CORONAVIRUS. Document al Ministerului german de Interne: Pandemia a fost o alarmă falsă la nivel global

CORONAVIRUS. Document al Ministerului german de Interne: Pandemia a fost o alarmă falsă la nivel global
CORONAVIRUS. Document al Ministerului german de Interne: Pandemia a fost o alarmă falsă la nivel global. Sursa foto: Shutterstock

Un document intern, realizat de mai mulți experți, la comanda Ministerului german de Interne, susține că măsurile luate de Guvernul de la Berlin pentru combaterea pandemiei de COVID-19 au fost exagerate.

Potrivit raportului, pandemia de COVID-19 nu este atât de gravă, fiind mai degrabă o alarmă falsă la nivel mondial, informează Global Research.

Guvernul federal al Germaniei, dar și presa din această țară, se confruntă cu un scandal după ce documentul a apărut recent în spațiul public.

Printre cele mai controversate puncte ale raportului se numără ideea că pericolul prezentat de COVID-19 a fost mult supraestimat. Autorii susțin că nu există dovezi potrivit cărora pericolul prezentat de noul coronavirus ar fi fost mai mare decât nivelul considerat normal în cazul epidemiilor în general.

Raportul mai notează că multe dintre persoanele care au murit din cauza acestei boli ar fi murit oricum, din punct de vedere statistic, anul acesta, ori din cauza vârstei înaintate, ori ca urmare a afecțiunilor de care majoritatea sufereau.

Autorii documentului fac și o comparație cu mortalitatea provocată de alte afecțiuni. Astfel, ei notează că, la nivel mondial, în trei luni au murit 250.000 de persoane din cauza COVID-19, comparativ cu 1,5 milioane de decese provocate în întreaga lume de epidemia de gripă din 2017-2018.

Măsurile luate de statele lumii au avut „consecințe numeroase și grave”

Raportul susține că măsurile luate de Guvern pentru limitarea răspândirii bolii a avut „consecințe numeroase și grave” asupra populației. Mai mult, autorii susțin că restricțiile impuse de stat au provocat mai multe decese decât coronavirusul, dat fiind faptul că pacienții care suferă de alte boli decât COVID-19 au fost ignorați de sistemul de sănătate german. De altfel, luna trecută, presa germană susținea că peste 52.000 de intervenții chirurgicale în cazul pacienților cu afecțiuni oncologice ar fi fost amânate în perioada restricțiilor.

Inițial, Guvernul a încercat minimalizarea importanței raportului, despre care a spus că ar fi scris de un singur angajat, iar conținutul documentului ar reprezenta doar opinia proprie a acestuia.

Cu toate acestea, raportul de 93 de pagini a fost scris de o echipă de oameni de știință, aprobat de Ministerul de Interne și format din experți în domeniul sanitar din cadrul mai multor universități germane.

De altfel, experții care au redactat documentul au transmis un comunicat prin care au criticat Guvernul de la Berlin că ar fi ignorat sfaturile lor și i-au cerut ministrului de Interne să facă o declarație oficială despre acest raport.

Guvernul german nu a reacționat până în prezent față de informațiile apărute în presă.



Categories: Articole de interes general

4 replies

  1. Dragă Pic
    Nu te pune cu germanii !!!

    Bineînțeles că ai dreptate din acest punct de vedere. La noi este acum panică pentru că un tânăr a fost la o întâlnire și probabil că i-a infectat pe alții. Ne rugăm Domnului să nu fie așa. Cred că știi care este diferența între o operație majoră și una minoră: operația minoră este întotdeauna pentru altul …

    Așteptăm împreună vremea când vom vorbi despre toate acestea la timpul trecut.

  2. Imi cer scuze frate Branzei, nu am vrut sa fiu ironic. Realitatea este ca numarul celor decedati, din cauza gripei, in doar doua luni este mult peste medie. Se impunea decretarea acestor masuri, este foarte contagioasa. Asta tot doctorii o spun. Probabil ca in opinia unora suntem prea multi.
    Sa nu uitam de gripa Spaniola. Daca se impuneau aceleasi masuri (izolare, distantare sociala, igiena etc.) poate altul era numarul mortilor.
    Domnul sa ne binecuvanteze si sa ne ajute sa navigam in directia cea buna intro lume tot mai indepartata de Dumnezeu.

  3. Oamenii mor și de gripă, etc, dar o pandemie ar trebui să fie o … pandemie! Și nu este. Nu avem o pandemie de cancer! Nu avem o pandemie de atacuri de cord! Nu avem o pandemie de obezitate! terminologia a fost exagerată. Cam acesta este mesajul doctorilor germani, așa că ironia dumneavoastră este un bumerang.

  4. A fost o alarma falsa. Asa este, ca si cei care au murit, niste prefacuti. Nu mai poti avea incredere in nimeni, nici macar in cei care au murit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: