Ce vi se pare normal în această evoluție? – Un ceas de introspecție

Sosirea în America …

… La început vrei să găsești doar un acoperiș deasupra capului, un apartament în care să stai cu chirie, o oază în care să-ți chemi prietenii la o ceașcă de cafea sau la o oră de rugăciune. În sărăcia generală ești liber ca pasărea cerului și umbli după echilibrul relațiilor care să te facă să te simți ,,ca acasă“ într-o situație și țară străină. Cauți veselia prietenilor. Inviți oameni la tine acasă și te duci cu plăcere în vizită la ei. Împreună la parc, împreună în excursii, împreună la onomastici, împreună la biserică … Cauți parcă intenționat să nu stai singur, pentru că te copleșește singurătatea și te face să te gândești la locul de unde ai plecat și la prietenii pe care i-ai lăsat în urmă.

apoi începi să te aduni de pe drumuri, să cumperi ceva mobilă nouă care s-o înlocuiască pe cea luată de la ,,Garage Sale“, sau de la magazinele de mâna a doua. Te-ai săturat de hârbul cumpărat de ocazie și vrei o mașină nouă. Te convingi singur că ai nevoie de o mașină nouă. Nu este o cheltuială, ci o investiție.

apoi vrei să ai proprietatea ta, apartamentul tău sau casa familiei tale. Aceasta aduce cu sine plata ratelor lunare, preocuparea cu creditul bancar. Muncești mult, prea mult ca să te mai poți bucura de timp liber sau de plăcerea de a mai sta împreună cu prietenii. Sigur că ai vrea … sigur că încă îți mai dorești, dar îți este din ce în ce mai dificil să găsești timp pentru așa ceva.

apoi începi să-ți remodelezi proprietatea, să o faci așa cum îți place ție. Ești din ce în ce mai mult sub presiunea banilor și trăiești într-un stres continuu. Îi cauți pe prieteni doar în zilele în care ai nevoie de ajutor.

…  apoi cumperi mobilă scumpă, covoare noi, candelabre, tablouri de expoziție și ți se rupe inima să inviți musafiri care să-ți murdărească casa. Sincer, parcă nici nu te-ai simți prea bine dacă toți ar afla ce bine o duci tu acuma. Începi să nu te mai duci la nimeni și să nu mai inviți pe nimeni la tine acasă.

Rămâi astfel singuratec, curatorul propriului muzeu-mormânt-mausoleu în care se aude trist doar ecoul propriei tale voci, ca buhăitul unei cucuvele.

++

Ca păstor de biserică, am observat evoluția aceasta în sute și sute de cazuri. Căutăm la început oamenii, apoi umblăm după lucruri. 

Alergăm între două singurătăți, de la singurătatea accidentală spre cea autoimpusă, aleasă de bună voie.

Suntem singuri atunci când nu avem destul și parcă și mai singuri atunci când avem prea mult!

Aveam oameni pe care-i iubeam și lucruri pe care le foloseam. Acum am ajuns să avem lucruri pe care le iubim și oameni pe care-i folosim.

Cum se explică asta? Cum putem scăpa din cursa aceasta? Cum putem evita drumul acesta care pare, pentru majoritatea, inevitabil?

Aștept sfaturi născute din experiențele voastre. Vă chem la un colocviu pentru un ceas de introspecție și, de ce nu, o cură de detoxificare. Avem urgentă nevoie de un tratament.

 



Categories: Articole de interes general

Tags:

9 replies

  1. Fr. Rev. Pitt Popovici a povestit intr-o predica anul trecut (2018) caci cind el s-a mutat in T-soara, de la Arad–cindva la inceperea misiunii lui de Pastor Baptist in Timisoara–a fost respins peste tot de oamenii bogati care inchiriau apartamente! A avut un shock foarte serios, incat s-a rugat fervent de Domnul Isus sa-l ajute urgent. Si raspunsul a venit urgent “spune-i nevestei tale Hortensia sa vorbeasca in limba Maghiara” cu bogatoaia unui complex de apartamente (care l-a respins initial). Si Hortensia si-a luat inima in dinti si a vorbit (cit a stiut ea) in limba Maghiara cu aceea baronesa! Imediat, “toate portile s-au deschis” si astfel legendarul Pastor Baptist s-a stabilit in Timisoara. Mai tarziu, prin 1965 (approx) locuiau intr-o casa privata “intre vii” in T-soara. Eu eram vecin cu el, in chirie. Eram la educatie la o scoala mare in T-soara, unde un unchi de-al meu Prof. Univ. Dr. Ing. Bogoevici Nicolae (de linga Caransebes) m-a inscris si mi-a aranjat cu “internatul” de unde “scapam” si la bizserica Fr. Popovici cind vream eu sa merg! Acolo, cintam si in corul bisericii! Nu am observat duhul shovinismului creat de Ceausescu in societate, si nici in biserica pastorului legendar Popovici! Si nici aici in America, in Los Angeles la biserica lui, prin 1975-77. Si nici la el acasa unde l-am vizitat! Dar, aici in America, acest duh de sovinism a luat amploare cu venirea fostilor comunisti dupa Revolutie (si puii de comunisti) care s-au infiltrat mai in toate aspectele de activitate a bisericilor Protestante (Baptista, Penticostala, Ortodoxa, Sambatara si Crestin dupa Evanghelie)! Aici, in America, fara nici o rusine, pe fata, se manifesta…da, si “cei asa zisi bogati” sunt din aceasta lista, unii ca niste nerusinati se proptesc si de amvoane ca narcisistii. In ultimii ani (2010-2018) acest duh odios al sovinismului s-a infiltrat si in bisericile Protestante din Romania. Comunistii care s-au infiltrat in biserici (desigur sa-si practice “meseria” de dezbinre si de corupere a muzicii duhovnicesti transmisa pocaitilor de misiunile Crestine Americane si Engleze) lucreaza asiduu, unii chiar au fost compozitori profesionisti de “slavire” a odiosului Partid comunist si a dictatorului, au reusit sa-si infiltreze compozitiile lor “pe placul oamenilor” si incet, incet, sa le inlature cantarile sacre (cele duhovnicesti aratate mai sus)! Acesta este un atac grav la demnitatea si integritatea divina cit si a sistemului biblic stabilit de inaintasii protestanti anabaptisti care au platit un pret extrem de mare (multi cu viata lor) pentru a mentine integritatea si demnitatea divina care a fost stabilita de Hristos in Adunarile Lui (vezi Matei 16:18 si Fapte 20:28). Este de-adreptul jignitor sa vezi cantandu-se cantari la persoana a doua si a treia (care trebuie cantate la persoana intaia) chiar de profesionisti cu facultate de muzica si doctorate! Este incredibila coruptia seculara la adresa starii de integritate si demnitate divina stabilita de Domnul Isus, in mai aproape toate aspectele bisericii Protestate din Romania si Diaspora! Cintari cu caracter si nuante seculare (muzica si versuri)(si chiar rock-n-roll) sunt prezentate unui Dumnezeu cu o fata blanda si deosebit de gingasa. Scuza pastorilor? Nu avem competenta muzicala! Si multi au doctorate (PhD, ThD, DD, EdD). Ce sa mai vorbim de liderii muzicii, regurgiteaza cantarile vechi de 50 de ani care au verseturi nepotrivite pentru caracterul bland si majestic al lui Hristos! Unele cintari il compara pe El cu “soarele” aceasta stea deosebit de destructiva, fara a aminti (macar in treacat) despre incredibila putere si intelepciune divina in creatia si protectia vietii pe pamant–straturile de protectie fiind: magnetosfera de 600 mile inaltime (intre pamant si soare), apoi imediat sub ea alte 5 straturi de protectie (exosfera, mezzosfera, troposfera si atmosfera) care ne dau comfortul deplin de-a trai si pamantul de a inverzi si inflori in jurul nostru). Si cu acestea toate prezente in mijlocul bisericii Protestante, pocaitii continua sa “adauge” si ei la mania Mielului Divin care este deja la virful rabdarii Lui (Apoc. 16). Nu-i destul ca lumea nelegiuita a “adaugat” de 2000 de ani manie, mai trebuie si pocaitii “bogati” sa adauge manie…si sa-si manifeste sovinismul, dispretul, arogantsa si nerespectul fata de semenii lor protestanti?

  2. Dacă poate exista ceva frumos și trist sau frumos din tristețe, ceea ce ai scris este o dovadă. Ai scris o foarte necesară lecție de viață. Muțumim.

  3. Editor, Nu strică să ne maiuitâm în oglindă. Ce ai scris este foarte valabil pentru fiecare dinre noi. Mulțumesc frumos.

  4. Wes dragă, este tentant. Ce-ar fi să scri un mic articol despre ,,Impresiile unui înapoiat“ (în țară). Nu sunt singurul care este curios să afle ce i-ar aștepta într-o asemenea alternativă de viață. Deci, care ar fi cele plăcute și neplăcute, după experiența ta creștină de până acum?
    Ce zici?

  5. Apoi un alt pas : pensionarea ! Și întoarcerea în țară unde la pensie e cel mai bine !

  6. Se știe că oamenii sunt predispuși “să spună sau să asculte ceva nou”, dar prea curând mulți dintre noi (în mod flagrant greșit) credem că le-am spus pe toate și le-am auzit pe toate, în relația cu frații (cunoscuții) noștri. Știm, de asemenea, că “dragostea celor mai mulţi se va răci”, iar consecințele sunt tot mai vizibile sau tot mai simțite. Pe de altă parte, electronicele Video își pun cu tărie amprenta lor (TV, tableta, telefonul celular) și denaturează mai totdeauna confortul… părtășiei. Cert e că nu ne străduim suficient la faptul că “nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine”, în afară de ceea ce ne cere Domnul să ne stăpânească și ceea ce să iubim.
    Frate Daniel, ați scris un articol foarte interesant, eu n-am spus decât lucruri binecunoscute, dar nu cred că strică să le mai auzim.

  7. DEZAMĂGIRE
    Unii oameni trec pe lângă noi atât de repede şi nu mai apucăm să-i cunoaştem. Alţii rămân mai mult dar tot ne lasă cu ochii în soarele mirării. Putem fi dezamăgiţi de lucrurile pe care le cumpărăm, de vremurile pe care le trăim, de salariile pe care le avem. Nu e soluţia perfectă să nu ai aşteptări de nici un fel, pentru a nu fi dezamăgiţi niciodată.

    Cea mai grea dezamăgire o trăim atunci când e vorba de oamenii cu care ne intersectăm pe şoseaua numită viaţă, iar cu cât umblăm cu ei mai mult la braţ, suferim mai mult, când plimbarea se reduce doar la vorbe.

    Putem fi dezamăgiţi de oamenii pe care-i stimăm, cum a fost dezamăgit Samuel de către marele preot Eli. Bătrânul preot a fost modelul perfect pentru tânărul Samuel, dar totul s-a prăbuşit pas cu pas, în câţiva ani.

    Ne dezamăgesc pastorii şi preoţii, profesorii şi formatorii de opinie, pentru că nu înţelegem suficient că şi ei sunt doar oameni, iar pe oameni trebuie să-i iubeşti, dar de încrezut, să te încrezi doar în Dumnezeu.

    Putem fi dezamăgiţi de oamenii din casă, ca Iosif de fraţii lui, pentru că nici părinţilor, nici fraţilor, nici copiilor nu trebuie să le ridicăm piedestal. În familie, principiul rămâne să dăruieşti cât mai mult, pentru a putea fi motivant. Poate, totuşi, cândva, obiceiul va deveni contagios.

    Putem fi dezamăgiţi de cei în care ne-am investit viaţa, aşa cum Moise a făcut-o pentru poporul din pustie. Câtă vreme a trăit printre ei, adică timp de 40 de ani, l-au bârfit într-o veselie, iar când a murit, l-au plâns o lună. Bun eşti de multe ori în ochii oamenilor doar atunci când eşti mort.

    Putem fi dezamăgiţi de noi înşine… ziua în care îţi vine să îţi arunci buletinul pe geam şi să te dai cu capul de chiuvetă. Petru a zis „Nu Te voi vinde niciodată”, apoi i-a cântat cocoşul…

    Dezamăgiţi de cum ne purtăm, de cât suntem de sfinţi sau de deştepţi. Dar, privind la rece, adică ieşind din frigider afară, ne dăm seama că dezamăgirea are şi o latură pozitivă esenţială.

    Greaţa de propria persoană se poate sfârşi în lacrimile pocăinţei…

    Cu stimă fr Radu.

Trackbacks

  1. L-am primit, l-am plăcut, vi-l retransmit – B a r z i l a i – e n – D a n

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: