Pace!
O poezie despre anotimpul pe care îl traversăm (la propriu și figurativ). – Ioan Giura
TOAMNA VIEȚII
Toamna lacrimilor mele,
Printre frunze ruginite,
Cu dureri ne-mpărtășite,
M-a surprins zăcând în ele.
Toamna dorurilor-visuri,
Am simțit-o pe coline
Cum încet dar sigur vine
Să le piardă în… abisuri.
Toamna vremilor cărunte,
Cu căderi de fire moarte,
Între cele două „toarte”,
M-a izbit suflând în frunte.
Toamna zilelor mai scurte
Și mai repede apuse,
(Ca un sunet, parcă, duse)
Mi-a intrat, pe drept, în… curte…
Toamnă iute dezgolită
Și de frunze și de poame,
Mă-nfior cum, de pe coame
Alta vine, mai grăbită:
Iarna albă, cu colindă
Pe la geam și flori de gheață,
Ca-ntr-o bună dimineață,
Mâna-i rece să mă prindă.
Însă am și o speranță,
Care-i trainică; și-i vie –
Ea-mi dă pace, bucurie;
Mă păstrează-n siguranță.
Căci pe Golgota, pe Cruce,
Domnul, ispășind păcatul,
Mi-a dat har, ca eu, pătatul,
Viață veșnică s-apuce!
Categories: Articole de interes general
Leave a Reply