Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi. (Psalmul 138:7)

Traducerea literală a acestui verset din limba ebraică este „înaintez în mijlocul strâmtorării“. Ce cuvinte descriptive! Şi odată ce L-am chemat pe Dumnezeu în timpul strâmtorării noastre, am revendicat promisiunea Lui de eliberare dar nu am primit-o, şi am fost asupriţi în continuare de Vrăjmaş, până am ajuns chiar în toiul luptei – sau „în mijlocul strâmtorării“ – alţii ne pot spune: „Nu mai supăra pe Învăţătorul“ (Luca 8:49).

Când Marta a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu“ (Ioan 11:21), Domnul Isus a contrat lipsa ei de speranţă cu promisiunea Lui cea mare: „Fratele tău va învia“ (Ioan 11:23).

Şi când umblăm „în mijlocul strâmtorării“ şi suntem tentaţi să gândim, ca şi Marta, că am trecut de punctul de a fi salvaţi, Domnul nostru ne răspunde şi nouă cu o promisiune din Cuvântul Său: „Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi“.

Deşi răspunsul Lui pare să întârzie atât de mult şi noi continuăm să umblăm „în mijlocul strâmtorării“, „mijlocul strâmtorării“ este locul unde El ne înviorează, nu locul unde El ne părăseşte.

Perioadele când continuăm să umblăm aparent într-o stare de deznădejde totală sunt chiar perioadele când El „[Îşi] întinde mâna spre mânia vrăjmaşilor [noştri]“ (Psalmul 138:7). El va duce strâmtorarea noastră la bun sfârşit, făcând ca atacul Vrăjmaşului să înceteze şi să eşueze.În lumina acestor lucruri, ce motiv am avea să disperăm?

Aphra White

Categories: Studiu biblic