Prima parte a acestui articol AICI.
***
2. Cineva însă ar putea pune la îndoială că lucrurile acestea ar fi adevărate. Prea par din cale afară, încât știrea să fie chiar așa.
Apoi eu trebuie să spun că am cetit cererea, făcută în franțuzește, prin care Societatea Biblică Britanică dela noi mijlocește la Ministerul trebilor noastre lăuntrice pentru ridicarea măsurii cu împedecarea vânzării Bibliei la sate. Cererea aceasta a mers și la d. Titulescu, care a sărit în sus și s’a minunat văzând o asemenea măsură de prigonire asupra Bibliei; și la d. Mironescu, care a primit foarte bine pe reprezentantul Societății Biblice și i-a cerut un răgaz ca să poate răspundă (sic!). I-a făgăduit răspunsul Luni, adică în ziua când aceste rânduri vor vedea lumina zilei.
Mie numai îmi pare rău că aflu de aceste lucruri abea acum, pentrucă, fiind măsura de acum 2 luni de zile, aș…
View original post 231 more words
Categories: Articole de interes general
Leave a Reply