Sonet troienit

La moara lui Felix

dsc_0052

Se strâng buluc omături cristaline
Pe scări de viscol cocoţate-n cer,
Zidind nămeţi din cărămizi de ger
Şi alb tăios, cu care să se-mbine.

Pe câmpul vast lipsit de-orice reper
Eternă pare iarna care vine
Cu triste tânguiri şi cu suspine,
Şi-al morţii greu şi-ntunecat mister.

Dar când, muşcând, rafala îngheţată
Aruncă-n zare pătura de nea,
Un fir de grâu plăpând spre ceruri cată

Şi, plin de bucuria de-al vedea,
Spre slavă strig: Mărire Ţie, Tată,
Eternă-i viaţa, şi va fi şi-a mea!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 19 ianuarie 2019

View original post



Categories: Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: