Înțelepciunea de sus este întâi curată, apoi pașnică,
blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de
roade bune, nepărtinitoare și neprefăcută.Iacov 3.17
În secolul cinci înainte de Hristos, perșii au folosit cea mai timpurie armă chimică. În timpul asedierii a două cetăți grecești, ei au folosit o combinație de bitum și de sulf, care, atunci când era aprinsă, degaja gaze toxice, care-i sufocau pe vrăjmașii lor. Când aerul curat este înlocuit de o atmosferă otrăvitoare, biruința atacatorului este practic asigurată.
În sfera spirituală există multe feluri în care vrăjmașul sufletelor noastre poate otrăvi atmosfera împrejurărilor în care ne aflăm.
Gelozia și mânia l-au făcut pe Saul să încerce în repetate rânduri să-i ia viața lui David.
Pofta combinată cu un anturaj rău l-au condus pe Amnon, fiul lui David, să comită o faptă imorală gravă.
Lăcomia și voința proprie l-au făcut pe fiul risipitor nu numai să-și ceară partea de moștenire înainte de vreme, ci de asemenea să-l părăsească pe tatăl său și să caute o viață de plăceri într-o țară îndepărtată.
În toate aceste cazuri, influențele puternice au devenit un mod de gândire obișnuit. Limpezimea minții și cea a inimii au fost înlocuite de cerințele insistente ale ideilor păcătoase, la fel cum aerul curat este înlocuit de gazele toxice în timpul unui asediu. Din punct de vedere spiritual, lucrurile stau încă și mai rău, fiindcă tendințele noastre naturale nu fug de aerul otrăvit, ci sunt mai degrabă atrase de el.
În timpul unui astfel de atac avem nevoie de o infuzie de înțelepciune cerească. Fără ea vom fi sufocați de gânduri egoiste, de invidie și de gelozie, de gânduri pământești, firești și chiar demonice (Iacov 3.14-16).
Trebuie să respirăm atmosfera sănătoasă în care Dumnezeu Însuși trăiește. Înțelepciunea divină este curată, blândă și plină de bunătate. Pe măsură ce privim la blândețea și la bunătatea lui Hristos Însuși, Marele nostru Preot îndurător, suntem reînnoiți prin aerul curat al cerului.
S. Campbell
Categories: Studiu biblic
Taina Templului evreiesc
Chemarea Adevărată: De la Clienți la Colaboratori. Ești un ucenic adevărat?
Leave a comment