M-am născut ca să-i urăsc pe evrei


Edictum Dei

M-am născut ca să-i urăsc pe evrei. Era parte din viața mea. Nu mi-am pus întrebări cu privire la lucrul acesta.

Nu m-am născut în Iran sau Siria. M-am născut în Marea Britanie. Părinții mei s-au stabilit acolo, venind din Pakistan. Povestea lor este una tipică imigranților: stabilirea în Occident în speranța construirii unei vieți mai bune pentru ei și pentru copiii lor.

Eram o familie musulmană practicantă, dar nu eram extremiști sau radicali. Ne doream doar ce e mai bine pentru toată lumea – pentru toată lumea, cu excepția evreilor. Evreii, credeam noi, erau străini care trăiau pe pământ musulman furat, ocupanți implicați în exterminarea palestinienilor. Astfel, ura noastră era justificată și fără vină. Ne făceau, pe mine și prietenii mei, vulnerabili în fața argumentelor extremiștilor. Dacă evreii erau atât de răi pe cât crezusem dintotdeauna că sunt, nu înseamnă că și cei care îi sprijină – creștinii, americanii și alții din Occident – trebuie să fie la fel de răi?

Începând cu 1990, vorbitorii și învățătorii de la școli și din moschei au început să repete la nesfârșit această temă: nu suntem occidentali. Nu suntem englezi. Suntem musulmani, în primul și ultimul rând. Loialitatea noastră era față de religia noastră și față de ceilalți musulmani. Nu datoram nimic națiunilor occidentale care ne-au primit. Fiind occidentali, ne erau dușmani.

Toate astea și-au atins scopul dorit. Cel puțin, în dreptul meu. Mi-a schimbat felul în care vedeam lumea. Am început să pun suferințele musulmanilor, inclusiv ale celor din Marea Britanie, pe seama imperialismului occidental. Vestul era în război cu noi, iar evreii controlau Vestul. Experiența din timpul universității doar mi-a adâncit convingerile radicale crescânde. Ura față de Israel era ca omedalie a onoarei. Dacă organizai un protest anti-Israel, pro-Palestina, erai convins că vor participa o mulțime de oameni aprobatori.

În timpul facultății, am decis că protestele și propaganda împotriva Israelului nu erau suficiente. Adevăratul jihad cerea violență. Așa că mi-am făcut planuri de participare la lupta adevărată. Urma să părăsesc facultatea și să mă alătur unei tabere de antrenament terorist în Pakistan. Dar, din fericire pentru mine, soarta a intervenit – într-o librărie.

Am dat de o carte intitulată The case for Israel (n.t. Pledoarie pentru Israel), de Alan Dershowitz. Pledoarie pentru Israel? Ce pledoarie putea fi? Titlul în sine m-a înfuriat și am început să citesc aproape cu sfidare. Cât de prost informat, cât de stupid putea fi tipul ăsta ca să apere ceea ce era de ne-apărat? Ei bine, era evreu. Ăsta trebuie să fi fost răspunsul.

Totuși, am continuat să citesc. Ceea ce am citit mi-a contestat toate teoriile despre Israel și despre evrei: citisem că nu Israelul era cel care provocase criza palestiniană a refugiaților; ci țările arabe, Națiunile Unite și conducerea palestiniană coruptă. Am citit că evreii nu au folosit Holocaustul pentru a crea statul Israel; acțiunea de creare a unui stat evreu modern datează din secolul XIX și, în ultima instanță, din vremurile de început ale poporului evreu, acum 4000 de ani. Am mai citit, de asemenea, că Israelul nu participă la genocid împotriva palestinienilor. Din contră, populația Palestinei s-a dublat în 20 de ani.Toate astea m-au înfuriat și mai mult.

Trebuia să dovedesc că Dershowitz se înșeală, să văd cu ochii mei cât de rasist și opresiv era cu adevărat Israelul. Așa că mi-am cumpărat un bilet de avion. Urma să călătoresc în Israel, pământul inamicului. Atunci a fost clipa când s-a schimbat totul. Totul.Ce am văzut, cu ochii mei, a fost și mai intrigant decât ceea ce scrisese Dershowitz. În loc de apartheid, am văzut musulmani, creștini și evrei trăind laolaltă. În loc de ură, am văzut acceptare, chiar compasiune. Am văzut o democrație dârză, modernă, liberală; plină de imperfecțiuni, desigur, dar esențialmente bună. Am văzut o țară care nu își dorea nimic mai mult decât să trăiască în pace cu statele învecinate. Ura a început să mi se topească văzând cu ochii. Am știut ce trebuia să fac.

Prea mulți oameni sunt mistuiți de ura care m-a mistuit și pe mine. Au fost învățați să disprețuiască Israelul – mulți musulmani au fost învățați de religia lor, mulți alții de profesorii universitari sau grupările studențești.

Provocarea mea pentru oricine are simțăminte similare este: fă ceea ce am făcut eu, caută adevărul pentru tine însuți. Dacă adevărul m-a putut schimba pe mine, poate să schimbe pe oricine.

Sunt Kasim Hafeez pentru Prager University.



Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: