Traian Ungureanu – Filmul în care trăim (I)

februarie 17, 2021

Dragi Tovarăși! (Dorogie Tovarishchi!, 2020), ultimul film al regizorului Andrey Konchalovsky, dă cea mai profundă descriere a misterului fudamental al vremurilor noastre: cultul comunist și puterea lui nesfîrșită.

Andrei Konchalovsky și soția lui, Julia Vysotskaya
Andrei Konchalovsky și soția lui, Julia Vysotskaya

Povestea reconstituită cu o finețe sobră și dureroasă de Konchalovsky cuprinde evenimentele, deciziile și figurile zilelor de 1-2 iunie 1962. Masacrul de la Novcerkask e relatat minuțios și exact, în linia cinematografiei realist-istorice. Cine vrea să afle ce s-a întîmplat atunci va afla tot și poate foarte bine folosi filmul lui Konchalovsky, așa cum e de folosit o carte de istorie sau un reportaj amplu. Filmat în alb-negru și ținut riguros în chingile unei narațiuni clare, Dragi Tovarăși! face serviciul unei excelente panorame istorice.

Muncitorii orașului sunt revoltați de creșterile de prețuri la alimentele de bază și încetează lucrul. Aparatul de partid își continuă viața paralelă, cu acces privilegiat la alimente și luxuri cotidiene de neconceput pentru proletari. Micii demnitari comuniști ai orașului trăiesc mulțumiți într-o lume diferită și cred în fabula dogmatică oficială: scumpirile sunt încă o confirmare și o izbândă a orânduirii comuniste. Linia de partid arată că scumpirile vor ridica nivelul de trai general și activul de partid repetă și își repetă acest temebelism grosier cu toată convingerea cuvenită unei legități științifice.

Și totuși, muncitorii protestează. Sediul Comitetului orășenesc de partid e luat cu asalt. Conducerea organizației de partid e șocată și conchide, urmând logica oficială, că revolta e rodul ignoranței și al uneltirilor anti- comuniste. Încă dirijată din afară, de imperialiști. Incapabili să explice sau să spună ceva credibil muncitorilor, activiștii cer ajutor de la Centru. Armata ocupă orașul. Trupe speciale KGB iau, în secret, poziții de tragere. Lunetiștii ucid zeci de oameni. Printre dispăruți se numără fiica unei activiste de partid locale, o femeie crescută și educată în cultul lui Stalin. O credincioasă fără rețineri. Treptat dilemele eroinei încep să încolțească și ceva se clatină în credința ei. Când autoritățile ordonă secretizarea masacrului, locuitorii orașului sunt obligați să semneze un angajament de tăcere care prevede pedeapsa cu moartea pentru oricine ar încălca angajamentul. Mulți muncitori sunt arestați. Unii sunt executați pentru instigare la revoltă și trădare. Toate victimele sunt îngropate, secret, în morminte nemarcate și, cu asta, masacrul de la Novocerkask dispare oficial din realitate (pînă în 1992, când crima e recunoscută și lumea poate vorbi liber de ea).

Până aici, filmul lui Konchalovsky povestește o istorie tragică și nemiloasă. Drama istorică e, însă, calea de intrare în oroarea ideologică. Tragedia începe acolo unde evenimentele se sting iar neputința, nimicul și sclavia încep să vorbească.

Lyuda, eroina filmului e zdruncinată de dispariția fiicei și de amintirile propriul ei tată care îndrăznește, scurt, să îi vorbească deschis despre crimele monstruoase ale Partidului Comunist – așa cum le-a văzut într-o viață lungă, resemnată și strivită de dureri. Și totuși, în ciuda șocurilor și revelațiilor, ceva rămâne intact în credința fanatică a eroinei filmului. Comunismul nu poate greși pentru că, până la urmă, comunismul e singurul lucru pe care această ființă exemplară pentru lumea sovietică îl cunoaște. Dacă lumea a luat-o razna, dacă muncitorii s-au răsculat și au fost uciși din ordinul Partidului, atunci concluzia poate fi una și numai una: adevărul comunist a fost trădat și încălcat. În comunsimul adevărat și intact, așa ceva nu s-ar fi întâmplat. Acolo, domnesc, definitiv și etern, justiția și adevărul. Iar această lume fără accidente și eșecuri a fost întrupată de Stalin. Cu Stalin, nu s-ar fi ajuns la masacrul de la Novocrekask. Stalin n-ar fi permis așa ceva. Sub Stalin, lumea era comunismul iar comunsimul era lumea și amîndouă erau perfecte. Nu există adevăr în afara lumii lui Stalin. În afara acestei credințe, realitatea nu are sens, e ostilă vieții și și îți rătăcește sau lasă orfani supușii.

Aici, în această fixație aparent aberantă a eroilor filmului stă calitatea cutremurătoare a analizei lui Konchalovsky. Povestea istorică a dramei de la Novocerkask e stăpânită de forța nelimitată a iraționalului. Victime și călăi sunt parte a sclavajului mecanic și a captivității mentale fără sfârșit pe care comunismul le-a desăvărșit în societățile pe care le-a suprimat.

Filmul lui Andrey Konchalovsky a fost primit cu recenzii șocate, entuziaste și, oarecum naive. Exegeții occidentali ai filmului au aplaudat realismul narativ și calitățile stilistice ale reconstrucției lui Konchalovsky, dar au scăpat disperarea insuportabilă ce scoate ultima urmă de umanitate din lumea sovietică.

Dragi Tovarăși! nu e nici o dramă istorică filmată, nici o parabolă artistic ambițioasă – deși filmul trece rapid prin cerințele ambelor categorii. Esența fotografiei în alb și negru în care Konchalovsky a prins spectrul comunismului e puterea totală asupra umanității învinse și abolite. Niciunul din eroii poveștii nu mai poate părăsi spațiul în care tocmai a văzut și înțeles crima. Toată lumea e confiscată și mistuită de mistica unui cult ce stă pe repetiția infinită a lozincilor și pe osificarea lor în centrul ființei umane. Obsesia circulară și disperată a oamenilor care se agață de propozițiile simple și brutale ale dogmei e cheia tragediei și dă misterul victorios al formulei de viață comuniste.

În fond, invocând, iar și iar, ceertidiudinile lumii lui Sdtalin, eroina filmului rostește formule incantatorii și recurge la magia care ar putea-o feri de lumea reală. Numai că lumea reală nu mai există sau e plasată în afara puterii de înțelegere a oamenilor. Ea a fost perfect substituită de comunismul care furnizează membrilor cultului o realitatea perfectă și invulenrabilă.

Aparenta nostalgie care domină personajele filmului e, de fapt, o instituție interioară sinistră și o realitate moral-istorică esențială. Ea spune ca esența comunismului, adică seducția profundă care produce sclavajul ființei, e izbînda unui cult perfect. Stalin e identificat, corect, cu Marele Mestru al acestei fantasme sângeroase și asta pentru că îl urmează, în spirit și intuiții anti-umane, pe Lenin – Demiurgul Cultului.

Perseverența barbară a primilor doi lideri ai Comunismului Real e o anti-capodoperă, azi, neînțeleasă sau ocultată. Comunismul aplicat nemilos și integral, în toată esența lui fantasmatică, e un punct uriaș de inflexiune istorică, fără de care înțelegerea lumii noastre e ratată.

Eroina filmului lui Konchalovsky știe, chiar fără să o înțeleagă pe deplin, că victoria comunsimului sub îndrumarea lui Stalin nu e trecătoare ci a scris istroia lumii. Oroarea e toală: cultul monstruos poate fi doar temporar risipit. El se va întoarce și reîntoarce, așa cum o arată timpurile pe care le trăim, mereu relansat de seducția și nostalgia pardisului fix. La baza lui stă repaosul. Odihna agresivă a omului care știe că toate problemele lumii au fost, în sfârșit, răpuse sau rezolvate și că singurul lucru care a mai rămas de făcut e menținerea focului sacru. Îngrijirea și perpetuarea Cultului.

Sintem in continuare produsul istoriei post-Staliniste. Nu numai în Est, ci – infinit mai surprinzător – si în Vest, unde prizonieratul moral creeat de victoria Stalinismului în 1945 a răsturnat definiția valorilor. Căci, acestui triumf îi datorăm anihilarfea nazismului dar și supraviețuirea si sanctificarea stângii ca doctrină reflex și întrupare a binelui. Asta explică mai bine protecția neștirbită a Ideii Socialiste și validarea democratică a nenumăratelor re-întrupări comuniste, în Occident. Bilanțul apocaliptic al comunismului a fost exclus, din principiu, de la judecata istoriei, în vreme ce nazismul și crimele lui au fost damnate pentru totdeauna. Nu există fapt mai important pentru înțelegerea cadrului istoric și a normelor morale în care trăim. Iar filmul lui Konchalovsky atinge acest mister complex cu o precizie și o lipsă de zgomot fără egal.



Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: