coordonatori Bob & Debby Gass
„Au desfăcut acoperișul casei” (Marcu 2:4)
Mary Engelbreit și-a dorit mereu să ilustreze cărți pentru copii, însă un consilier școlar i-a spus: „Nu poți face asta. Fii practică. la-ți o diplomă și începe să predai.”
Mary a început să lucreze la un magazin de artă, a învățat tot ce se putea în domeniu și a ajuns să cunoască artiști care își câștigau existenta făcând ce le place.
Având sprijinul părinților, și-a zis: „Poți deveni artist. Dacă ai imaginație, vei reuși.” Prin faptul că a refuzat ca obstacolele de pe drumul convențional spre succes s-o oprească, Engelbreit a devenit o artistă recunoscută pe plan național și și-a lansat propria revistă.
Proust a spus: „Adevărata călătorie spre descoperire constă nu în căutarea unor peisaje noi, ci în faptul de a avea ochi noi.”
Învață să ai o minte deschisă și nu uita,inspirația vine prin transpirație! Așteaptă-te să apară probleme și nu lăsa ca ele să-ți slăbească hotărârea.
Patru bărbați care nu au putut să-și ducă prietenul paralizat la Isus din cauza mulțimii „au desfăcut acoperișul casei… au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.” Domnul Isus a văzut credința lor în acțiune și a răsplătit-o, vindecându-l pe bolnav. Poți găsi o soluție aproape pentru orice atunci când petreci timp cu Dumnezeu în rugăciune și când perseverezi.
Rebecca Barlow Jordan spune:
„Adevărata creativitate nu se oprește la stadiul inspirației. Mulți aspiranți au încercat și au eșuat pentru că nu au reușit să învingă obstacolele. Adevăratul artist vede imaginea finală prin credință. Toți suntem artiști și Dumnezeu are ce să ne dea de lucru. El ne încurajează să ne bucurăm de rodul muncii noastre. Însă adevărata binecuvântare vine nudoar când știm că am învins… ci atunci când creativitatea validează originea ei divină și aduce slavă lui Dumnezeu.”
Categories: Studiu biblic
Daniel Brânzei: „Șilo“, metafora care ne mântuie !
Leave a comment