Pace!
O poezie despre anotimpul pe care îl traversăm (la propriu și figurativ). – Ioan Giura

    TOAMNA  VIEȚII

Toamna lacrimilor mele,
Printre frunze ruginite,
Cu dureri ne-mpărtășite,
M-a surprins zăcând în ele.

Toamna dorurilor-visuri,
Am simțit-o pe coline
Cum încet dar sigur vine
Să le piardă în… abisuri.

Toamna vremilor cărunte,
Cu căderi de fire moarte,
Între cele două „toarte”,
M-a izbit suflând în frunte.

Toamna zilelor mai scurte
Și mai repede apuse,
(Ca un  sunet, parcă, duse)
Mi-a intrat, pe drept, în… curte…

Toamnă iute dezgolită
Și de frunze și de poame,
Mă-nfior cum, de pe coame
Alta vine, mai grăbită:

Iarna albă, cu colindă
Pe la geam și flori de gheață,
Ca-ntr-o bună dimineață,
Mâna-i rece să mă prindă.

Însă am și o speranță,
Care-i trainică; și-i vie –
Ea-mi dă pace, bucurie;
Mă păstrează-n siguranță.

Căci pe Golgota, pe Cruce,
Domnul, ispășind păcatul,
Mi-a dat har, ca eu, pătatul,
Viață veșnică s-apuce!                                              

Categories: Articole de interes general