Evocare Traian Dorz

Ostaşul Domnului: Poetul bihorean Traian Dorz, din Oastea Domnului, pedepsit de comunişti cu 17 ani de puşcărie (FOTO / VIDEO)

Ostaşul Domnului: Poetul bihorean Traian Dorz, din Oastea Domnului, pedepsit de comunişti cu 17 ani de puşcărie (FOTO / VIDEO)ŢĂRANUL ŞI SINISTRUL. Ţăran din Livada de Beiuş, unde casa i-a fost transformată în muzeu, Traian Dorz şi-a apărat permanent credinţa. “Fiind în detenţie, a fost chemat la ministrul de interne Alexandru Drăghici, căruia i-a arătat că ostaşii pot fi elemente pozitive în viaţa societăţii, că sunt oameni cinstiţi, doar că doresc să fie lăsaţi a se întruni, a se ruga şi cânta împreună”, menţionează o notă a Securităţii din aprilie 1970
 0 clipuri
 0 audio
 0 fisiere

Securitatea i-a închis dosarul de urmărire informativă doar când a închis ochii pentru totdeauna. După 17 ani de puşcărie grea, percheziţii şi domicilii forţate, până şi securiştii s-au săturat să-l mai chinuie.

“Nu vezi cât rău îmi faci? Umblu după tine când aş putea fi cu familia”, i-a reproşat un securist. “Tovarăşe maior, va veni vremea când eu îmi voi lua pedeapsa pentru tot răul pe care vi l-am făcut, iar dumneavoastră pentru tot binele pe care mi l-aţi făcut”, i-a răspuns liderul mişcării Oastea Domnului, bihoreanul Traian Dorz.

Ostaşi pentru Domnul

istoricul Radu Românaşu“Ostaşii” nu beau, nu fumează şi nu înjură. Pentru ei Biblia se respectă întocmai. Oastea Domnului se antrenează cu post, rugăciune şi cântec în lupta cu cele lumeşti. Creştinismul de duminică îi este la fel de urât ca beţia şi sudalma. “Oastea Domnului a apărut după Marea Unire, ca o mişcare de revigoare a vieţii spirituale într-o perioadă în care în Transilvania alcoolismul era în floare, iar concubinajul a dus la propagarea sifilisului”, explică istoricul Radu Românaşu (foto), la rândul său ostaş al Domnului.

Iniţiată de preotul sibian Iosif Trifa, organizaţia a strâns rândurile în 1923. Pe prima pagină a publicaţiei “Lumina Satelor”, părintele a publicat o Hotărâre prin care le cerea cititorilor să renunţe în noul an la alcool, tutun şi înjurături, alături de un cupon pe care oamenii îl puteau completa cu numele şi trimite părintelui. Mii de ortodocşi au cerut înscriere în “oaste”. “În Biblioteca Astra am găsit sute de adeziuni trimise din Oradea, din Beiuş, din satele învecinate”, spune istoricul.

“Dragă Dorz…”

Copil de ţărani din cătunul Râturi, astăzi Livada Beiuşului, comuna Drăgăneşti, Traian Dorz a fost recompensat la absolvirea celor 7 clase elementare cu “Corabia lui Noe”, cartea preotului Trifa, căruia i-a scris imediat să-l înscrie în “oaste”. Aşa a ajuns să îşi publice versurile pline de evlavie în “Lumina satelor”. Căsătorit de la 18 ani, la presiunea părinţilor, tânărul s-a mutat doi ani mai târziu la Sibiu la chemarea lui Trifa, ca angajat al ziarului. Aici şi-a lansat în 1935 volumul de poezii “La Golgota”, primul din cele 12 pe care avea să le publice.

Doi ani mai târziu, după moartea părintelui Trifa, care fusese caterisit de mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, în urma unui conflict, bihoreanul a preluat conducerea mişcării. “Dragă Dorz, după mine va veni rândul vostru. Mie în curând nu-mi vor mai putea face nimic. Dar pe voi vă vor urmări şi vă vor prigoni fără cruţare din cetate în cetate… Dar voi să nu vă temeţi”, a profeţit Trifa.

Traian, copilul în opinci ajuns un tânăr cu privire dârză, a scris poezii, a editat reviste religioase, a făcut misionarism şi chiar a slujit în 1940 pe Frontul de Răsărit, de unde s-a întors din cauza unei boli cardiace. Dar lupta abia începea…

Porţi “deschise”

Dorz a fost arestat pentru prima dată la sfârşitul anului 1947, după ce, alături de fraţi, le-a colindat de Crăciun şi le-a dus alimente deţinuţilor din Penitenciarul Beiuş. “Uşile vă vor fi totdeauna deschise”, le-ar fi mulţumit vizitatorilor directorul închisorii. Şi aşa a fost!

Arestat trei zile mai târziu la Beiuş, sub acuzaţia mincinoasă de propagandă legionară, Traian a fost închis la Gherla până în aprilie 1948. Apoi a fost anchetat de Securitate timp de o lună, pentru apartenenţă la o sectă ilegală, şi închis în Penitenciarul Oradea până în noiembrie 1950. Deşi profund ortodoxă, Oastea Domnului fusese scoasă în afara legii ca legionară, mistică, fanatică şi antidemocratică.

Aşa şi-a început Traian Dorz calvarul în care a adunat 17 ani de temniţă la Gherla, în Ghencea, la Caransebeş şi Periprava-Grind. În 1982, la vârsta de 68 de ani, a fost închis din nou la Satu Mare, alături de tâlhari, pentru “vina” de a edita materiale religioase neautorizate, fiind eliberat după două luni la intervenţia organizaţiei Amnesty International.

“Am trecut prin moartea mea”

Regimul de detenţie a fost cumplit. “Înjurându-mi Hristosul şi Dumnezeul meu, şi mama mea, începu să îmi dea palme peste faţă, cu pumnii în cap, cu genunchii în stomac…”, descria poetul o anchetă în volumul “Hristos – mărturia mea”. Foamea nu înceta niciodată. “Când primeam o bucăţică de pâine de dimineaţă, o fărâmiţam toată şi băgam fărâmiturile în buzunar. De acolo luam câte o fărâmitură mică şi o băgam la câte un răstimp în gură, spre a-mi prelungi astfel cât mai mult senzaţia mâncării”, scria Traian.

Condiţiile erau inumane. “Celula mea era ca un mormânt. Când stăteam în picioare, ajungeam cu capul la tavan. Când stăteam întins pe priciul meu de o scândură, capul îmi ajungea la perete, iar picioarele în uşă”. Bătăile, foamea şi frigul l-au transformat într-un schelet, chilug şi plin de răni. Când gardienii l-au dus cu maşina spre graniţa cu Ungaria, ameninţându-l cu pistolul la cap şi strigându-i “Fă-ţi testamentul, banditule!”, Dorz era deja împăcat cu soarta. “Am trecut atunci prin moartea mea. Am fost cu toată fiinţa mea dincolo de hotarul care desparte existenţa aceasta de cealaltă”, avea el să rememoreze.

“Fanatic religios”

În pauzele dintre arestări, Securitatea i-a deschis nu mai puţin de 9 dosare de urmărire informativă. L-a supravegheat, percheziţionat şi hărţuit permanent. Încerca să îl oprească să îşi scrie şi să distribuie poeziile caligrafiate de mână. “Noaptea, scria sub pătură, să nu se vadă lumina, pentru că îi bătea securistul în geam, amintindu-i: «N-ai voie să scrii!»”, povesteşte Românaşu.

Dorz a avut numele de cod “Grădinarul”, “Sfântul”, “Alecu”, iar mai târziu “Canal 82”. “Ţăran inteligent, are o capacitate superioară, fanatic religios, are o influenţă în sânul populaţiei, este viclean şi face muncă subversivă”, l-au caracterizat securiştii. Informatori bine plasaţi i-au monitorizat deplasările în ţară, întâlnirile cu credincioşii alături de care se ruga şi demersurile făcute pe lângă capii Bisericii Ortodoxe pentru a recunoaşte Oastea Domnului.

“Dorz Traian a plecat la Bucureşti, unde a fost primit de către patriarhul Iustinian Marina, căruia i-a cerut să recunoască legal această organizaţie, pentru a nu mai avea de-a face cu autorităţile. Din spusele lui reiese că patriarhul ar fi fost de acord”, se menţionează într-o notă a Securităţii din martie 1959. Amăgiri, căci Biserica Ortodoxă va recunoaşte Oastea Domnului abia în 1990, iar Dorz n-a mai trăit să vadă asta…

Ultimul drum

Bărbatul şi-a dat ultima suflare pe 20 iunie 1989, cu 6 luni înainte de căderea comunismului. La înmormântarea sa au participat mii de credincioşi din toată ţara. “Ostaşii au dus sicriul pe urmeri, rotindu-se. Securiştii au vrut să-i oprească să-l poarte pe drumul principal, dar mulţimea s-a opus. «Toată viaţa l-aţi dus pe unde aţi vrut voi, acum îl ducem pe unde vrem noi», au spus oamenii”, povesteşte Românaşu.

Martirul a fost înmormânat în cimitirul Mizieş, la loc de cinste, în faţa bisericii, iar casa din Livada de Beiuş a fost transformată într-un mic muzeu. “Casa memorială este în renovare. Nu poate fi vizitată”, spune soţia preotului Cornel Clop, nepot al lui Dorz, care se îngrijeşte de căsuţă.

Încercată de-a lungul anilor, familia are şi acum reţineri faţă de străini. Închis, urmărit şi mereu prigonit, ostaşul Traian Dorz n-a apucat să îşi vadă cei trei copii crescând. Fii de deţinut, şi aceştia au fost monitorizaţi, hărţuiţi şi împiedicaţi de comunişti să acceadă social. Au fost traşi în războiul dus împotriva tatălui lor de un regim absurd şi criminal…


SE-ADUNĂ OASTEA!
La fratele Dorz

Intrată în legalitate după 1990, când Sfântul Sinod l-a reabilitat pe fondatorul asociaţiei, preotul Iosif Trifa, Oastea Domnului îşi are sediul la Sibiu, sub conducerea profesorului universitar Vasile Mihoc şi a unui Sfat Frăţesc format din 30 de persoane.

mormânt Traian DorzÎn Oradea, ostaşii se întâlnesc la Biserica Izvorul Tămăduirii, duminica, după slujba de vecernie. “Programul durează cam o oră şi jumătate. Se cântă, se recită, se fac lecturi din vieţile sfinţilor şi se ţin cuvântări”, explică un credincios.

Ostaşii din Bihor şi din ţară se adună de două ori pe an, de Crăciun şi pe 20 iunie, pentru a-l colinda şi comemora pe Dorz la mormântul din Mizieş (foto). “În primii ani după Revoluţie veneau cu sutele. Acum numărul lor a mai scăzut. Înnoptează aici, cântă, recită şi se roagă”, spune primarul de Drăgăneşti, Adrian Banda.


„Eu n-am fost un trup pe lume,
Nici un chip, cum se părea,
Nicio carte, niciun nume,
Am fost misiunea mea.

N-am fost scrisul, nici cuvântul,
N-am fost viaţa mea, ci-n ea
Steagul, sabia şi cântul,
Am fost misiunea mea”

Traian Dorz


“Un poet creştin”. Episodul documentarului “Memorialul Durerii” dedicat lui Traian Borz:

“Am fost clopot”. Scurtmetraj inspirat din viața poetului Traian Dorz, cuprinzând imagini video cu acesta:



Categories: Amintiri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: