Adrian Papahagi
“Vai, suntem colonie la periferia UE”, exclamă naționaliștii noștri.
1. Când am fost altceva decât periferie?
2. Alegeți: periferia Turciei, periferia Rusiei sau periferia Franței și Germaniei.
3. Vasala Turciei plătea tribut la Stambul și nu primea nimic; România aservită URSS plătea tribut la Moscova și primea rețeta gulagului; “colonia” UE primește miliarde de euro pe an, mai mulți bani decât cretinii care ne conduc sunt capabili să investească în autostrăzi sau spitale (iar unde avem oameni vrednici, ca la Alba Iulia, Oradea sau Cluj, orașele se renovează și se dezvoltă cu banii Occidentului).
4. Domnii Țărilor Române își cumpărau tronul la Înalta Poartă, iar când sultanul voia să scape de ei trimitea un călău care-i sugruma; prim-secretarii comuniști, de la Gheorghiu-Dej la Iliescu, erau impuși de Moscova sau făceau sluj acolo; în crâncena UE, ne alegem singuri escrocii și mutalăii care ne conduc.
5. Domnii Țărilor Române sau tovarășii PCR nu stăteau la masa deciziilor cu Sultanul sau cu Stalin și Brejnev. Președinții și premierii noștri au un cuvânt de spus la Bruxelles (dacă nu știu să vorbească, nu-i vina Bruxelles-ului).
Pe scurt: cretinismul nu e vesel și nu are nicio scuză.
Una e să fii patriot, alta – cretin monoglot intoxicat de propagandă post-ceaușistă.
Categories: Articole de interes general
Leave a Reply