Am putea înlocui expresiile de mai sus prin altele două, contemporane; complet și competent. Cum poate ajunge cineva ,,complet și competent“? Este visul și dorința oricărui lucrător în via Domnului. Este ținta școlilor care-i pregătesc și așteptarea bisericilor care-i așteaptă la slujire.
Apostolul Pavel ne dă două metode: modelul mai marilor noștri și Cuvântul lui Dumnezeu. Pare simplist, dar numai la prima vedere. Vă propun o abordare diferită a subiectului.
- Modelul mai marilor noștri. Omul este o creatură înclinată să imite pe cei din jur. ,,Tu însă ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotpărârile mele ……“ spune Pavel în 2 Tim. 3:10. Nu există succes fărăr succesori și nu există ucenici fără modele vrednice de urmat. Aș adăuga aici ceva despre treptele procesului de ucenicie:
Prima fază: eu fac și tu te uiți
Faza a doua: eu fac și tu mă ajuți
Faza a treia: tu faci și eu te ajut
Faza a patra: tu faci și eu mă uit - Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel scrie: ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, …“ 2 Tim. 3:16). Verbele acestea sunt acțiunile dinamice ale unei persoane, nu atributele statice ale unei cărți. De fapt, spune Pavel, Biblia nu este o carte ca oricare alta. Scriptura este o portavoce a lui Dumnezeu, o fereastră deschisă prin care auzim vocea Lui. Nu avem de a face cu o carte, ci cu autorul ei, care este viu, se uită la noi și interacționează cu noi. Biblia este vocea unu tată desăvârșit care-și crete cu drag copiii. Scriptura este un proiect la care a lucrat Dumnezeu de-a lungul secolelor, un instrument făurit de El pentru modelarea caracterului oamenilor.
Citește-o!
Roagă-te întotdeauna să auzi vocea lui Dumnezeu!
Ascult-o!
Fă întotdeauna ce-ți spune! Ai de-a face cu Creatorul tău care-ți vobete.
Nu tu, nu înlețepciunea ta te va face compelt și competent pentru orice lucrare bună, ci Duhul lui Dumnezeu care-ți vorbește direct și proaspăt ori de câte ori o deschizi cu anticipare, smerenie și credință.
Categories: Studiu biblic
Daniel Brânzei: „Șilo“, metafora care ne mântuie !
Așa este. Mulțumesc pentru corectură. Împreună facem întptdeauna o treabă mai bună.
Pace frate Daniel,
Va multumesc mult pentru tot efortul depus in a ne trimte pe blogul dvs tot ce Dumnezeu va pune pe inima,In articolul de mai sus cred ca s-a strecurat o greseala- La un moment dat scrieti – Coteste-o- mai degraba as crede ca ati vrut sa scrieti – Citeste-o. Va rog sa ma iertati daca nu am inteles bine,Cu aleasa pretuire. Dorian Ilea
Brasov