,,Voi cinsti pe cel ce mă cinstește“

Eric Liddell – Misionarul care a devenit campion olimpic şi erou de film

Povestea medaliei de aur cucerite de Eric Liddell în proba de 400 de metri de la Jocurile Olimpice din 1924, ediţie care a avut loc la Paris, este o poveste a credinţei în Dumnezeu. Este povestea unui sportiv care a petrecut doar câţiva ani în atletism, înainte de a-şi urma destinul şi de a deveni misionar, la fel cum au fost tatăl său, fratele său, sora sa şi soţia sa. Este o poveste care a devenit un film de succes, „Chariots of Fire” (1981), peliculă care a câştigat patru premii Oscar.

Eric Liddell - Misionarul care a devenit campion olimpic şi erou de film

Eric Liddell s-a născut pe 16 ianuarie 1902, la Tianjin, în nordul Chinei, acolo unde părinţii săi, ambii scoţieni, erau misionari. Până la 5 ani a mers la şcoală în China, iar când a împlinit 6 ani a fost transferat, alături de Robert, fratele său mai mare, la Eltham College, Mottingham, un loc unde studiau doar copiii misionarilor.

La Eltham, Liddell s-a remarcat ca un sportiv excelent, primind recunoaşterea acestui fapt prin titlul de cel mai bun atlet al anului şi prin numirea de căpitan al echipelor de cricket şi rugby. Nu a trecut mult timp până a devenit cunoscut drept cel mai rapid alergător din Scoţia, ziarele scriind despre performanţele sale la diferite concursuri şi văzând în el un potenţial campion olimpic.

În 1921, scoţianul s-a alăturat fratelui său la Universitatea din Edinburgh, acolo unde atletismul şi rugy-ul reprezentau elemente importante ale vieţii zilnice. În acelaşi an, şi-a făcut debutul într-o competiţie atletică oficială, deşi a continuat să-şi reprezinte ţara şi în Turneul celor Cinci Naţiuni, jucând şapte din cele opt meciuri ale Scoţiei în 1922 şi 1923. Totuşi, după succesele de la AAA Championships (The Amateur Athletics Association (of England) Championships), în 1923, s-a concentrat pe atletism şi a fost selecţionat în lotul Marii Britanii pentru Olimpiada de la Paris.

Obiectivul inițial al lui Eric Liddell la Jocurile Olimpice l-a reprezentat proba de 100 de metri, preferata lui, însă, în ianuarie 1924, a aflat că organizatorii au programat seriile de calificare duminica, zi în care scoțianul nu a alergat niciodată, din cauza convingerilor sale religioase. Știind din timp ceea ce urma să se întâmple, Liddell a avut timp să-și schimbe strategia, începând să se pregătească pentru 200 și 400 de metri, în ciuda reticențelor celor din jurul său. Decizia sa de a renunța la proba de 100 de metri, care urma totuși să fie câștigată de un alt britanic, dar și la ștafeta de 4×400 de metri a fost dur criticată de presa britanică și a ajuns chiar subiect de discuție în parlament. Nimic însă nu l-a făcut să se răzgândească și să-și trădeze convingerile.

De altfel, în timp ce britanicul cucerea medalia de aur, Eric Liddell predica într-o biserică scoțiană. Convingerile credinței sale au fost mai mari ca dorința de a câștiga o medalie de aur. El era convins că un adevărat ostaș al lui Hristos nu trebuie să se încurce cu treburile vieții. Prima lui apariție la Olimpiada pariziană a avut loc două zile mai târziu, într-o zi de Marți,, când au fost programate seriile pentru 200 de metri, probă în care, în cele din urmă, a cucerit medalia de bronz, clasându-se după americani. Nu a avut prea mult timp la dispoziție pentru a se lamenta, deoarece urma cursa de 400 de metri, ultima sa șansă la aur.

Conform spuselor lui Eric Liddell, tactica sa era una cât se poate de simplă: „În primii 200 de metri voi alerga tare. În următorii 200 de metri, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi alerga și mai tare“. Invocarea lui Dumnezeu nu-l făcea pe Liddell, din acest motiv, să se numere printre favoriții probei. Deși se antrenase pe această distanță în lunile premergătoare Olimpiadei și reușise câteva curse bune, lumea nu-l lua în considerare pentru câștigarea medaliei de aur.

Înaintea startului din finală, un membru al echipei americane a venit la Eric Liddell și i-a strecurat un bilețel pe care era consemnat: „Scrie în Biblie: «Voi cinsti pe cine Mă cinstește»“ (1 Samuel 2.30). Era un mesaj de respect pentru convingerile religioase ale scoțianului, mesaj care l-a încurajat mult, știind că toate lucrurile sunt în mâna lui Dumnezeu. După prima jumătate a cursei, oarecum normală, Liddell a lansat un sprint foarte puternic și a trecut primul linia de sosire, cu un timp de 47,6 secunde, un nou record mondial. „Nu puteam crede că un om este capabil de un astfel de ritm și de un astfel de final“, a povestit cel care a sosit pe locul al doilea. Scoțianul a fost primit ca un erou la revenirea în Marea Britanie, unde a mai rămas doar un an, înainte de a pleca în China, ca misionar. În această perioadă a absolvit cursurile Universității din Edinburgh și a continuat să ia parte la diferite competiții. Ultima sa apariție la un concurs a avut loc în iunie 1925.

Din acel moment al victoriei, Liddell a făcut o schimbare majoră în viața sa. Ajuns la Tianjin, orașul unde s-a născut și unde tatăl său fusese misionar, Liddell a participat la ajutorarea populației, a predat la un colegiu anglo-chinez, a lucrat cu copiii și s-a angajat într-un spital. În anul 1934 s-a căsătorit cu Florence Mackenzie, o misionară din Canada, cu care a avut trei copii. Pe ultimul însă nu l-a mai văzut niciodată pe acest pământ. În 1941, Liddell și-a trimis soția, însărcinată cu al treilea copil, și cele două fetițe în Canada, din cauza situației internaționale tot mai încordate. Winston Churchill a reușit să-i aranjeze un schimb prin care să fie eliberat, dar fostul campion olimpic a refuzat, insistând ca în locul lui să plece o femeie însărcinată. În februarie 1945 a plecat în Țara veșnică, unde îl așteaptă premiul ceresc.

Exemplul său are multe de spus. Liddell a avut curaj prin încrederea în Dumnezeu; el a știut să se oprească la timp și să-și dedice priceperea pentru învățarea altora și, în mod deosebit, pentru slujirea lui Dumnezeu într-un teritoriu cuprins de întuneric spiritual. Recordurile lui Liddell au fost depășite odată cu trecerea timpului. Dar exemplul său a rămas. În esența ei, credința presupune a-I acorda lui Dumnezeu locul, rolul și statutul pe care Acesta le merită în creația Sa. Recordurile omenești ale lui Eric Liddell rămân în analele pământești, pe când dedicarea lui pentru a sluji lui Dumnezeu și oamenilor vor rămâne veșnic în analele cerului.



Categories: Articole de interes general

1 reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: