IMPORTANTISIM!!! – Chemare sau carieră?

Nelu Gug a venit azi la mine acasă. Prima vizită după 14 ani. Este invitat la nunta unei rubedenii. Revederea ne-a prilejuit o lungă depănare de amintiri și o analiză a situației în care vedem că este lucrarea din biserici.

Dintr-una în alta am ajuns să vorbim despre penuria de păstori scoși din școlile teologice și de aparenta lor lipsă de valoare. Cineva din România ne-a spus că nu e vorba despre lipsa de calitate a școlilor sau a personalului profesoral, ci de lipsa de valoare a materiei prime umane a celor care vin în primul an. ,,Cei dotați intelectual și cu personalități puternice nu mai vin la școli teologice. Ei se uită în jur, văd că posturile din bisericile mari de oraș sunt deja ocupate și se duc la alte facultăți sau pleacă în străinătate să-și facă un rost.“

Hmmm! Care să fie oare diferența dintre cei ce pășesc pragul unei școli teologice azi și cei ce am făcut-o în anii comunismului? În promoția mea au fost 120 de candidați pe 20 de locuri! Și erau vremuri grele!

Nu, diferența nu este în nivelul academic sau intelectual. Majoritatea colegilor noștri, care au ajuns apoi stâlpi ai lucrării din biserici, au fost oameni modești. Comuniștii au interzis ca absolvenți ai altor facultăți să vină la teologie, deoarece ,,Statul a cheltuit mulți bani cu pregătirea lor“. Foarte puțini dintre colegi aveau liceul. Unii absolviseră școli profesionale sau făcuseră ceva clase la seral. Alții era țărani sadea, tractoriști sau tâmplari. Nelu îmi povestește ce i-au făcut colegii lui de promoție. Bucuros că a găsit, s-a grăbit să ducă logodnicei sale de la Iasi niște portocale (pe vremea aceea o raritate). Când a ajuns în casă i-a spus lui Ani: ,,Ia uită-te acolo în geantă să vezi ce ți-am adus“. Ani s-a dus bucuroasă, dar s-a întors nedumerită. În geantă era o pungă cu … cărbuni rotunzi în formă de ouă. Colegii de la teologie i-o făcuseră și de data asta … Ce-au mai râs de el toate fetele din grupa lui Ani de la facultate …

Cu toate acestea, sub păstorirea unor astfel de oameni, bisericile au cunoscut atunci cea mai mare creștere numerică! În ciuda persecuției! În ciuda lipsei de calitate a ,,materiei prime“ a candidaților din primul an și în ciuda lipsei de profesori calificați.

Atunci? Care este diferența dintre cei de atunci și cei de acum?

Aș extinde aria întrebării și la restul ,,lumii libere“. Cum se face că numărul celor care rămân azi în lucrarea creștină după absolvirea școlilor teologice este doar o infimă parte din numărul celor care au studiat acolo? Cum se face că așa de mulți ,,păstori“ își dau demisia după numai doi, trei ani de ,,slujire“ în biserici?

Din dialogul cu Nelu Gug mi s-a cristalizat o încercare de răspuns. Diferența este între cei care intrau în lucrare din cauza unei ,,chemări“ și cei care intră azi în școli teologice ca să-și facă o „carieră“. Pentru cei care nu știți, cariera este un loc din care scoți ceva, chemarea este un loc în care te dăruiești. Mare diferență!

O chemare sau o carieră?

În țările în care creștinismul se află sub persecuție nu se gândește nimeni să se facă păstor ca să-și facă o carieră. În majoritatea cazurilor, cei chemați au trebuit și trebuie să-și ia gândul de la o carieră dacă vor să devină păstori de biserici.

După căderea comunismului din România a apărut însă la noi libertatea și au intrat în România ,,ajutoarele“ materiale pentru creștini. Bisericile din apus s-au grăbit să ,,toarne“ în lucrarea creștină din România bani, oameni și ,,tiruri cu haine și alimente“. În schimbarea de peisaj, au apărut șmecherii care s-au orientat repede spre o ,,carieră“ cu acces la robinetul ,,ajutoarelor“. Pe deasura a apărut și posibilitatea unor turnee în străinătate din care nimeni nu revenea cu mâna goală. Au apărut ,,sponsorii“ și împreună cu ei și condiționarea ,,ajutoarelor“ de acceptarea învățăturii și practicilor din bisericile din străinătate.

Nu degeaba mi-au spus când am fost ultima dată în România: ,,Plecați de aici! Cel mai bun lucru pe care-l puteți face pentru noi este să vă luați și banii și misionarii voștri și să nu mai veniți. Ne-ați transformat păstorii în afaceriști. Ei au căzut în ispită și au ajuns să-i păstorească pe ,,sponsori“, mai mult decât pe enoriașii din biserica proprie.“

Chemare sau carieră?

Ispita unei cariere de succes în biserică i-a ransformat pe unii păstori în clerici dictatori înstrăinați de „laici“, un nou și nedorit ,,cler“, crescut ca o tumoare pe trupul lui Christos. Sub comunism, păstorii cădeau sub presiunea Securității. De la Revoluție încoace, păstorii cad sub presiunea exercitată de ,,mamona“ unei vieți îmbelșugate pentru propria familie.

Chemarea te transformă într-un ,,rob“ consacrat la o viață de slujire în orice condiții. ,,Cariera“ te modelează într-un mercenar care se vinde celui ce dă mai mult, fie că este biserică, om sau meserie. ,,Chemarea“ te lipește pe totdeauna de locul în care te vrea Dumnezeu. ,,Cariera“ te poartă pe drumuri întortocheate, îți pune la încercare nivelul de inteligență si abilitatea de a face relații.

+++

Pavel averizează că vor veni vremuri în care ,,oamenii își vor da învățători după poftele lor“. Înțeleg motivația omenilor care angajează astfel de învățători, dar care este motivația ,,învățătorilor“? Succesul și ,,cariera“, bate-o vina!

+++

Sunt pesimist? Nicidecum! Stăpânul meu este atotputernic și Împăratul meu n-a pierdut încă nici o luptă! Pierd doar cei ce-și pun nădejdea și se lipesc de altfel de lucruri. Dacă rândurile mele din miez de noapte au atins pe vreun Ilie căzut în desnădejde, aduceți-vă aminte ce i-a spus Dumnezeu profetului care se credea un erou unic: ,,Mai am încă alți șapte mii care nu și-au plecat genunchiul!“ Biserica din România, ca și cea din toată lumea, nu este lăsată pe mâna impostorilor. ,,Nu te teme turmă mică pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia“ (Luca 12:32).

,,Eu Îmi voi zidi Biserica Mea!“ a postulat marele Păstor. El n-a spus: ,,Am venit să zidesc bisericile voastre“ și nici ,,Voi Îmi veți zidi Biserica Mea“. Niciodată! Biserica este, de la un capăt la celălalt, lucrarea personală a lui Christos. El o face câteodată prin noi, alteori alături de noi, printre noi și chiar ,,în ciuda noastră“.

+++

De ce am scris atunci aceste rânduri? Le-am scris pentru că poate se va găsi un binevoitor să le dea și celor care sunt chemați la examenele de admitere în școlile teologice din Țară. Am scris ,,chemați“ și nu m-am referit la cadrele didactice, ci la Acela care cheamă la oaste. Poate că le vor citi însă și unii din cei puși pe căpătuială, plecați spre o ,,carieră“ prosperă pentru ei și pentru familiile lor, înclinați să dea la alte facultăți sau să plece proverbial …„în străinătate“. Poate că unii dintre ei vor ciuli urechea și vor auzi … „chemarea“.

Valer, ginerele meu, era hotărât să se facă doctor în filosofie și istoria religiilor. Cu gândul acesta venise în America și cu gândul acesta și-a căutat școala. A dat la Biola, aici în orașul nostru. Din neglijența birocrațior de acolo, dosarul său s-a pierdut și a trecut data înscrierii. L-am rugat pe Mike Bradaric, profesor de homiletică la secția de teologie ,,Talbot“ din cadrul Universității Biola, să încerce să ne ajute. A venit cu o soluție de moment. Valer să intre în primul an la secția de teologie, unde mai erau locuri și să se transfere în anul doi la filosofie. Zis și făcut, numai că studenții la teologie trebuiau să aibe un ,,mentor“ care să fie păstor în zonă. Eu nu intram în calcul pentru că  eram rudă, așa că l-am rugat tot pe Mike, care era păstor la cea mai mare biserică din Asociația noastră, să-i fie mentor. S-au întâlnit săptămânal la o cafea, la discuții și la rugăciune.

Mike Bradaric între Liviu Olah și Petru Popovici. Eu lângă Simion Cure.

Spre finalul anului întâi, înainte ca Valer să face transferul, Mike l-a privit cu multă dragoste și i-a spus: ,,Te-ai gândit vreodată că Dumnezeu nu te cheamă să fi filosof, ci păstor de Biserică? Este cea mai importantă lucrare pe care o poate face un muritor în viața aceasta. Dacă ești chemat și nu răspunzi, nu e bine. Dacă nu ești chemat și o faci este teribil de rău…“

,,Și cum să aflu dacă sunt ,,chemat“ a bâiguit Valer, pus în fața unei alternative la care nu se gândise încă niciodată.

,,Există o mare asemănare între cazul tău și viața mea. M-am gândit să ți-o spun, ca să nu fiu tras la răspundere de Dumnezeu că nu ți-am spus-o. Vezi tu, eu am luptat în Vietnam și, drept recunoștință, guvernul american mi-a dat dreptul să fac orice facultate din America. Statul plătește! Am ales MIT, cea mai tehnică universitate americană. Aveam înclinații spre tehnică și mă visam făcând o carieră strălucită și bănoasă în această direcție. Mi-am depus dosarul acolo, sigur că sunt admis pe lista preferaților cu garanții de stat. Dar … ca și ție … mi s-a pierdut dosarul. Păstorul local mi-a sus atunci că nimic nu e la întâmplare și să mă gândesc dacă nu cumva Dumnezeu mă cheamă să fiu păstor. Am râs. Unul care a luptat în Vietman n-avea ce să caute la amvonul unei biserici. Nimic nu era mai departe de dorințele sau de aspirațiile mele. Păstorul n-a insistat, dar mi-a spus doar atât: ,,Mai gândește-te“. Este exact ceea ce fac și eu acum cu tine.“

Valer mi-a luat fata, nepoții și acum păstorește o biserică din aria San Francisco. Am clipe în care mi-e necaz pe Mike Bradaric. Nu putea să tacă atunci? Valer ar fi avut acum o ,,carieră“, iar fata mea și nepoții mei ar fi avut șansa unei vieți mult mai liniștite și mai bune. Poat că ar fi rămas alături de noi în Los Angeles. Of, Mike ăsta și pălăvrăgeala lui nefericită!

N-am dreptate?

 

 



Categories: Amintiri

Tags:

3 replies

  1. <> Sunt perfect de acord cu aceste afirmatii ale d-voastra.

    As mentiona ca, din nefericire, bisericile noastre sunt pline de membri si de foarte putini ucenici, in sensul nou-testamental al cuvantului. Acest lucru a fost remarcat si la conferinta Lausanne din 2010, cand participantii au atras atentia ca ne gasim intr-o situatie aparent paradoxala: multi din leaderi unor lucrari crestine n-au fost niciodata ucenici si prin urmare nu pot face ei insisi ucenici.

    Eu cred ca numai ucenicii lui Hristos pot auzi chemarea Lui, acea de-al sluji pe EL Insusi, inainte de orice altceava. Cand ma gandesc la un ucenic ma gandesc la un om nascut din nou care ia in serios angajamentul de a-L sluji pe Domnul nostru slavit, intr-o atitudine de ascultare si recunostinta fata de lucrarea Lui rascumparatoare.

    Din nefericire, nivelul spiritual in biserici este de copii din punct de vedere spiritual, dependenti si multumiti cu programe religioase, care refuza orice angajare serioasa in a-L urma pe Hristos. Si aici nu ma refer la angajamentul de a merge la cor, la orchestra…Pentru astfel de lucrari se gasesc interesati.

    Ucenicizarea in biserica si in grupuri mici (cum sunt cele din biserica fratelui Vasile Talos), cred ca este solutia care va da posibilitate Duhului Sfant sa cheme si astazi slujitori ai lui Hristos, care se vor vedea nu ca manageri de biserica ci ca robi ai lui Hristos.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: