Traian Ungureanu: Săptămâna afgană

https://moldova.europalibera.org/a/traian-ungureanu/31415232.html?fbclid=IwAR0bjUxUlT8qhkGG1UJrw2Hn7YRoitSLscQyW1KUbm_E3MXyxU5gQO8jznc

Eșecul militar american în Afganistan a prezentat unei lumi șocate una din farsele prin care istoria ține să se facă iar respectată. În exact o săptămînă, statul afgan s-a prăbușit și a fost capturat fără fricțiuni de forțele Taliban. Evenimentele au defilat rapid, în pas bizar, și au lăsat impresia acută de neverosimil. Fiecare ofensivă, ba chiar simpla înaintare a forțelor Taliban, a fost urmată de căderea automată a armatei, forțelor de securitate și administrației statului afgan. Surparea a avut ceva din mecanica imposibilă a unei animații în care nu mai există gravitație, obstacole și efort. Însuși Președintele Biden pare să fi fost complet luat prin surprindere de dezintegrarea spontană a aparatului politico-militar afgan. Înaintea săptămînii încheiate cu evaporarea armatei și administraţiei afgane, Biden făcea presupunerea logică după care atacul Taliban se va izbi de armata și de voința politică a guvernului susținut și bogat înzestrat de Statele Unite. N-a fost așa pentru că, pînă la urmă, n-a fost nimic. Sistemul politic și militar construit de Statele Unite și de aliații occidentali a încetat să existe sau, mai curînd, s-au dovedit inexistent.

Uimirea, reproșurile și justificările produse de acest miracol negativ sînt de înțeles, dar numai pentru cei ce nu pot sau nu vor să iasă din impresiile adunate în șapte zile de derută și cacofonie. Căci, înaintea de acum faimoasei săptămîni afgane au existat 20 de ani de război, planuri grandioase, cheltuieli și investiții colosale în proiectul Afganistan – parte a unei largi suite istorice de transformare a Orientului Mijlociu și a lumii arabo-musulmane într-o umanitate sedusă și condusă de valori liberale și instituții democratice.

Ceea ce s-a numit „export de democrație” a început cu convingerea că remodelarea societăților orientale e și posibilă și dorită de însăși lumea orientală. Această premisă se încheie, acum, cu o corecție severă. În acest punct, istoria revine cu o asprime aproape cinică și repetă adevăruri uitate sau demodate.

Înainte de toate, istoria îndelung ignorată a dovedit sarcastic, în numai o săptămînă de dezintegrare afgană, că așa numitul „export de democrație” e o industrie înșelătoare și pretențioasă cînd nu e de-a dreptul imposibilă. A devenit acum mai ușor să ne întoarcem la analogiile istorice din care s-a născut doctrina „exportului de democrație”.

Putem observa, de pildă, că succesul strălucit al operațiilor de salvare sau instaurare a democrațiilor prin intervenții militare americane nu oferă un tipar fix. Astfel, cine a preluat mecanic modelul încununat de succes al marilor victorii americane care au adus democrația, în 1945, în Germania și Japonia, riscă să nesocotească datele esențiale ale acestor transformări.

Mai întîi, e ușor de observat că atît Germania, cît și Japonia au fost distruse militar prin intervenții definitive. Prima a cerut o alianță cu URSS în calitate de furnizor practic infinit de armate combatante și s-a soldat, printre altele cu pierderea Europei de Est, absorbită de un regim perfect dictatorial. A doua a fost posibilă numai după trauma militară și morală provocată de folosirea celei mai cumplite arme cunoscută în istorie. În ambele cazuri, victoriile militare au fost urmate de ocupație și guvernare directă, cu preluarea, reconstrucția și îndreptarea fiecărui detaliu de viață – de la industrie și viață politică, la educație și mersul trenurilor. Aproape nimic din acest fel de a reorganiza cu mîna proprie și în condiții de control absolut nu e de găsit în experiența afgană.

Adevărat, reluarea metodelor radicale și devastatoare ale anilor `40 e, astăzi, moral imposibilă. Societățile occidentale nu mai pot tolera tratamente de o asemenea duritate. Numai că această restricție pare să presupună încetinirea sau, chiar, imposibilitatea operațiunilor de tipul „export de democrație”.

O altă trăsătură prea ușor uitată e natura societăților în care implantul democratic a reușit după 1945. Atît Germania, cît și Japonia erau și sînt state naționale în cel mai deplin înțeles al cuvîntului. Coerența și unitatea națională au simplificat rațional obiectivele și au amplificat efectul presiunilor militar-politice pro-democratice. Din nou, nimic din această configurație nu e de găsit în Afganistan, unde militarii americani și britanici au avut în față un labirint mobil de etnii, structuri tribale și religii. Incoerența internă a ceea ce se cheamă formal Afganistan exclude aproape cu totul fidelitățile și patriotismul național, iar asta poate duce, așa cum s-a văzut, la surpriza unui gol pe locul presupusei forțe naționale pro-democratice.

De altfel, lucrurile nu erau cu totul necunoscute politicienilor și analiștilor care fac așa numitul estabishment american de politică externă și decizie militară. Ceea ce se putea afla din orice manual de istorie – la capitolele ce descriu experiența britanică și sovietică în Afganistanul ultimelor două secole – a fost întărit de observația directă a ultimilor 20 de ani. Lipsa de structură și instabilitatea constantă, corupția și fidelitățile îndoielnice, arta disimulării și a speculației au fost notate de la bun început de autorităţile americane care au trecut la construcția și finanțarea statului democratic afgan. Documentele confidențiale scoase la lumină sub titulatura generală „Afghanistan Papers” descriu în mod repetat realitatea scandaloasă din interiorul guvernelor și armatei afghane. De la furtul de armament, la dezertări, infiltrări, trafic de narcotice, fraudă și fonduri irosite, nimic nu era necunoscut establishmentului american. Rațiuni politice au făcut, însă, imposibilă recunoașterea situației de facto. În consecință, Statele Unite au continuat să verse sume incalculabile și să susțină pe toată linia o ficțiune. Armata excelent dotată, programele de instrucție militară, formarea unui corp ofițeresc și organizarea unei forțe de securitate profesioniste au trăit pe hîrtie, au consumat bugete colosale și s-au risipit la prima provocare reală.

Nu e locul să detaliem aici, dar același proces iluzoriu s-a repetat în formule diverse, de la un cap la altul al Orientului Mijlociu. Însumînd, speranțele și resursele puse în mișcare de „exportul de democrație” cunoscut și sub numele de Primăvara Arabă s-au împotmolit și au fost înghițite de anarhie în Siria, în Iraq, Tunisia și Liban.

După 30 de ani de investiții și pledoarii și după 20 de ani de războaie fără cîștiguri concrete, ideea „democrației exportabile” și convingerea după care nu există societăți, valori și tradiții incompatibile cu democrația a primit o replică tragică.

Prestigiul intangibil al Americii a devenit tangibil și chiar precar. Ideea umanitar-democratică a fost serios avariată și riscă să sufere noi pierderi, cîtă vreme va rămîne în cadrele fixe ale noțiunii de produs exportabil și implantabil. La fel de grav, autoritatea expertizei tehnice și a politicii bazată pe date strict raționale a scăzut odată cu eșecul analizei afgane în interpretarea birocrației de stat americane.

Totul, în doar o săptămînă. Deși, e de observată că, spre deosebire de orice altă săptămînă, săptămîna afgană are 20 de ani.



Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: