Ploaie de toamnă

La moara lui Felix

Plouă vârtos, abrupt, cu ochii-nchiși,
 Din norii suflecați gospodărește
 Și pomii-s uzi și reci și interziși
 Și frunza-ngălbenită răgușește.
  
 Un univers de umezeală gri
 Se-nstăpânește peste tot și toate
 Și veșnicul „a fi sau a nu fi?”
 Are soluția-n… umiditate.
  
 De-atâta rece și de-atâta sur
 A zgribulit  și aripa nădejdii,
 Făcând din zbor doar un târâș obscur
 Sub ramuri dezbrăcate de odăjdii.
  
 Pătrunde umezeala până-n miez,
 În oase-i frig și-n suflet burnițează,
 Și pe pământul îmbibat, obez,
 Doar  deprimantul plumburiu tronează.
   Și, ca o frunză, prins de ramul meu,
 Simt că sunt victima acestei toamne
 Căzând în gol, dar strig la Dumnezeu:
 Mă prăbușesc, întinde-mi mâna, Doamne!
  
 Un suflu numai și a fost deajuns
 Ca să dispară-această apăsare,
 Și-am înțeles al Cerului răspuns:
 Deasupra norilor e veșnic Soare!
  
 Simion Felix Marțian 

View original post



Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: