Dar vine un ceas, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; pentru că și Tatăl caută astfel de închinători ai Lui. – Ioan 4.23
Iată o întrebare de natură să pună la încercare conștiința oricărui credincios: Te-ai închinat vreodată lui Dumnezeu Tatăl în duh și în adevăr? Sau te-ai mulțumit să te amesteci cu religia lumii și să iei parte la muzica, arhitectura și ritualurile ei? Știți foarte bine că oricine poate să ia parte la astfel de lucruri. Așa cum un instrument muzical ia parte la închinare, fără să aibă inimă și conștiință, la fel se întâmplă cu omul natural al lumii acesteia. Acest lucru nu înseamnă altceva decât întoarcerea la esența și la mijloacele idolatriei.
În Galateni 4, apostolul discerne această idolatrie, chiar atunci când ea luase forma ritualurilor iudaice. Dar ce-ar spune el la vederea stării de lucruri actuale? Iar lucrul cel mai grav este că această stare se deteriorează pe zi ce trece, lucru care va continua până la descoperirea Domnului Isus din cer într-o flacără de foc, ca să aducă răzbunare asupra celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu și asupra celor care nu ascultă de evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Dumnezeu ne-a mântuit ca să ne închinăm Lui, iar această închinare trebuie să fie în duh și în adevăr.
De altă parte însă îi îndemn pe toți frații mei în Hristos ca, atunci când sunt adunați împreună pentru acest scop, să se închine cu inimile pline de bucurie și să nu se mulțumească doar să vorbească despre închinare. Câteodată pare că vorbim prea mult despre închinare atunci când suntem strânși pentru a-L lăuda pe Domnul.
În loc să-L adorăm, mai degrabă predicăm în rugăciune despre închinare.
Preaiubiții mei frați, închinarea nu înseamnă să vorbești despre închinare! În strângerile pentru închinare nu venim ca să explicăm ce este închinarea sau să subliniem necesitatea ei; acest lucru se poate face în alt gen de strângeri.
Dacă suntem strânși laolaltă pentru închinare, atunci să-L adorăm pe Cel în care orice suflet aflat acolo trebuie să-și găsească plăcerea. Închinarea creștină înseamnă revărsarea către Dumnezeu a inimilor care au și-au găsit bucuria și satisfacția, prin Duhul Sfânt, în Fiul și în Tatăl.
W. Kelly
Categories: Studiu biblic
Daniel Brânzei: „Șilo“, metafora care ne mântuie ! 
Barzilaiendan 
Flăcările coborâseră pe capetele lor, rugăciunile erau fierbinţi, bucuria imensă, mii de oameni se converteau, preoţii se pocăiau, ologii umblau, biserica se înmulţea şi Satana era prezent.
Înainte de a începe prigoana şi problemele din exterior, mărul a început să aibă vierme. Adevăratele probleme ale unei biserici nu sunt din exterior, ci din interior. Înainte de a fi Fapte 7 cu uciderea lui Ştefan cu pietre, a fost Fapte 5 cu Anania şi Safira, oameni ce imediat după botezul cu Duhul Sfânt au minţit şi-au murit în timpul slujbei. Au tot auzit că trebuie să aducă pe cineva la biserică, să nu vină singuri şi au ales să-l aducă pe Diavol care e tatăl minciunii. O mare frică i-a cuprins pe toţi, dar frica nu-i suficientă să ducă lucrarea lui Dumnezeu mai departe.
Apoi în Fapte 6 s-au certat ca şi chiorii pe farfurii, polonice şi supă. Mai târziu aveau să se certe pe doctrine, dar acum era vorba de stomac. Satana era iar de faţă, avea şorţ de bucătar şi semăna cu cel ce face reclamă la „Vegeta”.
Întotdeauna se întâmplă ceva ce să umbrească bucuria unui nou început. Un Adam ce să distrugă armonia Edenului muşcând din mărul oferit de Eva. Un Acan ce să rupă bucuria intrării în Canaan, un Iuda ce să pună pată pe ultima seară a unui vechi legământ, un Anania şi-o Safira ce să încerce să strice drumul glorios al bisericii.
Satana e acolo… prezent în bucuriile noastre, ascuns în tufişurile netăinuite a unor lucruri minore. Satana e ascuns în amănunte, în locuri neaşteptate. Odată sămânţa semănată, el are răbdare. Evodia cu Sintichia se certau ca la uşa cortului câţiva ani mai târziu.
De aceea va trebui să ne bucurăm, dar să nu lăsăm sabia din mână pentru aplauze. Viziunea utopică a unei biserici perfecte face rău lunea pe stomacul gol. Dependenţa de Duhul Sfânt e obligatorie, ascultarea de Cuvânt benefică.
Dumnezeu nu pierde nici o luptă. Victoriile sunt ale Lui, înfrângerile ale noastre. Bunătatea Lui însă e infinită acum. Dacă ar fi aplicat în continuare tratamentul ca pentru Anania şi Safira prin biserici ar fi rămas doar băncile.
Dar bunătatea Lui trebuie să ne îndemne la pocăinţă…
[3/7 11:23] Radu: O zi de rugăciune.