Et maintenant? După alegerile din România

,,În politică nu există adevăruri, doar interese!“

Mă uit în oglindă și vreau să spun ceva pentru toți frații mei din România.

  1. Suntem un popor de naivi, pasivi din firea mioritică, fataliști din educația ortodoxă milenară și în stare de mari acte de vitejie doar atunci când suntem strânși cu ușa.
  2. Biruințele noastre sunt sentimentale, nu raționale. Vin ca un pârjol și se sting repede ca focul rapid de miriște.
  3. Avem conducători ,,nevârstnici“ și nepregătiți, niște adolescenți într-o lume politică a oamnilor mari și unși cu toate alifiile.
  4. Majoritatea românilor nu l-au citit nici măcar pe Machiavelli, părintele politicii moderne. Citesc cu tristețe despre români care ar dori să promoveze în funcții de Stat doar oameni cu calități care i-ar face până și pe păstorii bisericilor să roșească. ,,Sancta simplicitas!“ Să ne ferească Dumnezeu! Dintre toate dictaturile, cea mai drăcească a fost și poate fi dictatura religioasă!
    Nu uitați Inchiziția! Nu-l uitați pe Savanarola, cavalerul tristei figuri care a crezut că a scăpat Italia de familia De Medici … L-au ars până la urmă. Deviza lor? Festina lente; (“Make haste slowly”), grăbește-te încet! În lumea aceasta, care zace în cel rău, păcatul triumfă mereu până la urmă. Doar în lumea lui Dumnezeu va fi altfel.

Ce vom face noi, creștinii, acum, după alegeri?

Vă propun câteva lucruri la care să medităm împreună:

  1. Vom continua să facem ,,politica lui Dumnezeu“, cum o numea Pavel Nicolescu. Adică vom continua să vorbim oamenilor despre o altă împărăție, una care are temeliile tari și care va veni indiferent dacă vrem noi sau nu vrem.
  2. Vom continua să învățăm să fim ,,cetățeni ai cetății“, oameni model prin firea dumnezeiască prezentă în noi. ,,Sarea pământului și lumina lumii“ trebuie să-și facă datoria în afara zidurilor caselor de rugăciune. Așa a fost, așa este și așa va fi până la venirea Domnului. Lumea are nevoie de un glas profetic, de un mesaj care să publice punctul lui Dumnezeu de vedere și fiecare generație de creștini trebuie să-l facă auzit în Agora.
  3. Vom refuza să confundăm lumea celor născuți din nou cu lumea celor care zac încă morți în robia păcatului și a firii pământești. Sunt lumi diferite, contrare una alteia și ireconciliabil populate cu indivizi reciproc incompatibili. Să nu uităm că Dostoievski, atunci când a încercat să ilustreze influența unui creștin model în societatea oamenilor corupți a scris o … ,,tragedie“ și a intitulat-o sugestiv … „Idiotul“!

Și în America au loc alegeri. Și în America există iluzii și deziluzii. Acum e Trump. Ieri a fost Obama. Mâine? Trebuie să ne încredem în providență. Dumnezeu este Stăpânul tuturor națiunilor. Le iubește pe toate și scoate fiii împărăției de pretutindeni. Lecțiile creștinilor buni de aici pot fi o pildă pentru creștini din România.

 

 



Categories: Articole de interes general

Tags:

1 reply

Trackbacks

  1. Et maintenant? – Mă uit în oglindă și vreau să spun ceva pentru toți frații mei din România – ARMONIA MAGAZINE – USA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: