Florin Vancea – Unde-i Toma?

În occident sărbătorim „duminica Tomei“. I-am pus eticheta „Toma necredinciosul“ și-l „sărbătorim în fiecare an”.

Azi am ascultat o predică de excepție rostită prin Florin Vancea care ne-a vizitat apoi și pe noi și pe Zoom.com. Pentru cei care nu-l cunoașteți, Florin este unul din păstorii care predică excelent în biserica baptistă din Hollywood, Florida.

Toma este mult mai complex decât această necredință temporară prin care a trecut. Florin spunea cu totul și cu totul remarcabil: „Toma a avut o credință înviată de Christos“. Ioan alege episodul cu Toma, nu pentru a-l micșora în ochii noștri, ci pentru a-i folosi proclamarea ca punct culminant al demostrației pentru credință pe care o face în Evanghelia sa. Așa ne și spune în Ioan 20:30-31: „Lucrurile acestea au fost selectate pentru ca voi să credeți“.

Mă gândem, după ce a încheiat el predica, la faptul că apostolul Pavel, citând ecourile învierii în 1 Corinteni 15, enumeră arătările Celui înviat. Sunt câteva noutăți acolo. Aflăm că a avut o arătare specială pentru Chifa (Petru). Aflăm că a existat o arătare necesară pentru Iacov, fratele lui de mamă (pe care l-a propulsat apoi în grupul de lideri ai bisericii din Ierusalim!). Aflăm încă o dată că i s-a arătat și lui Pavel. Ceea ce nu este menționat acolo este arătarea pentru … Toma. Biserica n-a păstrat ca ecou această întâlnire (sau a fost delicatețea ucenicilor pentru unul care a trecut printr-un moment de slăbiciune?). Voi ce credeți?

Iată excepționala predică rostită de Florin Vancea (începe pe la minutul 30):



Categories: Studiu biblic

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.