K. Quartell: Hristos, la dreapta lui Dumnezeu

Cine este cel care condamnă? Hristos este Cel care a murit și, mai mult, a și fost înviat, Cel care și este la dreapta lui Dumnezeu, Cel care și mijlocește pentru noi. Romani 8.34

Romani 8 este un capitol minunat. Așa cum s-a spus deseori, începe cu „nicio condamnare“ și se încheie cu nicio despărțire de dragostea lui Dumnezeu.

În ultima parte a capitolului găsim expresia „pentru noi“ repetată de trei ori.În primul rând, ni se spune că Dumnezeu este „pentru noi“ (versetul 31). Iar dacă El este pentru noi, cine și ce poate fi împotriva noastră?

În al doilea rând, citim că El L-a dat pe Fiul Său „pentru noi“ (versetul 32). În capitolul 4.25 vedem că El a fost dat pentru nelegiuirile noastre. Aici se spune că a fost dat pentru noi. Iar dacă El L-a dat pe Fiul Său, cum nu ne va da, împreună cu El, toate?

În al treilea rând, citim că Hristos, aflat la dreapta lui Dumnezeu, mijlocește „pentru noi“ (versetul 34). Într-o notă triumfală, după ce planul lui Dumnezeu pentru cei ai Săi a fost prezentat în versetele 28-30, sunt puse câteva întrebări. Cine poate aduce vreo acuzație împotriva aleșilor lui Dumnezeu, sau cine îi va condamna? Răspunsul implicit este că nimeni, fiindcă Hristos, care a purtat păcatele noastre, care a suferit pedeapsa în locul nostru, nu numai că a fost înviat dintre cei morți, ci este așezat în locul suprem al autorității, la dreapta lui Dumnezeu. Aflat într-un astfel de loc, El nu-i uită pe ai Săi. Scopul lui Dumnezeu se va împlini cu siguranță. Toți cei ai Săi vor fi glorificați și vor purta chipul preaiubitului Său Fiu (versetele 29 și 30). Pe cale există însă pericole, cunoscute și necunoscute, unele dintre ele fiind enumerate la sfârșitul capitolului. Care este resursa noastră? Hristos, aflat la dreapta lui Dumnezeu, mijlocește „pentru noi“!

Ce capitol minunat! Scopul lui Dumnezeu este pentru noi; Duhul care locuiește în noi mijlocește pentru noi; Hristos Însuși, aflat la dreapta lui Dumnezeu, mijlocește tot pentru noi. Ce siguranță de neclintit! Să prindem curaj! Dumnezeu este pentru noi! K. Quartell



Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: