Abandonarea în brațul Domnului

Încrede-te în El.(Psalmul 37:5)

Cuvântul „încredere“ este inima credinţei şi este cuvântul Vechiului Testament dat pentru stadiile de prunc sau tânăr în credinţă.

Cuvântul „credinţă“ sugerează mai mult un act de voinţă, în timp ce cuvântul „convingere“ sugerează un act al minţii sau al intelectului, dar încrederea este limbajul inimii.

Cuvintele „credinţă“ şi „convingere“ se referă mai mult la un adevăr crezut sau la ceva ce te aştepţi să se întâmple.

Încrederea implică mai mult decât aceasta, pentru că vede şi simte şi se bizuie pe aceia care au o viaţă deplină şi o inimă curată plină de dragoste. De aceea, haideţi să ne încredem în El, în toate întârzierile, în ciuda tuturor dificultăţilor, şi în faţa tuturor respingerilor pe care le întâlnim în viaţă. Şi în ciuda sentimentelor noastre şi a împotrivirii evidente, şi chiar când nu putem înţelege calea pe care mergem sau situaţia în care suntem, să ne încredem totuşi în El; căci „El va lucra“. Calea se va deschide, situaţia noastră se va schimba, şi rezultatul final va fi pace. În cele din urmă norii se vor ridica şi lumina zilei eterne va străluci în sfârşit.

Domnul va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți! Exod 14.14

Prețioasă promisiune! Cât de potrivită este ea pentru a liniști duhul chiar și în fața celor mai mari dificultăți și pericole! Domnul nu doar că Se așază pe Sine Însuși între noi și păcatele noastre, dar, de asemenea, Se așază și între noi și greutățile prin care trecem. În primul caz, ne dă pacea conștiinței; în ultimul, ne dă pacea inimii. Aceste două lucruri sunt cu totul distincte, așa cum cunoaște orice creștin cu experiență.

Foarte mulți au pacea conștiinței și nu au pacea inimii. Ei au găsit în Hristos, prin har și prin credință, eficacitatea deplină a sângelui Său, care stă între ei și păcatele lor; dar nu pot, printr-o credință la fel de simplă, să înțeleagă faptul că El stă, în dragostea, puterea și înțelepciunea Sa divină, între ei și împrejurările prin care trec. Aceasta constituie o diferență esențială atât în ceea ce privește starea sufletului, cât și în ceea ce privește caracterul mărturiei.

Nu există nimic care să glorifice mai mult Numele Domnului Isus decât acea liniște a duhului care rezultă din faptul că Îl avem pe El între noi și orice lucru care ar putea produce neliniște inimilor noastre. „Tu vei păzi în pace desăvârșită mintea care se sprijină pe Tine, pentru că se încrede în Tine“ (Isaia 26.3).

Dar poate cineva s-ar simți îndemnat să întrebe: «Noi nu trebuie să facem nimic?». La aceasta se poate răspunde printr-o altă întrebare: Dar ce putem face? Toți care se cunosc cu adevărat pe ei înșiși trebuie să răspundă: nimic. Deci, fiindcă nu putem face nimic, am face mult mai bine să „stăm liniștiți“.

Dacă Dumnezeu este Cel care lucrează pentru noi, nu am face mai bine să stăm retrași? Vrem noi să alergăm înaintea Lui? Vrem să ne amestecăm în sfera Lui de acțiune? Vrem să Îi stăm în cale? Nu se poate să lucreze două persoane, atât timp cât una singură poate face totul. Nimeni nu va crede că ar putea folosi lumina unei candele pentru a adăuga ceva la strălucirea soarelui în timpul amiezii; și totuși, dacă cineva ar crede acest lucru, ar putea fi socotit înțelept, comparativ cu acela care încearcă să-L ajute pe Dumnezeu prin râvna sa fără pricepere.

C. H. Mackintosh



Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: