Conflictele Fiului Dumnezeu au început în Ierusalim încă dinainte ca El să intre în oraș și s-au sfârșit cu biruința Lui dincolo de zidurile cetății prin înviere. Inerția sistemului religios a mai durat până în anul 70, dar providența l-a măturat din istorie și l-a înlocuit cu perseverența în nebuneștile speranțele mesianice. Aud că rabinul șef de azi și-a comandat o haină albă, convins că Mesai va veni la acest Paște. Vreu să citez doar câteva paragrafe.

„În terminologia lui Dostoievschi, creștinismul se află mereu la răscrucea dintre energia entuziastă a Evangheliei și inerția instituționalizată a sistemului condus de Marele Inchizitor. Cea dintâi este incendiul focului de miriște care arde în vâlvătăi ce-i vechi pentru fertilizarea noii recolte, cea de a doua are rugina rutinei care blochează mișcarea și o condamnă ca dăunătoare. Prima este fertilă, cea de a doua este fricoasă. Părintele Zosima știe că biruința eternă este a celei dintâi, dar deplânge victimele neclăite de fariseismului, aparent biruitor în formă, dar întotdeauna ucigaș de viață“

„Isus Christos n-a fost un înnoitor al iudaismului, ci un înlocuitorul neprihănirii date de datina bătrânilor care schimbase lumina revelației și astupase izvorul vieții. El este adunătorul unui vin nou, imposibil de depozitat în burdufurile vechi ale sistemului corupt și corect politic de la Templu.“ – M.M.

Categories: Teologice

Tags: Daniel Branzai