Tocmai am vizionat trei părți ale unui studiu britanico-american despre ,,Punerea lui Dumnezeu la îndoială“. Ironia concluziei este că toate datele științifice de astăzi ne conving de ,,principiul incertitudinii“ ca de ceva fundamental. ,,A-L pune pe Dumnezeu la îndoială“ înseamnă prin urmare să-L pui acolo unde Îi este de fapt locul, în ,,esența lucrurilor“.

Cei care-L caută pe Dumnezeu doar cu rațiunea se auto-condamnă la eșec. Dumnezeu trebuie căutat nu doar cu mintea, ci și cu inima și cu imaginația,  cu intuiția, cu întreg sufletul. Mintea este mărginită la domeniul certitudinilor. Dumnezeu locuiește dincolo de această limită, în domeniul infinitelor posibilități. Acolo nu-L putem urma decât cu întreaga ființă conștientă, inconștientă și subconștientă.

Probabil că cel mai corect ar fi să spunem că pe Dumnezeu Îl ,,presimțim“. El locuiește în afara sferei noastre de existență, dar ne lasă destule evidențe ca să-L simțim cât de aproape ne este

„El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ‘Suntem din neamul Lui’… “ (Faptele Apostolilor 17:26-28).

Pentru că nu-L vom putea niciodată cuprinde, Dumnezeu va rămâne pururi cea mai mare din incertitudinile noastre.

Credința, în definiția ei Nou testamentaă are mereu de-a face cu „lucrurile care nu se văd“ și se încrede cu certitudine în ,,lucrurile …nădăjduite“ (Evrei 11:1).

Amin.

P.S. – Pentru cei ce vor să știe despre ce vorbim când pomenim despre principiulincertitudinii postulat de știință, citiți aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Uncertainty_principle

Categories: Teologice