliptice ale lui Dostoevski, Soloviov, Leontiev sau Rozanov; Rusia şovină, asupritoare şi barbară, denumită de idolul lor din mausoleu – „închisoarea popoarelor”; Rusia imperialistă, militaristă şi teroristă, cea care distruge pacea pe continent şi urzeşte să arunce în aer temeliile lumii libere? Nu vă mai amintiţi cum criminalul de război Putin îi oferea liliputanului de la Chişinău harta Moldovei Mari, dându-i dezlegare să submineze unitatea poporului român de pe ambele maluri ale Prutului?

Nu Palestina se află între noi, stimată doamnă „savant”, ci o frontieră artificială trasă de Rusia prin sufletul poporului român şi prin trupul viu al României noastre. Dar, cu cât este mai întunecată şi incultă persoana, cu atât este mai putinistă în gândire şi mesaje. Mă sperie faptul că anumite partide şi feţe bisericeşti din Ţară privesc cu multă speranţă spre Moscova, confundând credinţa ortodoxă cu antihriştii de la Kremlin şi politica imperială. E sminteală curată să se creadă că Europa este mai ateistă şi mai putredă în moravuri decât Rusia lui Putin, Lavrov, Şoigu şi Kiril. Vă scriu, iar la 70 km de Chişinău, fiarele înarmate de la Tiraspol aşteaptă ordinul de la Kremlin să treacă Nistrul, să măcelărească băştinaşii. Probabil vă este indiferentă soarta Basarabiei, ca şi a întregii Românii.

Alături, toată Ucraina e scăldată în sânge nevinovat. Sunt ucişi sute de copii, femei, bătrâni neputincioşi, sunt bombardate zilnic sate şi oraşe cu populaţie civilă, paşnică. Peste patru milioane de ucraineni au fugit de urgia războiului, declanşat de Rusia. Ei şi-au lăsat casele, baştina, ţara. 90% din cei refugiaţi sunt femei şi copii. Ştiu că adorându-l pe Putin, nu vă pasă de durerea altora, dar ajutaţi-mă să înţeleg: ruşilor nu le ajunge cât pământ au de la Marea Neagră până la Oceanul Pacific, până la Insulele Curile, furate de la japonezi?Vă supără că publicăm documente despre crimele odioase ale Rusiei ţariste şi sovietice împotriva neamului românesc? Poate nu vă interesează, dar noi punem mare preţ pe limbă, istorie şi memorie, făcându-ne, în condiţii nefaste, datoria faţă de înaintaşi, bunici, părinţi şi neam. Chiar dacă îl idolatrizaţi pe Putin, ar fi bine să cunoaşteţi că în anii de ocupaţie, nu puţini basarabeni sfidau interdicţiile impuse de Moscova şi cu preţul libertăţii, îşi apărau limba, cultura şi identitatea românească.

Oricât se supărau călăii roşii, organizând asasinate în masă, foamete şi deportări, basarabenii şi-au păstrat fiinţa naţională, neascunzându-şi iubirea faţă de România, pe care totdeauna am considerat-o Ţara noastră.Ne sfătuiţi să uităm trecutul, să umblăm cu capul plecat, să nu aducem în spaţiul public atrocităţile comise de barbarii de la Răsărit. Vă rugăm, totuşi, dacă aveţi măcar puţin respect faţă de sacrificiile poporului român de pe ambele maluri ale Prutului, nu aruncaţi cuvinte nesăbuite peste istoria românilor, care e plină de răni sângerânde făcute de ruşi de la 1711 încoace. Până şi minunea lui Dumnezeu – România întreagă de la 1 decembrie 1918 – a fost sfârtecată şi dezmembrată de aceeaşi Rusie imperială la 28 iunie 1940.

Îmi închei răspunsul cu încrederea că o să faceţi cale întoarsă de pe drumul pierzaniei. Oamenii, care au respirat măcar o singură dată aerul libertăţii, când ajung în împărăţia lui Putin, îşi pierd iluziile şi se sufocă. De altfel, ca să ştiţi de la un basarabean, de nicăieri, din altă parte a lumii, nu se vede România atât de frumoasă şi de a noastră, ca din Siberia.

Alecu Reniţă

Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: