Ferice de acela a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit!
Psalmul 32.1

Iată-mă, un păcătos conștient de păcatul meu; cum pot să mă încred în Dumnezeu? Știu că El este un Dumnezeu sfânt, care urăște păcatul; cum aș putea deci să mă încred în El? Nu îndrăznesc să intru în prezența Sa cu păcatul asupra mea. Ce pot să fac în această privință?

N-are rost să neg sfințenia lui Dumnezeu, nici nu pot să-mi îndepărtez păcatul. Dumnezeu însă îmi spune că păcatul meu este înlăturat, iar eu Îl cred. Aceasta nu înseamnă încredere în puterea Lui, ci primirea mărturiei Lui, care îmi oferă pace. Duhul meu nu-și poate găsi odihna câtă vreme sunt conștient de păcatul meu, dacă nu știu că acest păcat nu-mi mai este ținut în socoteală.

Dumnezeu vede păcatul meu exact așa cum este el, așa că nu e de ajuns ca eu să fiu mulțumit de mine; trebuie neapărat ca Dumnezeu să fie mulțumit de mine.

Există o luptă care se desfășoară în sufletul care dorește să fie mulțumit cu sine însuși. Dacă ar crede mărturia lui Dumnezeu, ar căpăta pacea. Acest lucru se întâmplă fiindcă sufletul respectiv n-a ajuns încă să-și constate păcătoșenia totală. Nu se pune deci problema dacă am sau nu păcat, ci dacă Îl cred pe Dumnezeu când îmi spune că acest păcat a fost înlăturat.

Există o lucrare a Duhului Sfânt în tot acest proces, nu ca să producă ceea ce m-ar satisface pe mine, ci pentru a mă aduce la punctul când să spun: Totul este pierdut în ce mă privește.

Dumnezeu adesea îngăduie să ne chinuim în încercările noastre de a deveni mai buni; în astfel de cazuri suntem ca omul scufundat în mlaștină, care încearcă să-și scoată un picior afară și nu face decât să-l afunde și mai mult pe celălalt.

Răspunsul la toată această stare se găsește în adevărul binecuvântat al evangheliei, prin lucrarea Domnului Isus, anume că „prin El suntem îndreptățiți de toate lucrurile” (Fapte 13.38,39). Acum înțeleg că Dumnezeu Se odihnește în mod perfect; Se odihnește în Domnul Isus, satisfăcut pe deplin. Hristos spune: „Am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac”; iar Dumnezeu Îi răspunde: „Șezi la dreapta Mea”.

Sufletul mi se odihnește, fiindcă văd deslușit că, din pricina lui Christos, Dumnezeu nu mai are absolut nimic împotriva mea.

Categories: Studiu biblic