RAMÂI ÎN CAR!

coordonatori Bob & Debby Gass

„Nimeni nu va putea să stea împotriva ta” (losua 1:5)

Aflându-se la granița Țării Promise, losua și-a dat seama că avea de cucerit șapte popoare și patruzeci de regi înainte s-o ia în stăpânire. Așa că Dumnezeu i-a zis: „Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, … nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.”

Când ai o viață de ascultare față de Dumnezeu, forțele și resursele cerului se află în spatele tău și asta înseamnă că vei câștiga. Asta nu înseamnă că nu va mai trebui să lupți, ci ca vei ieși învingător!

Filmul Ben Hur a câștigat cele mai multe premii ale Academiei din istoria filmului. Charlton Heston, actorul care a interpretat rolul principal din film, trebuia să conducă un car de război. El trebuia să câștige cursa de care, în punctul culminant al filmului, dar exista o problemă: nu reușea să învețe să conducă carul. S-a dus la regizorul William Wyler si i-a zis:
„Domnule Wyler, abia reușesc să stau în picioare în car. Nu pot câștiga cursa.”
Wyler s-a uitat la Heston și i-a zis: „Fiule, datoria ta e sa rămâi în car, iar treaba mea e să mă asigur că vei câștiga.”

De fiecare dată când te îndrepți spre serviciu, când participi la o ședință stresantă sau la un interviu pentru locul de muncă, încrede-te în Dumnezeu. Rămâi în car.Nu renunța la Dumnezeu și nu înceta să te încrezi în El. Datoria ta este să asculți; misiunea Sa este să Se asigure că vei câștiga. Și când îți faci partea, poti fi sigur că El Și-o va face pe a Sa.

+++

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.



Categories: Pentru lucrători, Studiu biblic

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.