
Ne dor orizonturi strivite de bezne În noaptea adâncă, arzând ca o sete, Ce poartă lințoliul țesut din secrete Din creștet spre umeri, pe brațe, spre glezne. Făclii tremurânde-n cotloanele sumbre Atrag ca o vrajă dorințe și vise Și flacăra arde, cu zboruri ucise Pictând pe tabloul cunoașterii umbre. Scântei colorate apar de niciunde Să-ncânte privirea, spre ele s-atragă, Dar nu taie bezna, cortina e-ntreagă Și-n spatele ei drumul vieții se-ascunde. Doar zorii aduc izbăvire deplină Când tot orizontul se-ncinge-n rubine Și drumul de viață ce duce la Tine Ne-apare, Părinte, scăldat în lumină. Alungă-ntunericul, Doamne, cu zorii, Să curgă lumina divină pe pleoape Și-n ea să simțim cât ne ești de aproape Pe drumul țesut din lumină, spre glorii! Simion Felix Marțian
Categories: Articole de interes general
Leave a Reply