Bună ziua, Daniel Branzei. Ce mai ziceți?

Astăzi am participat la o video-conferință cu păstorii baptiști români din bisericile de pe coasta de vest a Americii. Mâine vom avea o video-conferință toți, cei de pe vest și cei de pe est. Sunt vremuri grele, vremuri tulburi și mulțimea sfetnicilor dă înțelepciunea. Căutăm împreună călăuzirea Domnului pentru turma Sa pentru zilele următoare, mai ales că urmează Floriile, Joia Mare, Vinerea Mare și marele praznic al Învierii. Cum va fi oare anul acesta?

Sunt sigur că Domnul va răspunde rugăciunilor noastre și va fi … cât se poate de bine.

Am observat la colegii și prietenii mei aceeași șoc care a venit peste noi toți. Nimeni nu s-a gândit la așa ceva. Nimeni nu s-ar fi așteptat la așa ceva acum trei luni de zile. Și totuși, iată-ne aici. Ce-i de făcut?

Sper să fiu ceva mai limpede după întâlnirea de mâine.

+++

Până una alta, mă mărturisesc înaintea voastră cu trăirile mele, cu spaimele mele și cu izbăvirile Domnului. Ce am observat în mine și în cei din jurul meu?

În primul rând am observat refamiliarizarea cu moartea ca eveniment cotidian, inevitabil. America veacului modern a exilat moartea în curtea din spatele casei, in The Backyard, ascusă pe cât se poate cu cortine și panouri. America caselor mortuare ne-a obișnuit cu o moarte frumoasă, cu morți „făcuți frumoși“ cu tot felul de cosmeticale și pomezi și cu cimitire fără cruci, ca niște pajiști odihnitoare. Aici nimeni nu vrea să mai moară. Toți fac exerciții pentru întreținerea formei fizice și țin diete pentru prelungirea vieții. Nimic rău în asta.

Amnezia asta voluntară colectivă a fost făcută praf de epidemia virusului necruțător. Imposibil de oprit, moartea s-a sculat din curtea din spate, a dărâmat toate panourile, a dat în lături toate cortinele și s-a mutat cu rânjetul ei grotesc în grădina din fața casei, s-o vadă toată lumea. S-o vedem și noi ori de câte ori ne gândim să ieșim pe ușa din față ca să mergem undeva.

Moartea ne privește obraznică direct în ochi pe fiecare, scuturând praful care se așternuse gros pe una din pancardele antice pe care se vede iar scris deslușit: „Memento Mori“ (cu-o moarte toți suntem datori). Confruntarea cu moartea poate fi metoda pentru o viață mai înțeleaptă.

În al doilea rând, nu pot să nu remarc universalitatea acestei amenințări. Este pentru prima dată când asistăm la ceva cu adevărat „mondial“. Nici un alt eveniment, nici măcar așa numitele „războaie mondiale“ n-au afectat TOATĂ omenirea. Asistăm la ceva cu adevărat unic. Este oare o inaugurare a „evenimentelor“ apocaliptice de care râdeau până nu de mult criticii batjocoritori ai Bibliei? Numai Dumnezeu știe! Nu se poate însă să nu notăm că în palat sau în bordei, în academie sau în junglă toți am ajuns să ne temem și să tremurăm în fața aceluiași lucru. Remarcabil! Remarcabil! Remarcabil și … revoltător! Creatorul a alertat toată creația prin intermediul uneia dintre cele mai mici făpturi ale Sale: un virus microscopic.

În al treilea rând, văd reapărând ciocoii de profesie, circarii cataclismelor, cărăușii crizelor care publică tot felul de „scenarii“ care de care mai absurde. Se poartă mai ales moda conspirațiilor, cu cât mai scandaloase cu atât mai credibile, cu cât mai șocante cu atât mai crocante lângă o ceașcă de cafea sau la un pahar de vorbă. Mi-a trimis cineva un link spre o „capodoperă“ de gen, o scenarită demnă de un teatru absurd sau de scena unui saltimbanc de provincie, în care, țineți-vă bine, niște specialiști în profeții postulau ultima găselniță: America este Babilonul cel Mare!

Culmea, sau poate că așa se fac lucrurile astea, este că „specialiștii în decospirări“ țineau semeț Biblia în mână, pretinzând că-și riscă viața ca să ne spună nouă chestiile astea. Farsa lor schioapătă cel puțin din două pucte de vedere:

Unu, dacă ei sunt buni creștini și ascultând de Domnul ne îndeamnă și pe noi să facem la fel, cum se face că trăiesc ei înșiși în cea mai crasă neascultare? Cum să-l ascult pe cel care nu se ascultă singur? Textul despre Babilonul cel Mare spune clar:

Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! “ (Apoc. 18:4).

Cine susține cu Biblia în mână că America este Babilonul cel Mare și încă n-a plecat din această țară nu valorează nici cât o ceapă degerată. Cum mă convinge el cu vorbele, dacă cu fapta este el însuși un „babilonean“ căruia nici nu-i trece prin cap să plece de aici ?!!! Tipii ăștia seamănă cu românca duhovnicească ce i-a făcut pe mulți de aici să se mute din California în Portland că, vezi Domne, i s-a descoperit că se scufundă california. … Ce-i rău cu asta? E rău că a tulburat viețile multora în timp ce ea, bine mersi, a rămas … tot în California.

Miroase greu a minciună și a mândrie șireată. Doamne, amuțește-le glasul  care-i smintește pe unii din copiii Tăi! redu-i la tăcere așa cum ai făcut cu șarlatanii vindecărilor și cu atotștiutorii profeți de ocazie.

Doi, dacă America este Babilonul cel Mare, locul de unde se răspândesc bunuri materiale în toată lumea și pe care-l vor boci negustorii și transportorii maritimi, cum se face că pe mai toate bunurile care circulă peste tot este scris: „Made in ….. China“?

Știți gluma cu copilul care și-a întrebat tatăl:
„Tată este adevărat că Dumnezeu a făcut toate lucrurile?“
„Sigur, copilul meu, așa este.“
„Tată, Dumnezeu locuiește în China?“
„Nu puișor, cum de ția- trecut așa ceva prin cap?“
„Pai pe toate din magazin scrie „Made in China“.

+++

Iată cu ce mă frământ eu zilele acestea. Iată ce văd și iată ce mă întristează. Încolo, dincolo de lucrarea pastorală, scriu, citesc, corectez și pregătesc pentru publicare un nou comentariu la 1 și 2 Tesaloniceni și altul la Faptele Apostolilor. Timpul se grăbește și nu vreau să-l scap din mână, ci să-l storc de tot ce-mi poate da. Vă îndemn și pe voi să faceți la fel:

„Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele“ (Efeseni 5:16 și Col. 4:5)..



Categories: Amintiri

6 replies

  1. Mircea, Mircea,
    Îmi umezești ochii cu apă din iazul de la Negreni!

  2. Eram într-o curte la țarã, în vizitã, într-un sat aşezat pe un deal, în Nord-Estul României. Am venit de pe imaş, de la iazul din vale, din marginea satului şi aşezați pe prisma casei ne odihneam povestind cu patos amintiri cu sfinți.
    Dintr-o datã ne-am dat seama cã e miezul nopții deja, greierii cântã iar stelele strãlucesc, mult mai intens şi mai dens pentru ochii noştrii, decât la oraş. Comuniştii atei nu puteau opri asta!
    Când sã ne ducem la culcare, o mânã caldã, puternicã, cu dragoste pãrinteascã, m-a cuprins dupã cap şi mi-a zis privind în sus:
    “-Când eram copil dormeam aici în cãruțã sã pot vedea stelele. Într-o zi vom zbura printre ele. Asta îmi imaginam adormind atunci, şi asta cred şi acum. Crede şi tu nepoate!”
    Când a murit “nenea” (cum îi spuneam noi în familie) Vasile Brânzei, m-am gândit cã o sã fie mult pânã vine şi rândul meu sã zbor printre stele . Zlilele acestea mi-am adus aminte, şi-mi dau seama mau mult ca oricând, cã “mult” sau “puțin”, decide Dumnezeu cât şi când?
    Doae EL, tatãl, ştie ceasul!
    Una însã este clar:
    Îl vom întâmpina cu toții in vãzduh!
    TRÂMBIȚA E GATA SÃ RÃSUNE!
    Maranatha!

  3. Gând la gând cu … sensibilitate.

  4. Frumos, clar si la obiect! Ca de obicei de altfel! Va multumesc frate Daniel!

  5. Foarte frumos punctat,fr Daniel.
    Fiți binecuvântat în tot ce faceți!

Trackbacks

  1. Daniel Branzei: Nimeni nu s-a gândit la așa ceva – ARMONIA MAGAZINE – USA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: