I. Cum trebuie să fie presbiterii Bisericii? – Tit 1

Orice mișcare sau grupare umană urcă sau coboară în funcție de calitatea liderilor ei. Este important ca cei aleși să vegheze asupra adunărilor creștine să fie oameni de o mare calitate.

Cine-i alege pe unii creștini să fie liderii unei adunări locale? Răspunsul ni-l dă apostolul Pavel în dialogul cu presbiterii din Efes:

,,Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său“ (Fapte 20:28).

Presbiterii nu pot fi promovați printr-un vot de popularitate democratic bazat pe principiul majorității. Dacă ar fi fost așa, apostolul Pavel n-ar fi trebuit să-l lase în urma sa pe Tit ca să facă această lucrare. Ar fi putut simplu și repede să-i învețe pe cei din bisericile locale cum se ține o adunare generală. Interesant însă, în nici o epistolă de a lui Pavel nu ni se spune nimic despre un asemenea proces! Biserica este o teocrație condusă de Duhul Sfânt, nu o democrație a oamenilor!

De ce a trebuit ca Tit să rămână în urma lui Pavel pentru această lucrare? Pentru că ea cere timp și observare atentă. Fiecărui credincios i se dau daruri ale Duhului Sfânt. El le dă fiecăruia ,,cum voiește“:

,,Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă datorită aceluiaşi Duh;  altuia, credinţa prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte“ (1 Cor. 12:4-11).

Tit a trebuit să rămână în urmă ca să vadă care sunt bărbații cărora Duhul Sfânt le-a încredințat ,,darul cârmuirii“ și al învățării“. Aceasta s-a făcut împreună cu bisericile locale care i-au recunoscut pe cei care aveau o astfel de abilitate. Prezența lui Tit a fost necesară pentru ca în procesul de așezare a presbiterilor să nu se manifeste preferințele firești ale oamenilor, ci alegerea suverană a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

Apostolul Pavel îi dă lui Timotei o ,,grilă“ de calități ale celor ce se pot califica la o astfel de slujire. Ea cuprinde patru aspecte distincte ale candidatului. Pasajul din Tit 1:5-9 ne spune despre moralitatea personală, despre viața lui de familie, despre caracterul lui în societate și despre abilitatea de a mânui Cuvântul lui Dumnezeu.

Ironic, majoritatea CV-urilor celor ce candidează la slujirea pastorală în biserici cuprinde tot felul de  ,,realizări“ scolastice și manageriale, de parcă bisericile și-ar angaja funcționari, nu păstori! Ce bine este când ne întoarcem la înțelepciunea din epistolele pastorale și căutăm să-i descoperim împreună cu Tit pe cei care sunt ,,robi“ ai lui Dumnezeu, ,,trimiși“ ai lui Isus Christos și oameni fără prihană în caracterul lor duhovnicesc. Dumnezeu nu are nevoie de ,,competența“ noastră, ci de caracterul nostru. El poate face ,,orice“, ,,oricând“, dar nu va lucra niciodată prin ,,oricine“.

La o citire atentă, enumerarea de calități din epistola adresată lui Tit nu se suprapune perfect peste lista pe care o găsim în 1 Timotei. N-am găsit pe nimeni care să dea o explicație satisfăcătoare a acestui fapt, așa că ne rămâne să înțelegem că lista nu este nici exaustivă (completă) și nici absolută. Ea ne duce însă cu gândul la o desăvârșire în procesul de maturizare și de creștere spre statura de ,,om mare“ care este asemenea lui Isus Christos (Efes. 4:4-15).

Cei ce păstoresc bisericile locale trebuie promovați și păstrați în slujire după această listă prezentată de apostolul Pavel. Orice abatere de la aceste calități, mai ales în domeniul moralității sexuale, îl descalifică pentru totdeauna pe un presbiter. El poate și trebuie să fie recuperat prin pocăință și iertare în părtășia credincioșilor, dar nu va mai putea niciodată să fie pus ca exemplu în fruntea poporului lui Dumnezeu.

Un presbiter trebuie să aibă o moralitate personală fără reproș:

,,Dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste …“ (Tit 1:6a).

Textul nu vorbește despre monogamie într-un context poligam, nici de divorț dinaintea convertirii, nici despre bărbații necăsătoriți încă și nici de recăsătorirea după decesul soției. Expresia folosită în limba greacă de apostolul Pavel este ,,omul unei singure femei“, ca opus al unui Don Juan care cochetează și este drăguț cu toate femeile. Sexualitatea este un foc și trebuie păstrată strict în cadrul relației cu femeia pe care ți-a dat-o Dumnezeu.

Un presbiter trebuie să aibă o viață de familie exemplară:

,, … având copiii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare.“ (Tit 1:6b).

Convertirea unei familii întregi este un har și unii o văd ca pe o confirmare a chemării unui presbiter. Alții văd în cuvintele lui Pavel doar o autoritate familială prin care cei vârstnici sau nevârstnici să fie ținuți în decență și rânduială. Aceștia spun că până și Dumnezeu a avut un fiu risipitor, conform binecunoscutei pilde, dar aceasta nu l-a descalificat ca părinte (Luca 15:11-32). Cunosc mari oameni ai lui Dumnezeu care au trecut temporar prin această tristă experiență. Dacă poziția de presbiter în adunare ar garanta salvarea tuturor copiilor unei familii, toți tații tineri s-ar înghesui spre asemenea poziții. Rămâne la călăuzirea bisericilor locale pe care dintre aceste două poziții le preferă.

Un presbiter trebuie să fie un exemplu de comportament în adunarea creștină locală și în societate:

,,Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană, nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav, ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat, …“ (Tit 1:7-8).

În vremea lui Pavel, ,,economul“ era administratorul averii stăpânului său. Nu numai atunci, ci din cele mai vechi timpuri. ,,Econom“ este poziția la care s-a ridicat Iosif în Egipt, atât în casa lui Potifar și în închisoare, cât și în toată împărăția Egiptului (Gen. 39:4; 21-23; 41:39-44).

Un presbiter trebuie să se deosebească de ceilalți printr-o recunoscută abilitate de a citi, înțelege, explica și aplica Cuvântul lui Dumnezeu:

,, … să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici“ (Tit 1:9).

Observați că predicarea, atât de prețuită în adunările de astăzi, este citată la urmă. Apostolul arată că un presbiter trebuie promovat pentru caracter, nu pentru cunoștințe. Predica are putere doar când este rostită de cineva care o trăiește. Influența lui trebuie să se simtă înainte de a fi auzită.

Într-una din vizitele noastre în bisericile româno-americane, un tânăr a spus în rugăciunea de cerere dinaintea predicării: ,,Doamne binecuvintează-i și pe acești frați vorbăreți care sunt în mijlocul nostru“. Greșeala lui ne-a făcut pe toți să zâmbim, dar mie mi-a sunat ca un avertisment venit indirect din partea Domnului.

Cuvântul este o sursă de binecuvântare pentru credincioșii din adunare și o sabie pentru cei care atacă adunarea locală din afară. Restul capitolului întâi este o pledoarie militantă în care presbiterii sunt chemați ,,să lupte“ cu cei ce provocau tulburări și dezbinări în bisericile din insula Creta (Tit 1:10-16).

Prin intermediul păstorilor locali, Păstorul cel bun își hrănește și apară și astăzi turmele:

,,Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
El mă paşte în păşuni verzi
şi mă duce la ape de odihnă;
îmi înviorează sufletul
şi mă povăţuieşte pe cărări drepte
din pricina Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii,
nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.
Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
şi paharul meu este plin de dă peste el.
Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi
în toate zilele vieţii mele
şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele“ (Psalmul 23).

Categories: Studiu biblic