Complexul impostorului ?

N-am crezut că voi învăța ceva vreodată de la Martina Navratilova … dar m-am înșelat. Ceea ce a spus ea despre Simona Halep este o radiografie perfect citită, un diagnostic care poate fi generalizat la întreg psihicul românesc.

Deși are resurse, românul nu crede că are dreptul să fie deasupra, ci se bănuiește un impostor care a ajuns unde nu i se cuvine. De aici și crizele de autoflagelare și cedarea nervilor sub presiune și … răzbunarea prin batjocora neputinței. Citiți și gândiți-vă fiecare la propria persoană. Poată că învățăm ceva și intrăm cumva într-o perioadă de terapie din care vom ieși vindecați de această umbră care ne urmărește ca un fatalism al neputințelor.

+++

Martina Navratilova a găsit o explicație pentru evoluția slabă pe care Simona Halep a avut-o în a doua parte a meciului cu Karolina Pliskova, din semifinalele de la Miami.

“Suferă de sindromul impostorului, chiar dacă a câștigat un turneu de Grand Slam și a fost numărul 1 WTA”, a spus fosta mare campioană, în timpul comentariului de la televiziunea BT Sport.

Simona Halep a condus-o pe Karolina Pliskova cu 5-3, în primul set, dar a avut o cădere inexplicabilă, care a dus la pierderea a 9 game-uri consecutive. S-a terminat 7-5, 6-1 pentru sportiva din Cehia, iar românca de 27 de ani a ratat șansa de a reveni numărul unu mondial.

Ce este sindromul impostorului

”Sindromul impostorului te face să te simți vinovat(ă) și vulnerabil(ă) din cauză că, gândești tu, ocupi o poziție și te bucuri de privilegii care, poate, nu ți s-ar cuveni de drept. Dimpotrivă, efectul Dunning-Kruger te face să te consideri o victimă din cauză că, gândești tu, sigur ai fi îndreptățit(ă) să ocupi poziții și să primești recompense superioare.

Sindromul impostorului nu e considerat o trăsătură de personalitate (relativ stabilă), nici o boală psihică (ce ar necesita o terapie). E plasat de psihologi în categoria distorsiunilor cognitive, posibil de corectat prin procese de dezvoltare personală și profesională (educație, coaching etc.).

Nu e doar o obișnuință individuală de a te raporta la competențele și performanțele tale, e un fenomen cu rădăcini și consecințe sociale profunde. Are legătură cu educația primită în familie și în școală.

Are legătură cu mobilitatea socială: procesul prin care persoane care s-au născut în familii ne-favorizate și defavorizate ajung, prin educație, pe poziții socio-profesionale superioare – unde, din cauza originii lor sociale, se simt fake-uri.

Are legătură cu exacerbarea competiției profesionale, cu feedback-urile negative și cu faptul că, aflați în competiție cu tine, oamenii evită să-ți recunoască performanțele, le minimizează ori chiar le neagă.

Are legătură cu relativizarea adevărurilor absolute și a criteriilor de performanță, cu multiplicarea perspectivelor și alternativelor în științe și în practicile profesionale”, se arată pe elisabetastanciulescu.ro.



Categories: Articole de interes general

Tags:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: