Ungaria dă de pământ cu Bruxellesul: ‘Nu este în măsură să spună cine ar trebui să îi crească pe copii şi nici cum’

Viktor Orban

Încercările Uniunii Europene de a determina Ungaria să renunţe la legea care interzice în şcoli materialele ce promovează homosexualitatea nu vor avea succes, a declarat miercuri şeful de cabinet al premierul ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas, potrivit Reuters.

Potrivit agenţiei ungare de presă MTI, Gergely Gulyas a declarat că Budapesta “va rezista presiunii Bruxellesului de a determina Ungaria să permită prezenţa activiştilor LGBTQ în grădiniţe şi şcoli”, adăugând că protejarea copiilor este unul dintre cele mai importante obiective, scrie agerpres.ro.

El a mai spus că, în afara Constituţiei din Ungaria, şi Carta Drepturilor Fundamentale din UE susţine că creşterea copiilor este datoria părinţilor.

Gergely Gulyas a denunţat ceea ce el a numit “campania fără precedent” împotriva Ungariei lansată de UE.

“Bruxellesul nu este în măsură să spună cine ar trebui să îi crească pe copii şi nici cum”, a declarat el, ca reacţie la o dezbatere din cursul dimineţii în Parlamentul European, potrivit AFP.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atenţionat miercuri Ungaria că trebuie să renunţe la legea care interzice şcolilor să folosească materiale considerate a promova homosexualitatea sau schimbarea de sex, pentru că în caz contrar Bruxellesul va deschide o procedură de infringement.

Premierul ungar Viktor Orban, care se va confrunta cu alegeri parlamentare anul viitor, a devenit tot mai radical în privinţa politicilor sociale, într-o autoproclamată luptă de a apăra în faţa liberalismului occidental ceea ce el susţine că sunt valorile creştine tradiţionale ale Ungariei.

Guvernul de la Budapesta susţine că noua lege nu îi vizează pe homosexuali, ci urmăreşte protecţia copiilor, ai căror părinţi ar trebui să joace rolul principal în educaţia lor sexuală.



Categories: Articole de interes general

2 replies

  1. Titlul nu îmi aparține! L-am preluat împreună cu articolul.

  2. Am rugamintea sa scrieti corect numele localitatii din Belgia. Bruxelles*. Nu va bateti joc de denumirile oraselor. Va stiu om serios si cult.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: