Ne apropiem de sărbătorirea Nașteri Domnului. Se cade deci să ne amintim importanța acestei date și … arbitralitatea ei.

Calendarele contemporane măsoară scurgerea vremii, notând fiecare an cu sufixul ,,după Christos“. Până mai ieri, românii spunea ,,în anul Domnului 1956 …“

Obiceiul de a lua nașterea Domnului Isus ca punct de reper calendaristic există de secole, dar, ironic, este puțin defazată.

În 525 d.c., papa Ioan întâiul l-a rugat pe Dionisyus Exiguus, un savant al vremii, să calculeze data la care s-a născut Isus Christos. A fost o alegere bună pentru că omul acesta nu era doar un foarte bun teolog, ci și un excelent matematician. Totuși, calculele lui au fost inexacte cu câțiva ani. Știm astăzi că  Irod cel Mare a murit în anul 4 î.d.CH., ceea ce face ca data reală a nașterii Mântuitorului să fi fost înainte de aceasta, cam prin anul 6 sau 5 î.d.Ch. Oricât de straniu ar suna, Isus Christos s-a născut … ,,înainte de Christos“.

Scopul lucrării lui Dionisyus Exiguus a fost să pună o cronologie creștină în locul celei romane, care număra anii de la întemeierea Romei. Anul roman 753 a devenit astfel anul 1 al erei creștine. Omul acesta s-ar bucura nespus dacă ar afla că schimbarea propusă de el, deși puțin defazată, este folosită și astăzi în toată lumea, impunând astfel implicit vestirea evangheliei despre venirea Fiului lui Dumnezeu în lume. Este încă una din dovezile că providența lui Dumnezeu este suverană.

Evreii folosesc de secole un calendar care măsoară timpul de la facerea lumii, care s-ar fi întâmplat cam prin anul 3761 înainte de Christos.  Pentru funcționalitate, dar și printr-o împotrivire încăpățânată, ei preferă să se conformeze calendarului creștin, alegând însă și impunând lumii folosirea unor termeni ,,neutri“ ca ,,înainte de era noastră și ,,era noastră“.

Categories: Teologice