coordonatori Bob & Debby Gass
„Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta și i-a propovăduit pe Isus” (Faptele Apostolilor 8:35)
în Faptele Apostolilor capitolul 8 citim povestirea unui lider politic care a fost câștigat pentru Hristos. Acest om ocupa o poziție similară cu cea a Ministrului de Finanțe din Marea Britanie și cu cea a Secretarului Trezoreriei din Statele Unite. El a fost condus la Hristos de un creștin umil pe nume Filip, diacon al bisericii (vezi v. 26-40).
Să vedem cum s-au întâmplat toate acestea și ce învățătură putem primi:
1) Filip a fost pregătit. Când acest om a avut nevoie de cineva care să-i explice Evanghelia, Filip a fost gata s-o facă. Tu ai fi putut face la fel? Când Dumnezeu are o lucrare care trebuie făcută, te-ar putea chema pe tine? Ai fi pregătit? Ai fi dispus? „Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15).
2) Filip a fost înțelept. El nu a dat buzna, nu a început să predice și nu l-a pus la punct punându-i întrebări „încuietoare.” Putem observa două lucruri la Filip:
a) Era condus de Duhul lui Dumnezeu (vezi Faptele apostolilor 8:29).
b) A identificat momentul potrivit (vezi v. 35). Cei care se pricep la câștigarea sufletelor pentru Hristos sunt sensibili și au o strategie.
3) Filip a fost clar. În locul unui dialog vag pe tema religiei, el a vorbit direct despre Domnul Isus. De asta au nevoie oamenii – de o relație cu Domnul Isus Hristos! Ei trebuie să știe căci este Viu și că îi iubește. Că este suficient de puternic să conducă universul și totuși suficient de personal ca să le ierte păcatele, să le zdrobească obiceiurile și să le rezolve îndoielile. Datoria ta este să extinzi invitația și să-L lași pe Hristos să facă restul.
Ai nevoie de o strategie prin care să câștigi suflete? Încearcă-o pe aceasta – funcționează!
Categories: Studiu biblic
Daniel Brânzei: „Șilo“, metafora care ne mântuie !
Leave a comment