Mintea cocoșului

                 […] De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți.”  Iacov 4:6

Ce important îmi e cântatul,
Când glasul meu străbate satul!
Trezește-n grabă păsărele…
Și chiar tovarășele mele
               Își lasă „patul”!

Răsare soarele îndată;
Stăpânu-n curte se arată…
Și, cufundată-n somn, natura
Așteaptă doar să-mi deschid „gura”,
               Să cânt odată…

Dar dacă s-a-ntâmpla… – îmi vine
Un gând… și gândul mă cam ține –
Să nu cânt într-o dimineață?
Cine-i va mai trezi la viață
               Pe-atâția? Cine?!

Și, tot gândindu-se, apare
Stăpânul… și, dintre cuibare,
Îl ia, dorind o masă bună,
Nevrând la întrebări să-și pună
De lumea are,

În dimineața următoare,
Sirena cea deșteptătoare
Ori va dormi?… El una știe:
Că va scăpa de-o gălăgie
Supărătoare.

Morala:

De-ți dai adesea importanță,
Uimindu-te de-a ta prestanță,
Gândește-te că nu cântatul
Cocoșului deșteaptă satul…

Ce cutezanță!

El e doar unul din mulțime…
Acolo sus, în înălțime,
Atotputernicul conduce
Și voia la-mplinire-Și duce
În întregime.

Și chiar de nu mai ești pe lume
(Căci zilele-s ca niște spume!)
Viața merge mai departe
– Așa cum este scris în Carte –
Spre-un ceas anume.

De-aceea, inima smerită,
La Dumnezeu, este primită:
Căci doar smeritul har găsește
Și-n cer, cununa dobândește,
Neveștejită.

Categories: Articole de interes general