Un episod din seria: ,,Un Paște mai profund“ adaptat la o predică printre prieteni la Biserica Betania din Los Angeles.

Ce fel de Paște ai tu? 

Rațional? Sentimental? Spiritual?

Da, există cel puțin trei feluri de Paște, fiecare real și fiecare foarte justificat în felul lui. De fapt, fiecare eveniment din viața noastră, fiecare criză din biserică, fiecare neînțelegere din familie și fiecare mare eveniment din istoria lumii poate fi trăit, experimentat la unul din aceste trei paliere existențiale.

Există deci trei puncte de vedere din care putem privi intrarea Domnului în Ierusalim, evenimentele din săptămâna Mare, încununate cu Suferințele, moartea și învierea lui Isus Christos, Împăratul iudeilor.

Care sunt cele trei feluri în care putem înțelege evenimentele vieții prin care trecem?

1. Nivelul rațional, rece și analitic.

La nivelul rațional există cele mai multe conflicte, pentru că fiecare vede și analizează din punctul lui de vedere.

2. Nivelul sentimental, fierbinte și copleșitor.

La nivelul sentimental există trăirile fierbinți și deciziile cele mai drastice, cele mai dramatice. Ce faci într- o clipă de mânie sau de deznădejde nu mai poți îndrepta sau repara o viață întreagă. Sentimentele ca un tornado care ne pune în mișcare și de care nu ne putem asculta decât … sub pământ. Atunci vom judeca totul  … la rece.

3. Nivelul spiritual, cosmic și legat direct de planul lui Dumnezeu.

La nivelul spiritual, divin, legat de planul lui Dumnezeu ajungem numai dacă dăm la o parte ce este omenesc și stăm de vorbă cu Domnul. Se cere revelație și se cere să ne oprim, să tăcem, să nu ne grăbim, să ne gândim la ce vrea Dumnezeu să facă și să ne spună. “Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și zăbavnic la mânie”, căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.

Oricare dintre noi, în fața oricărui eveniment, reacționăm la unul din aceste trei nivele. De exemplu: dacă aflăm că cineva de peste 80 de ani a fost dus urgent la spital, putem reacționa în trei feluri.

Pentru cineva detașat carejudecă rațional situația, este clar: ,,Și-a trăit traiul și-a mâncat mălaiul!“ Toată lumea moare până la urmă …

Pentru cineva care este fiul sau fica acelei persoane, reacția este de mare derurere, de plâns și de jale.

Pentru cineva care caută voia lui Dumnezeu în toate lucrurile, mai ales în situația în care cel chemat la spital este un copil al Domnului, reacția este ,,biblică“: ,,Dumnezeu își cheamă copiii acasă unul câte unul și-i adună în grânarul veșniciei“.
Să lăsăm însă puțin evenimentele noastre și să ne gândim la intrarea Domnului Isus în Ierusalim, împreună cu tot ceea ce s-a petrecut în săptămâna mare.

Evenimentul este trăit rațional de mai marii poporului Israel. Criza este pentru ei una politica și administrativă. Sunt reprezentanții unui popor supus Romei și ei știu ca Roma este crudă și necruțătoarea. Legiunile romane erau cu dinți de fier și înspăimântătoare ca cea de a patra fiară din cartea profetului Daniel.

Evenimentul este trăit sentimental de mulțimea ,,neștiutoare” de naivi entuziaști care pun în pericol tot neamul și de copiii care nici nu se gândesc la astfel de lucruri. “Spune-le să tacă!” Va fi reacția celor care trăiau la nivelul rațional întâmplarea. Ei nu tac, pentru ca le arde inima în ei. Nu se știe cine și nu se știe de ce, unul din mulțimea dinspre Muntele Măslinilor, pe drumul care coboară dinsre Betania spre Ierusalim, își scoate haina și o pune înaintea celui ce venea călare pe un măgăruș regal. Îl urmează apoi un altul … și încă unul, până ce valul de sentimente exaltate cuprinde toată mulimea. Ramuri sunt smulse din copaci și sunt așezate în calea procesiunii. Copiii strigă ceva ce au învăat de la părinții lor de acasă. Este un cântec, o incantație, o rugăciune născută din lacrimi și durere, un apel fiecrinte către Domnezeul profețiilor de izbăvire: Osana! Binecuvântat este cel ce vine în Numele Domnului!“

Inima le dă ghes și toți strigă. Nici o autoritate nu-i poate reduce la tăcere. Cu toată interdicița oficialilor, ei nu tac! Dar vor tace imediat după aceea, pentru că inima este, în trăirile ei, schimbătoare și desnădejduit de rea. În doar câteva zile vor striga plini de mânie: ,,Răstignește-L! Răstignește-L” Aceiași oameni! Ei l-ar fi făcut Împărat peste țară, dar nu-L vor pentru ei înșiși. Sentimentele sunt năvalnice și nestatornice.

Câți dintre cei de atunci și câți dintre noi reușesc însă să trăiască evenimentele la nivel spiritual, la nivelul legat de împlinirea planului lui Dumnezeu? În larma generală, Cel ce călătorea pe măgăruș începe să plângă. Este cel mai nereușit și mai fals proces de încoronare din istorie. Isus Christos simte cum, cu fiecare pas cu care El se apropia de Ierusalim, Ierusalimul se depărta de El. Trăind la nivelul dumnezeiri, El vede dincolo de manifestările lor sentimentale că niciunul dintre cei prezenți nu crede cu adevărat în dumnezeirea Lui. Aceasta a fost marea tragedie a istoriei.

,,A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit …“ (Ioan 1:11).

A venit singur și suficient de Sine în dumnezeirea Lui. N-a avut o vizuină a Lui, ca vulpile, n-a avut un loc unde să-și plece capul. A împrumutat o corăbioare ca să aibe o platformă de pe care să le vorbească celor de pe mal, a împrumutat micul dejun de la un copilaș ca să hrănească peste cinci mii de oameni, a împrumutat un măgăruș pe care să intre în cetate, va împrumuta ,,camera de sus“ ca să serbeze cu ucenicii Praznicul și va împrumuta apoi pentru un weekend mormântul unui om bogat. Călătorea fără prea mult ambalaj pentru ca luma să-L poată privi în esența Lui și să-L descopere ca Dumnzeu adevărat, din Dumnezeu adevărat. Dar ei n-au reușit s-o facă …

Aceasta este tragedia pe care vrea s-o repare evanghelistul Ioan. El își cheamă cititorii la nivelul adnc al esențelor divine, atrăgându-le că nu și-a scris evanghelia ca să fie un cronicar distant, rece, rațional, n-a scris-o nici ca să-i facă pe oameni să se emoționeze și să-L compătimească pe Isus din Nazaret, ci a scris pentru ca oamenii să afle cine a fost la palierul existențial acest Isus din Nazaret, de ce a venit, ce a făcut și care poate fi pentru noi urmarea lucrării Lui pe pământ. Evanghelia lui Ioan este o invitație pe care nu trebuie s-o scăpăm, altfel suntem blocați la nivelu lexistențial superficial al reacțiilor interpersonale umane.

Aduceți-vă aminte de întâmplarea de la Marea Tiberiadei, când Petru ,,l-a mustrat“ pe Domnul Isus, pentru că gândirea lui nu putea pătrunde gândirea divină. Reacția lui, normală de altfel, și chiar lăudabilă pentru unul care Îl încadrase pe Isus în ecuațiile lui naționaliste și-L iubea nespus, a fost aspru criticată. Gândirea lui nu se putea păstra la nivelul revelației divine pe care tocmai o primise cu privire la Christos (,,Tu ești Christosul, Fiul Dumnezeului Celui viu!“ (Mat. 16:16). Petru continua să-L interpreteze pe Mesia după rațiunea lui omenească:

,,De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învieze. Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano, tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor” (Mat. 16:21-23).

,,Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui“ (Ioan 20:31).

Uită-te bine în jur și caută-L. El este deja aici. Nu fă greșeala celor de atunci care au ratat adevăratul sens al Paștelui din Ierusalim:

,,Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările“ (Proverbele 3:6).

Categories: Studiu biblic