Venirea Fiului lui Dumnezeu printre noi ne-a adus o boare de eternitate. Ea este-ntrupată în paradoxuri verbale. Fiorii firii fură ceva din atingerile necuprinsului. Îi simțim, îi trăim și-i îmbrăcăm în vorbe care par fără nici o noimă. Iată pentru azi un exemplu:

Mica 5:2 „Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei.”

… zilele veșniciei …. zilele veșniciei …

Un paradox verbal aparent fără noimă, dar o realitate eternă mai exactă decât matematica ce nu o poate încape.

De dincolo de timpul legat de spatiul lumii actuale s-a-ntrupat Fiul lui Dumnezeu ca să pășească alături de noi, s-a făcut ca unul din noi, El, chipul Dumnezeului celui nevăzut.

Buimaci de bucurie, vă binecuvântăm în Numele celui care este mai presus de orice nume.

De-acum, Emanuel! De-acum și pentru întotdeauna, Emanuel!

P.S. – o altă expresie paradoxală rostită de preotul Zaharia în descoperire profetică este : “Soarele care răsare din înălţime” (Luca 1:78).

Categories: Articole de interes general