Stânga globalistă poate fi oprită! (II): Patru pași în direcția bună în educație

Marius Bâzu -28 iunie 20210

Mai repede decât mă așteptam, trebuie să revin cu un nou articol din această serie. Se pare că americanii au înțeles, în fine, că vremea mirărilor sau a glumelor la adresa măsurilor aberante a trecut și a sosit vremea acțiunilor hotărâte împotriva Stângii globaliste. În ultimele zile, s-au făcut patru pași semnificativi în direcția bună. Iată-i!

Ted Cruz rostește 15 propoziții

Cum poate știți, Ted Cruz, senator republican de Texas, e o figură de prim plan în politica americană. Printre altele, senator din 2012, reales în 2018, a fost cel mai puternic contra-candidat al lui Trump la primarele republicane din 2016.

Vineri, 18 iunie, el s-a adresat conferinței Coaliției Credință & Libertate (Faith & Freedom), organizație conservatoare, spunând că va pronunța un număr de 15 propoziții care acum câțiva ani erau indiscutabile, iar astăzi pot să producă darea afară din slujbă și transformarea într-un paria a persoanei care le spune. Aceste propoziții sunt:

  • America este mare (”great”), 
  • Descoperirea Americii de către Cristofor Columb a fost un lucru bun,
  • George Washington a fost un erou american,
  • Thomas Jefferson a fost un erou american,
  • Abraham Lincoln a fost un erou american,
  • Părinții noștri fondatori au fost niște patrioți extraordinari,
  • America a fost o forță a binelui în lume,
  • Ar trebui să susținem imnul nostru național,
  • Ofițerii de poliție ne asigură siguranța,
  • Căsătoria este un legământ sfânt înaintea lui Dumnezeu
  • Un copil nenăscut este totuși un copil,
  • Copiii se descurcă cel mai bine atunci când sunt crescuți de o mamă și un tată,
  • Statul Israel este prietenul nostru,
  • Virusul Wuhan a venit de la Wuhan,
  • Există o diferență între băieți și fete.

În final, fără să intre în alte detalii, Ted Cruz a transmis celor de față două mesaje. Primul a fost un îndemn: ”Trebuie să apărăm America!” Al doilea era plin de optimism: ”Reînvierea se apropie!” Părea un mesaj religios, dar toți cei de față (entuziaști față de această cuvântare) l-au înțeles ca fiind politic. Este, de fapt, o promisiune de acțiune!

Guvernatorul Floridei vrea un învățământ de calitate

Un alt politician republican, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, cel mai tânăr guvernator al vreunui stat american (împlinește 43 de ani în septembrie), a semnat pe 23 iunie un număr de trei ordine executive în domeniul educației:

  • HB5 ordonă Departamentului de Educație din Florida să elaboreze o programă pentru educația civică, prin care elevii să fie învățați despre drepturile lor constituționale, incluzându-se și o discuție comparativă între ideologiile comuniste sau totalitariste și principiile libertății și democrației (fundamentale pentru SUA), cu care aceste ideologii vin în conflict. Pentru Florida e important ca aceste lucruri să fie înțelese, pentru că ele explică de ce persoane din Cuba sau Vietnam își riscă viață fugind din țările lor pentru a veni în America. Se preconizează crearea unei biblioteci de ”Portrete ale unor patrioți”, incluzând poveștile de viață ale celor care au venit în SUA pentru a scăpa de regimuri comuniste.
  • SB 1018 cere universităților să aibă obligatoriu în programă un curs de alfabetizare civică și unul de evaluare a alfabetizării civice. Elevilor de liceu li se va cere, de asemenea, să absolve un curs de evaluare a alfabetizării civice. Dacă vor trece acest test, nu va mai fi necesar să-l treacă și după aceea, la universitate. De asemenea, ordinul cere ca în programa pentru dezvoltarea caracterelor să se includă instrucțiuni privind înregistrarea pentru votare.
  • HB 233 este menit să protejeze libertatea intelectuală și diversitatea punctelor de vedere în educația universitară. Li se interzice universităților să limiteze accesul studenților la idei și opinii care pot fi considerate neconfortabile, dezagreabile sau ofensive. Se va urmări dezvoltarea unei gândiri critice a studenților, nu a unei singure ideologii. Trebuie să existe o bătălie a ideilor, se spune în acest ordin.

Aceste trei ordine continuă, de fapt, acțiunile lui DeSantis în domeniul educației. După ce în 2019, la puțin timp după ce fusese ales guvernator al Floridei, semnase un ordin executiv prin care promova un set de standarde educaționale pentru citit, scris și cunoștințe matematice elementare, acum câteva luni, guvernatorul DeSantis a susținut decizia Consiliului pentru Educație din Florida de a interzice predarea în școli a Teoriei Critice a Rasei.

Nu e întâmplătoare coincidența dintre toate aceste acțiuni ale lui DeSantis și planul în 7 puncte al fostului președinte Donald Trump.

Pledoaria emoționantă a unei mame

Un discurs tulburător al unei mame americane din Carmel, statul New York, Tatiana Ibrahim, a atras atenția a milioane de urmăritori, în America sau pretutindeni în lume. La 3 iunie, vorbind cu mult curaj în fața conducerii școlii publice în care învață fiica ei, Tatiana a făcut un aspru rechizitoriu cerând ca elevii să poată învăța lucruri corecte și drepte, nu aberații precum Teoria Critică a Rasei (Critical race theory), ura contra polițiștilor sau stupizenia numită Cultura Anulării (Cancel Culture). Întreruptă în mod repetat de directoarea școlii, Tatiana Ibrahim a reușit să-i facă față cu brio, subliniind ca ea, mama, este cea care plătește (din impozite) salariile profesorilor, deci are dreptul să le ceară o educație corectă pentru copilul ei, nu să fie îndoctrinat cu minciuni. O luare de poziție curajoasă, care ar trebui să-i inspire și pe alți părinți să procedeze la fel, spunea ziaristul Greg Kelly, de la Newsmax, cel care a prezentat pe 8 iunie acest filmuleț de 10 minute.https://platform.twitter.com/embed/Tweet.html?dnt=false&embedId=twitter-widget-1&features=eyJ0ZndfZXhwZXJpbWVudHNfY29va2llX2V4cGlyYXRpb24iOnsiYnVja2V0IjoxMjA5NjAwLCJ2ZXJzaW9uIjpudWxsfSwidGZ3X2hvcml6b25fdHdlZXRfZW1iZWRfOTU1NSI6eyJidWNrZXQiOiJodGUiLCJ2ZXJzaW9uIjpudWxsfSwidGZ3X3NwYWNlX2NhcmQiOnsiYnVja2V0Ijoib2ZmIiwidmVyc2lvbiI6bnVsbH19&frame=false&hideCard=false&hideThread=false&id=1402061796773707783&lang=ro&origin=https%3A%2F%2Finliniedreapta.net%2Fstanga-globalista-poate-fi-oprita-ii-patru-pasi-in-directia-buna%2F&sessionId=14d9d5140f56cd81695077b2cb7890e6d98932af&theme=light&widgetsVersion=82e1070%3A1619632193066&width=550px

Iată un formidabil răspuns pozitiv, venit din partea unui om simplu, la planul în 7 puncte al lui Donald Trump și la ordinele executive semnate, pentru statul Florida, de guvernatorul Ron DeSantis!

Trump, premiat!

În fine, trebuie să subliniem gestul făcut pe 23 iunie de grupul Waterfield Holdings, din New York și de YPO Gold New York Chapter de a acorda în acest an fostului președinte Donald Trump prestigiosul TPO Gold NYC Lifetime Achievement Award.

Ca să înțelegem despre ce e vorba, trebuie spus că YPO (Young Presidents’ Organization) este o comunitate de tineri lideri ai unor companii de vârf, cuprinzând 29.000 de membri din peste 130 de țări. Iar YPO Gold strânge laolaltă exclusiv foști membri YPO cu vârsta de peste 45 de ani, sub forma unui World Business Council, care susține educația și schimbul de idei promovat de YPO.

Premiul acordat fostului președinte Trump are o valoare simbolică deosebită, pentru că recunoaște eforturile și realizările acestuia în dezvoltarea economiei americane. În trecut, premiul a mai fost acordat altor doi președinți: George W. Bush (republican) și Bill Clinton (democrat).

Este o reparație morală pe care comunitatea de afaceri din America o acordă fostului președinte, cel mai puternic și tenace adversar al Stângii globaliste. Prin aceasta, oamenii de afaceri se poziționează ferm împotriva cursului promovat de actuala administrație de la Washington.

Concluzie

America se trezește și începe să aibă acțiuni hotărâte de contracarare a revoluției împotriva bunului simț! Aceste acțiuni sunt dătătoare de speranță și pentru restul lumii!



Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: