Mădălin Bot – Unde ar fi fost Romania fara Ion Iliescu si gasca sa de mafioti?

 

Nicio scuză pentru Iliescu. Ne-a distrus viitorul politrucul sovietic comunist până în măduva oaselor

Timp de 25 de ani ni s-a spus că România se dezvoltă greu pentru că românii nu sunt la fel de deştepţi, harnici sau oneşti ca cei din alte tări foste socialiste, care au reuşit să avanseze mai mult după căderea comunismului. Eu cred că adevărul este cu totul altul.

Cred că principalul vinovat pentru sărăcia de acum este Ion Iliescu. Mentalitatea politrucului sovietic care a anexat România la URSS în 1989 este motivul pentru care acum nu trăim la fel ca polonezii, cehii sau ungurii.

Cateva stenograme ne ajută să înţelegem foarte bine răul pe care l-a generat Ion Iliescu asupra României în ultimii 25 de ani. Una este cea a discuţiilor dintre Iliescu, Roman şi Evgheni Tiajelnikov – ambasadorul URSSla Bucureşti, din 27 decembrie 1989. Iliescu punea la cale anexarea economiei Româneşti la interesele URSS.

“KGB” Iliescu si-a explimat clar dorinţa de a bloca orice mişcare capabilă să ducă România, economic şi politic, către capitalism, către Vest.

Iata ce îi spunea lliescu ambasadorului sovietic, în 27 decembrie 1989:

”Acum trebuie lucrat individual, ca să evităm împingerea spre dreapta a proceselor, a problemelor sociale de la noi. Şi eu cred că, din punct de vedere politic, preocuparea principală a celor câţiva care suntem aici este de a contribui la o dezvoltare sănătoasă, pe calea revoluţionară, şi să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda, tendinţe care se manifestă şi în alte ţări socialiste.”

În declaraţia aceasta este explicaţia pentru tot decalajul economic dintre România şi alte ţări foste socialiste care acum au economii capabile să ofere cetăţenilor lor un trai mult mai bun decât cel din România, servicii publice mai bune, infrastructură modernă şi un stat mai puţin corupt.

Situaţia este chiar mai revoltătoare pentru că, teoretic, România putea să fie acum chiar în faţa acestor ţări, având în vedere că era singurul stat care intra în democraţie fără nicio datorie externă.

Situaţia este chiar mai revoltătoare pentru că, teoretic, România putea să fie acum chiar în faţa acestor ţări, având în vedere că era singurul stat care intra în democraţie fără nicio datorie externă. Aveam condiţii ideale pentru un viitor excelent, fapt sesizat şi în stenogramele prezentate săptămâna aceasta de ambasada Poloniei la Bucureşti, cu analize ale serviciilor speciale poloneze din 1989 despre România.

Iată un pasaj elocvent din aceste stenograme:

”Asupra direcţiei politice, o mare influenţă o poate avea Vestul, pentru care România – fără datorii si cu nevoi enorme de modernizare – devine un partener foarte interesant”.

Problema românilor este că Iliescu nu avea nicio intenţie să deschidă tara către Vest. Mai mult chiar, cereau cu insistenţă ca URSS să trimită trupe militare în România.

”În numele Frontului Salvării Naţionale, I. Iliescu şi S. Brucan au solicitat ajutor militar Ambasadei URSS”, se mai arată în stenogramele prezentate de Ambasada Poloniei în 22 decembrie 2014.

Unii îi caută astăzi scuză lui Ion Iliescu şi spun că sistemul communist, poporul sau contextul internaţional sunt de vină pentru că Romania a ratat startul în democraţie şi economie de piaţă, în 1990. Este un argument fals.

Sistemul comunist era în degringoladă totală în 1989. Toate ţările din jur erau eliberate de comunism şi era un context internaţional extraordinar pentru democratizare şi schimbări economice majore. Nimic nu stătea în calea României către Vest, ba chiar avea toate uşile deschise, după cum au remarcat încă din 1989 cei care au analizat situaţia noastră şi au redactat stenogramele prezentate de Ambasada Poloniei.

Totul, dar absolute totul, a pornit de la viziunea, educaţia, mentalităţile şi stăpânii celui care a preluat puterea. La Ion Iliescu a fost direcţia ţării.

Dacă avea viziune către democratie şi economie de piaţă, aşa cum au fost liderii care au condus alte ţări socialiste ieţite din comunism, Romania era acum în rând cu acele ţări sau chiar mai în faţă, având în vedere că ţara nu avea nicio datorie.

Din nefericire pentru fiecare dintre noi Ion Iliescu, un politruc communist sovietic până în măduva oaselor, a fost plasat în fruntea Romaniei de URSS. Omul nu a avut nicio intenţie să se rupă de comunismul drag lui, cu atât mai mult să ducă România către Vest, unde eram aşteptaţi cu braţele deschise.

De aici pleacă tot răul din ultimii 25 de ani. Nu de la sistem, nu de la vreun alt context fără faţă. Faţa răului care ne afectează pe fiecare dintre noi, în fiecare zi, este Ion Iliescu. Politrucul sovietic comunist până în măduva oaselor este cel care a provocat şi răul care a alungat milioane de români din ţară.

România nu este întârziată pentru că românii sunt mai proşti, mai leneşi sau mai hoţi, aşa cum ni s-a tot spus în ultimii 25 de ani.

Trăim mai rău decât cehii, polonezii sau ungurii pentru simplul fapt că în 1989 am avut ghinionul să reuşească URSS să-şi plaseze politrucul la putere.

În 1990 şi ani de zile după aceea Iliescu ne-a tras frâna de mână cu gândul la comunismul atât de drag lui şi la Morcova tinereţii lui. Mulţi şmecheri au profitat de mentalitatea tovarăşului Iliescu şi sub umbra ei au furat pe rupte hălci întregi din economie. Au distrus sute de mii de locuri de muncă şi activităţi economice care puteau să ne ofere acum resurse pentru infrastructură sau servicii publice mai bune.

Astfel, în loc sa fie rapid privatizate cu companii puternice, care aveau pieţe de desfacere şi tehnologii, multe industrii cu viitor au ajuns pe mâna unor securişti, activişti, bişnişari care habar nu aveau cum funcţionează acele industrii, dar erau bine ancoraţi în piramida comnistoidă pe care Iliescu a pus-o peste România din decembrie 1989.
Faceţi un exerciţiu simplu. Priviti Dacia.

Imaginati-va ca Volvo prelua imediat fabrica de camioane la Braşov. Imaginati-vă că Rover Company prelua Aro şi asa mai departe în toată România, unde erau industrii cu viitor.

Unde eram acum?

Va mai dau un exemplu mai puţin cunoscut: Alcatel. Imediat din 1990 fabrica de calculatoare de la Timisoara a intrat în parteneriat cu Alcatel, apoi au fuzionat. Acum operatiunile multinationalei Alcatel-Lucent în toata Europa de Sud-Est sunt conduse de la Timşoara. Vorbim de mii de locuri de muncă, de taxe serioase plătite statului. Cum era să avem câte o astfel de situaţie în fiecare oraş mare al României?

Omul care a făcut fuziunea cu Alcatel, din 1990, fostul manager al Alcatel România, Dan Bedros, îmi spunea acum zece ani:

”În 1990 aveam agenda plină cu întâlniri. Toţi greii din industrie, toţi şefii multinaţionalelor din comunicaţii-IT erau interesaţi să vină repede în România după Alcatel, abia făceam faţă întâlnirilor. Apoi a venit mineriada. Ani de zile niciunul nu mi-a mai răspuns la telefon. Nici măcar secretarele lor nu mai discutau cu noi”.

Acesta este efectul criminal al lui Ion Iliescu asupra viitorului nostru şi ne afectează dur pe fiecare dintre noi, în fiecare zi a existenţei noastre în această ţară.

Este atât de simplu de înţeles de ce Ion Iliescu e vinovat nu numai pentru crimele Revolutiei, ci şi pentru distrugerea sansei extraordinare a României de a avea un viitor fără saracie şi cu o economie solidă.

Tot mentalitatea lui, potrivit careia ”proprietatea e un moft”, a dus la pervertirea hidoasă a ideii de retrocedare şi dreptate în zona proprietăţilor confiscate abuziv de comunişti.

Tot ce avea de făcut în 1990 era să asigure transferul onest al industriilor către proprietari cu pieţe şi tehnologie, capabili să ofere viitor.

Câte sute de mii de locuri de muncă decente aveam acum? Ce industrii şi afaceri mai mici se generau în jurul lor?
Tot ce avea de făcut era să mai rezolve cinstit regimul proprietăţii în 1990. Arătau altfel zonele istorice, se mişca altfel piaţa imobiliară, se derulau altfel afacerile mai mici din toate clădirile vechi ale marilor oraşe.

Tot ce avea de făcut era să permită construirea unei clase politice sănătoase din 1990.

A zdrobit brutal, prin mineriade sângeroase, orice tentativă de coagulare a altui curent politic decât cel gândit de el prin Frontul Salvarii Naţionale.

Prin toată reţeaua gestionată de foşti securişti a infectat partidele istorice cu turnători şi personaje controlate de securişti, care au provocat boli mortale acestor partide. Tot sistemul lui Iliescu a inventat personaje toxice ca VadimTudor, care au provocat alte malformaţii mizerabile în zona politică.

Tot din piramida clocită de Iliescu în 1989 la ambasada URSS au ieşit îngrăşate reptile slinoase ca Dan Voiculescu, personaje care poluează şi acum agresiv spatiul public şi ne distrug drumul către normalitate.

Corupţia acută cu care se confruntă statul acum are originea tot în sistemul produs de Iliescu după 1990.

Când mintea lui era numai la nobilele idealuri ale comunismului şi la planul pe care îl bătuse în cuie la Ambasada URSS.

În opinia mea, trâgand linie după 25 de ani de la Revoluţia din 1989, Ion Iliescu este principalul vinovat pentru întarzierea dezvoltării României.

Este un personaj monstruos, construit de Moscova pentru a-şi păstra influenţa nefastră asupra României. Acest politruc sovietic poartă raspunderea principală pentru sărăcia, corupţia, anormalitatea şi întârzierea în care încă ne zbatem.

Eu nu-i gasesc nicio scuză şi sper să rămână în istorie cu imaginea corectă a unui personaj hidos care a făcut României la fel de mult rău ca Nicolae Ceauşescu şi ne-a prelungit cu ani de zile coşmarul comunist care a cuprins România când tancurile lui Stalin ne-au invadat ţara.

Sursa: evz.ro; autor: Mălin Bot

https://www.google.com/search?source=hp&ei=PgnoW8L5MNiojwSfhqzwAQ&q=stenogramele+discu%C8%9Biilor+din+ambasada+URSS+de+la+Bucure%C8%99ti%2C+din+decembrie+1989&btnK=Google+Search&oq=stenogramele+discu%C8%9Biilor+din+ambasada+URSS+de+la+Bucure%C8%99ti%2C+din+decembrie+1989&gs_l=psy-ab.3…4881.4881..5858…0.0..0.128.128.0j1……0….1j2..gws-wiz.fPZYaIiNE6o

https://www.google.com/search?source=hp&ei=jgToW6a7OIuzjwSDpqq4Ag&q=stenograma+discutiei&btnK=Google+Search&oq=stenograma+discutiei&gs_l=psy-ab.3..33i160.3229.9086..9367…0.0..0.84.1304.20……0….1..gws-wiz…….0j0i131j0i30j0i10i30j0i22i30j33i299.Ybvbi28tKYU

https://www.youtube.com/watch?v=P4tpXgzT6wg

https://www.youtube.com/watch?v=WJPMPC7BfPo

https://www.youtube.com/watch?v=MlnA4BA9Vdk

https://www.youtube.com/watch?v=BMzOXWrbKsY

Stenograma discuţiei dintre Gh. Gheorghiu-Dej şi G. CĂlinescu – 2 martie 1960 – de Lavinia Betea

http://www.romlit.ro/index.pl/stenograma_discuiei_dintre_gh._gheorghiu-dej_i_g._clinescu_-_2_martie_1960_-

 

Transcrierea birocratică a întâlnirii dintre un lider politic aflat în exerciţiul funcţiunii sale cu unul dintre reprezentanţii marcanţi ai literaturii naţionale, este un document revelator pentru cercetarea raporturilor dintre cultură şi putere într-un anumit moment şi context.

Este motivul pentru care am propus publicarea integrală a stenogramei discuţiei dintre George Călinescu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej din data de 2 martie 1960, document accesibil prin intrarea în circuitul public a documentelor arhivate în fondul Cancelariei CC al PCR (Arhiva Biroului Politic al CC. al Pmr). Prezentarea integrală a textului, cu digresiuni mai mult sau mai puţin verificabile ori valoroase din perspectiva adevărului istoric, s-a făcut din dorinţa de atenuare a distorsiunilor rezultate – cu sau fără voie – prin trunchierea unui discurs.

Documentul pe care îl prezentăm trebuie situat în contextul său istoric.

Cititorul documentului alăturat va fi poate uşor mirat că discuţia motivată de întârzierea apariţiei romanului Scrinul negru este centrată de Dej pe problematica legionară prezentată de Călinescu în romanul Bietul Ioanide, editat în 1953. Dej pare a-i cere chiar explicit scriitorului o rescriere a romanului anterior în spiritul propriilor sale viziuni despre legionari. Amintim cu acest prilej că o operaţie de rescriere a istoriei comunismului românesc tocmai se făcuse de către conducătorii români sub bagheta lui Dej, după “raportul secret” prezentat de Hruşciov la Congresul XX al PCUS, din februarie 1956. “Destalinizarea” românească a fondat atunci teoria împărţirii partidului, încă din perioada interbelică, în două fracţiuni – cea naţionalistă şi cea cominternistă – teorie oficializată de “mărturiile” ilegaliştilor în “plenara lărgită” a CC al PMR din martie 1956. În martie 1960, nucleul puterii din România pare destabilizat de “cazul Vladimir Gheorghiu”. Situaţia fostului legionar “strecurat” în partid până la nivelul de secretar al CC al PMR provoacă aprinse discuţii asupra vigilenţei de partid şi furnizează noi motive de culpabilizare a foştilor “deviatori de dreapta” în frunte cu Ana Pauker. Aflăm din amintitele documente de arhivă că membrii unui fost cuib de legionari de la UCB reuşiseră să-şi aplice planul de infiltrare în partid recomandându-se unii pe alţii ca membri ai unei celule comuniste ilegaliste în timpul războiului. După câţiva ani de sprijin reciproc, foştii legionari se aflau lansaţi pe orbitele unor cariere politice de succes (Gheorghiu plasat tocmai în înălţimea conducătorilor comunişti; altul fiind locţiitorul directorului Direcţiei Generale a Miliţiei şi cel de-al treilea redactor la Agerpres). “Au scos capul antisemiţii? Trebuie să le punem mâna în beregată!” – ordonă Dej în Biroul Politic. Interesante sunt şi aprecierile făcute atunci despre legionari – fosta “mişcare de masă în România” impune, în anul 1960, “o lucrare de demascare”. În care să fie antrenaţi scriitorii, Blaga fiind primul asupra căruia îşi îndreaptă atenţia Dej (“o să vedeţi ce influenţă va avea el pentru intelectualitatea din Ardeal”; “este un om foarte cult”).

Iată, aşadar, câteva repere ale timpului în care s-a petrecut întâlnirea Călinescu – Dej, în prezenţa lui Leonte Răutu, personaj prea puţin cunoscut în rolul lui de preţuit şi ascultat sfetnic, în chestiuni de propagandă şi cultură, al primului lider comunist al României. Este de menţionat şi poziţia, oarecum aparte în lumea culturală, a lui George Călinescu despre care ştim – datorită mărturiilor fostului şef de cabinet al lui Dej – că solicitase el întrevederea. Fără a fi fost în 1960 membru de partid (abia peste doi ani va face cerere de primire), Călinescu era deputat în Marea Adunare Naţională şi totodată membru (din 1949) al “noii” Academii Române. În viziune publică face parte dintre “aleşii” regimului; în fapt, asupra lui se pune atât de grav “problema încrederii” încât fusese îndepărtat, o vreme, de la catedră.

Atunci, în 1960, etapa era una de căutare a unei linii politice de stabilitate şi rezistenţă a regimului comunist în România, protejat de declanşarea unor evenimente, precum cele ce zguduiseră Ungaria în 1956. Gheorghiu-Dej face astfel apel la ajutorul scriitorilor şi oamenilor de cultură şi artă. În momentul şi cazul de faţă al scriitorului de mare notorietate, dintre mijloacele de influenţă a ales “întărirea prin recompensă”, practică de succes în dresură. Întâlnirea – până la viitoare descoperiri arhivistice – poate conta ca exemplu de nou “stil de muncă” al puterii cu scriitorii. “În curând noi o să ne ocupăm mai profund de problemele acestea şi vom avea un contact mai direct cu diferiţi intelectuali, cu oamenii cei mai de vază” – promite în cadrul ei, Gheorghiu-Dej. “Să cunoaştem ce doleanţe au” (arată el, ca un dresor, bucăţica de zahăr), deoarece “unele lucruri ei pot să le înţeleagă greşit dacă nu are cine să le spună”.

Stenograma întrevederii tov. Gh. Gheorghiu-Dej cu Academicianul G. Călinescu, 2 martie 1960.

La întrevedere a participat şi tov. L. Răutu.

TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Am aflat despre unele neajunsuri materiale pe care le aveţi.
G. CĂLINESCU:
Nu este vorba de neajunsuri materiale.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Ne-a vorbit şi tov. Răutu şi am rugat Direcţia noastră de Propagandă, respectiv sectorul care se ocupă de aceste probleme, să vadă ce este de făcut ca să înlăturăm piedicile, dacă sînt, sau nu greutăţi. În orice caz să fie înlăturate cauzele obiective, subiective care se împotrivesc.
Aţi scris o carte de vreo 8-900 pagini?
G. CĂLINESCU:
Nu are 800 pagini, este mai mică şi am mai tăiat din ea. Am scris-o şi am predat-o la partid de acum cîţiva ani pentru observaţii. Nu am primit aceste observaţii decît foarte tîrziu. Am făcut modificările şi îndreptările necesare, fiind gata acum de a face altele, dar bine înţeles cu regulile artei, fără compromis.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Compromisuri noi nu facem.
G. CĂLINESCU:
Eu m-am exprimat greşit.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Compromisuri nu trebuie făcute nici în artă nici în spiritul de partid pe care să-l introducem în literatură.
G. CĂLINESCU:
Să introducem un spirit nou. Buna mea convingere în acest punct de vedere este foarte bună.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Tovarăşe Călinescu, trebuie să ştii că te bucuri de o apreciere foarte înaltă din partea Direcţiei de Propagandă şi din partea conducerii partidului nostru şi a guvernului.
G. CĂLINESCU:
Ştiu acest lucru.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Cunoşti, dar cunoşti şi exigenţa noastră din punct de vedere ideologic.
G. CĂLINESCU:
Cunosc şi cred că acord foarte bine exigenţa ideologică.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Orientarea noastră este clară. Sînt compromisuri şi compromisuri. Nu ştiu de ce unii scriitori fug de spiritul de partid. Partidul nostru este un partid revoluţionar nu un partid oarecare. El conduce spre anumite ţeluri poporul, oamenii muncii. Este un partid în care nu sînt oameni butucănoşi, sînt oameni care îşi făuresc vise, care au imaginaţie bogată. Şi nouă în visurile noastre ne este frică să zburăm cîteodată mai sus decît realitatea, să nu pierdem pămîntul de sub picioare. Trebuie să avem un spirit înaripat, nu se poate fără asta. Noi luptăm ca să traducem în viaţă cele mai înalte năzuinţi, cele mai înalte sentimente ale oamenilor muncii, cele mai profunde dorinţe şi frămîntări.
V-am spus adineauri că aţi scris o carte de 8-900 pagini. Eu am în vedere tendinţa generală, care nu este ceva caracteristic cărţii acesteia, dar este tendinţa unora din scriitori de a scrie volume mari. Spun în general că le trebuie timp şi multă concentrare să scrie atît. Nu este nevoie de pagini multe, să scrie puţin dar cu conţinut. Este foarte interesant. Dacă vrei să fii citit caută să te exprimi în puţine pagini. Exigenţa scriitorului constă şi în aceea ca cititorul să îl înţeleagă, să nu înţeleagă altfel decît scrie el.
G. CĂLINESCU:
Sînt de acord cu acest lucru. În cazul de faţă nu este acesta.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Eu nu cunosc această carte. Eu am citit prima parte a cărţii Bietul Ioanide, nu mi-a plăcut forma criticii în privinţa aceasta. Nu aş fi un prieten bun dacă aş spune că totul este bine. Sînt lipsuri acolo. Eu am criticat tovarăşii că nu au dat indicaţii ca lucrarea să fie bună. Dumneata nu scrii numai pentru azi, scrii pentru mîine, pentru poimîine, pentru viitor, nu scrii pentru un strat subţire, ci trebuie să scrii pentru popor, pentru ca lumea care te citeşte să te aprecieze şi să te pună la loc de cinste. Nu poţi să dispreţuieşti masa şi s-o socoteşti un “vulg” pentru că iată “vulgul” dă anumite personalităţi de mare anvergură, care trebuie să scrie pentru acest “vulg”.
G. CĂLINESCU:
Trebuie să ne adresăm la cîţi mai mulţi oameni, ăsta este scopul scriitorului. Cartea despre care vorbiţi este scrisă în anul 1952, a fost publicată în anul 1954.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Să nu înţelegeţi că noi vă facem vreo acuzare, nu.
Aveţi timp să îmbunătăţiţi această carte. Acelaşi Călinescu are să se ridice împotriva aceluiaş Călinescu din 1952, care să spună că mi-au apărut lucruri noi. Ar trebui să fii criticul propriilor lucrări.
Noi înşişi de multe ori renunţăm la unele lucrări pentru că atunci cînd le-am întocmit nu am avut materialul documentar necesar sau corespunzător, sau cel care a fost nu a fost cel mai bun. Dacă ţinem la prestigiu şi la autoritatea celor spuse totul va fi bine.
Eu am citit cartea şi i-am reproşat lui Răutu că nu a citit-o şi el. Eu am făcut adnotări pe partea citită. Am spus ce este bine şi ce este rău.
Iată aspectul cu legionarii, sînt lucruri interesante, dar depinde cum pot fi prezentate ca să nu lase impresia nimănui că am face apologia cutărei manifestări mistice. Avem de a face cu un om de cultură şi nu poate fi apologetul unor mistici. Mi-a plăcut că cartea are orientare politică, încearcă să ia poziţie faţă de o serie întreagă de probleme, sînt personagii care se pot recunoaşte, poate ai avut ceva cu ei.
G. CĂLINESCU;
Nu este aşa ceva, am curajul să afirm că nu este nimic.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Sînt oameni vii care trăiesc. Unii au venit în aceşti ani în contact cu persoana mea şi ei personal mie mi-au făcut foarte mult rău. Ei se aşteptau la cine ştie ce măsuri din partea mea. Eu nu am uitat o nuanţă din acele tablouri, dar eu am pus pe categorii pe aceşti oameni. M-aş coborî la nivelul lor dacă le-aş face ceva.
G. CĂLINESCU:
Spun cinstit că nu este vorba de un asemenea lucru. Mergînd pe panta aceasta nu se poate ca un erou contemporan să nu se recunoască într-unul din eroii unei cărţi. În artă unde intră ura, aceea nu mai este lucrare de artă.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Sînt unele lucruri în carte care o fac greu de citit. Este interesul nostru să fie citită de foarte mulţi oameni. Sînt unele expresii în diferite limbi, în limba germană. Nu putem să reproşăm oamenilor că nu s-au ridicat la nivelul scriitorului Călinescu. Noi trebuie să ne coborîm la oameni fără să vulgarizăm.
Trebuie să ştim că burghezia nu renunţă la poziţiile ei. Spiritul ei este opus coexistenţei paşnice. Din punct de vedere ideologic nu există coexistenţa paşnică. Partidul nostru a fost printre primele partide, după PCUS, care a dat o formulare clară în ceea ce priveşte frontul ideologic. Noi am pus chestiunea clar de la început. Noi trebuie să fim combativi pe frontul acesta, să nu permitem nici un compromis. Să ajutăm oamenii de cultură, de artă, de ştiinţă în această privinţă. Este însăşi în interesul lor. Eu consider o greşeală a noastră atunci cînd ei fac greşeli. De ce să nu ne ducem la ei să le spunem părerea noastră.
G. CĂLINESCU:
Sînt lucruri pe care nu le putem pătrunde şi de aceea este bine ca partidul să ne dea acest ajutor.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Noi am criticat foarte tare acest lucru. A fost foarte tare criticat tov. Răutu şi colaboratorii săi. I-am chemat la Biroul Politic şi am discutat cu ei.
Caragiale dă în piesa lui O scrisoare pierdută scena aceea cînd un politician burghez începe în discursul său să o ia de la 1848 şi i se spune să o ia de la plebiscit. Şi Caragiale a făcut politică, şi la ce nivel. Şi la noi sînt din aceştia.
O lipsă mare a noastră tocmai aci constă. Noi trebuie să avem contacte cu vîrfurile intelectualităţii, cu clasarea pe categorii de intelectuali, care ce orizonturi au, care are un anumit cîmp unde îşi desfăşoară activitatea. Trebuie să-i orientăm şi să le arătăm cum trebuie privite evenimentele internaţionale şi lupta cu influenţa ideologiei burgheze, să le arătăm cum trebuie să identifice aceste lucruri şi să le arătăm şi mijloacele prin care trebuie să fie combătute nu numai să facem afirmaţii, cum face dentistul cînd scoate atîtea instrumente ca să ajungă în fundul măselii, aşa trebuie să facem şi noi.
G. CĂLINESCU:
Aud lucruri frumoase şi sînt foarte mulţumit, nu se poate lucra decît cu un ajutor puternic ca să ieşi din acest vag.
Eu am făcut cărţi care au fost bune în anul cutare. Nu poţi face nimic atunci cînd se produce o tăcere. Trebuie să ai contact cu opinia publică. Sînt şi din acei care scriu şi ţin manuscrisele în sertar, acei ce le ţin în sertar cred că o să vină vremea cînd le vor putea publica.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Uite aici facem un compromis. Să le păstreze în sertar cît o vrea. Aşa cum nu se întoarce mortul de la groapă tot aşa nu se vor întoarce nici vremurile apuse. Noul ăsta se dezvoltă şi se întăreşte încît nu există forţă în lume care să-l oprească.
G. CĂLINESCU:
Intelectualitatea trebuie să ia parte la construirea socialismului în ţara noastră, dar ei trebuie să fie ajutaţi pe şantierul lor de lucru. Un om leal care crede în ideologia partidului nu poate face altfel.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Tovarăşe Călinescu, vă rog să mă credeţi că au fost foarte criticaţi acei tovarăşi care lucrează pe frontul culturii. Noi nu sîntem mulţumiţi cu cele date intelectualităţii pentru ajutorul pe care îl dăm intelectualităţii.
Noi cînd ne adunăm în şedinţele Biroului Politic ne adunăm pentru a ne critica unii pe alţii.

(Tov. Gh. Gheorghiu-Dej arată academicianului G. Călinescu proiectul planului pe 6 ani.)

…Ce se pregăteşte pentru poporul nostru acum nimeni n-a visat. Poţi să spui că au fost şi sînt lipsuri. Au fost lipsuri dar acum sînt realităţi. Uite acesta este programul nostru de perspectivă. Acum se perfecţionează. Uite are 490 de pagini, cu toate că eu sînt împotriva paginilor multe. Acesta este materialul de fundamentare a economiei noastre naţionale. Este o fotografie a ceea ce este astăzi, este o fotografie completă care arată unde am ajuns şi compară cu trecutul şi apoi descriem un tablou măreţ a ceea ce are să fie în 1956 şi în 1975. În unele locuri cred că o să mergem mai departe, sînt probleme cu care trebuie să mergem mai departe.
Aceasta este conştiinţa partidului nostru, este băgat aici sufletul, mintea, tot ce este mai priceput în partidul nostru. O muncă a peste 20 de mii de oameni. Uite despre ce putem să scriem. Noi nu vom da totul publicităţii pentru că nu este nevoie de tot ce este trecut aici că mulţi ar spune că ne lăudăm. În orice caz ţara a fost scoasă la liman. Acum avem şi cadre de conducători, avem activişti minunaţi de partid, oameni modeşti. Trebuie să mergeţi să vedeţi cum se făuresc visele şi cum este ridicată ţara pe aripi de oţel.
G. CĂLINESCU:
Am fost şi am văzut.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Este ceva extraordinar care va merita să fie descris în adevărate opere de scriitorii noştri.
Mi-a plăcut ce a scris Arghezi în “Scînteia”. Este foarte frumos. Se vede că l-a mişcat foarte mult ce a văzut la Griviţa Roşie. Are cîteva momente de frescă extraordinare, îţi dă lacrimi în ochi nu glumă.
Noi ajutăm tovarăşe Călinescu pe acei care pun mintea şi priceperea lor în slujba acestor ţeluri. Este pentru prima dată cînd atîtea categorii de lucrători din toate domeniile au posibilitatea să lucreze pentru ţară, pentru popor. Adevăratul patriotism acum se poate vedea. Acum sîntem toţi, formăm un anumit colectiv care lucrează pentru un ţel, pentru a atinge anumite obiective principale, pentru a ridica omul pe o treaptă superioară. Ne-am propus să ajungem din urmă Cehoslovacia. Cînd am vizitat această ţară am văzut ce au înfăptuit ei. În drumul nostru ne-am oprit la o casă, am vrut să vedem cum trăiesc ei, făceam ca ţăranul, doar n-o fi aşa cum credem.
G. CĂLINESCU:
Am fost şi eu în vizită în Cehoslovacia şi mi-am dat seama că ei bănuiesc că noi vrem să-i ajungem. Îşi dau seama de acest lucru. Îşi dau seama de bogăţiile ţării noastre.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Noi nu concurăm cu nimeni. Bogăţiile ţării noastre sînt valorificate pentru popor. O să avem o industrie chimică cum multe ţări nu au. Noi cumpărăm de la capitalişti fabrici întregi, moderne. De multe ori ei spun ca să purtăm discuţii pentru finanţare însă noi plătim aceste fabrici imediat, nu avem nevoie de credite, plătim că astăzi bani se găsesc la stat, nu la un anume particular.
Sînt două direcţii în care îndreptăm mijloacele noastre materiale. Nu poţi să înaintezi cu una şi să laşi în urmă pe cealaltă. La noi s-a dezvoltat, s-a întărit, a înflorit cultura şi arta, ca urmare a crescut nivelul de viaţă al societăţii respective.
Eu aş voi ca dvs. să mergeţi să studiaţi pe muncitor. Am vorbit acelaşi lucru şi cu Zaharia Stancu. Eu în închisoare nu aveam cărţi de citit, dar vedeam în viaţa fiecărui om un roman, îl puneam să-mi povestească viaţa lui, din povestirile lui puteam să trag concluzii vedeam ca într-un tablou viaţa lui. În orice caz în oamenii aceştia eu vedeam o lume întreagă, vedeam satul în care a trăit. Eu aşa aş face să fiu în locul dumneata. M-aş uita la Bietul Ioanide şi aş căuta să-mi îndrept orientarea acolo unde poate lasă impresia apologiei manifestărilor de misticism legionar. Ai trăit şi dumneata vremurile acelea. Eu m-am întîlnit cu foarte mulţi legionari, am stat de vorbă cu căpetenii de ale lor. La Văcăreşti au căutat să mă asasineze, dar nu au putut că au sărit ceilalţi deţinuţi şi m-au scăpat. Au venit cu topoare să mă asasineze, dar cînd au aflat toţi deţinuţii din închisoare au sărit ca să-i nimicească. Administraţia închisorii s-a dovedit a fi complice cu ei.
M-am întîlnit cu mulţi prin închisori. Am stat şi cu cel care l-a omorît pe Duca. Am stat cu ei la închisoare la Aiud. La Doftana a fost şi Codreanu. Erau foarte naivi din punct de vedere politic. Am stat de vorbă şi cu fratele lui Horia Sima, care îmi spunea că în rîndurile legionarilor este socotit comunist. Îmi spunea că ar vrea să ne cunoască pe noi comuniştii. M-a întrebat, aveţi dvs. un şef, care este. I-am răspuns, şef este Comitetul Central. Nu aşa, spune el, un şef ca fratele meu. Nu, noi aşa ceva nu avem.
Îmi spunea el mie: Uite între noi şi cuzişti sînt asemenea relaţii care sînt între dvs. şi social democraţi, că există multe elemente care ne apropie. Da i-am răspuns, cum se poate apropia focul cu apa aşa ne putem noi apropia. Între noi nu poate exista apropiere, unul din doi trebuie să dispară…
I-am întrebat, ce program au ei. Mi-a spus că au şi ei un program. I-am povestit despre Filberman de la Buhuşi. Noi acolo aveam o organizaţie foarte puternică, aveau şi ei simpatizanţi acolo. Noi am organizat o acţiune, am ridicat toţi muncitorii ca să facem o grevă, pe care de altfel am şi cîştigat-o. Patronul nu mai vroia să plătească gratificaţia anuală, spunea că nu are de unde s-o plătească. La această grevă au luat parte şi legionarii. A venit acolo Codreanu şi a încercat să spargă greva. A convocat cîteva căpetenii de legionari şi i-a întrebat de ce fac grevă, că acest lucru îl fac numai comuniştii. Aceştia au spus: păi uite nu ni se plăteşte gratificaţia, nu e vorba de comunişti, noi nu vedem nici un comunist. Au încercat ei să spargă greva dar nu au reuşit. Cîteva căpetenii au început să se bată între ei. Alţii au început să le spună, ce ţineţi cu jidanul care nu vrea să ne plătească gratificaţia, ce ne spuneaţi voi acum vedem noi ce faceţi voi şi neînţelegerile între ei ne-a ajutat nouă să cîştigăm.
Am încercat noi să le spunem scopul acţiunii noastre şi care este scopul acţiunilor lor de a împiedica desfăşurarea mişcării revoluţionare, că ei sînt un instrument al burgheziei, care folosea pentru scopurile ei diferitele partide politice din vremea aceea.
După cum am mai spus, noi greva am cîştigat-o demascînd şi încercarea lor de spargere a grevei, între ei au început conflicte care au degenerat în bătaie, noi am cîştigat şi prin faptul că am reuşit să-i izolăm pe legionarii de acolo pentru multă vreme.

Cînd l-am întrebat de program şi i-am spus ce stă la baza programului nostru, mi-a spus că ei nu au program, că ei îşi fac programul după ce vin la putere, i-am întrebat atunci cu ce vă prezentaţi în faţa alegătorilor ca să fiţi aleşi. I-am spus: Noi spunem de la început ce facem că expropriem pe moşieri, că desăvîrşim revoluţia burghezo-democratică, le spunem şi unde vom ajunge. L-am întrebat: dvs. ce faceţi, ce poziţie aveţi faţă de grevă, faceţi grevă, îmi răspunde facem. I-am spus atunci, dumneata nu ştii, fratele dumneata ştie ce s-a întîmplat la Buhuşi. Dvs. ce aţi fi făcut ca să se plătească gratificaţia la muncitori. Ne-am fi dus şi i-am fi spus că dacă nu dă îi dărîmăm fabrica şi dăm cu plugul peste ea. Dar după aceea ce veţi face l-am întrebat, ce vor face muncitorii, cum îşi vor primi drepturile. A dat din umeri.
Aceştia au fost un instrument al burgheziei. Pe aceştia îi îmbrăca în haine de poliţişti. Erau agenţi provocatori, spărgători de grevă. Pe urmă au început să se certe cu Carol şi Carol a început să omoare la ei, după aceea cu Antonescu a avut ciocneli că aveau pretenţii să vină la putere. După aceea au devenit agenţii nemţilor. Au fost ca o ciumă. Oamenii care au fost bolnavi de această ciumă trebuiesc cu mare grijă ajutaţi să-i vindecăm de această boală.
Trebuie întocmită o lucrare, o lucrare profundă, o analiză ce au fost legionarii ce a însemnat ei. Trebuie prezentată în aşa fel ca rîia ca cel care a fost legionar şi o citeşte să-i fie scîrbă de el dacă a fost legionar. O asemenea lucrare trebuie să fie întocmită. Pentru lucrare trebuie luate materiale din Arhivele Statului, documente care să fie puse la dispoziţia unui colectiv de oameni şi chiar dintre legionari să-i punem să scrie. Sînt destui din aceştia, unii muncesc, alţii au fost şi decoraţi. Nu se atinge nimeni de ei dacă îşi văd de treabă.
Uite aşa, tovarăşe Răutu, tovarăşul Călinescu trebuie ajutat să-şi termine lucrarea. Să fie explicat ce anume trebuie scris. Aşa văd eu lucrarea tov. Călinescu.
G. CĂLINESCU:
Este limpede acest lucru. Repet, aici nu este vorba de Bietul Ioanide, aceasta mai pe urmă. Însă trebuie să mi se dea explicaţii, pe puncte, pe pagini, în editură, permanent.
TOV. L. RĂUTU:
Acceptăm propunerea aceasta să se discute în detaliu.
G. CĂLINESCU:
Aşa trebuie făcut, pagină cu pagină. Am făcut tot ce trebuia, pe text nu se poate. Se tărăgănează prea mult. Anul acesta se face o observaţie, pe urmă trece în anul următor şi se fac alte observaţii în timpul ăsta noi îmbătrînim, ne depăşesc evenimentele, cartea care era bună la timpul său, rămîne în urmă. Lucrurile trebuiesc făcute în dată. Pentru asta nu este de vină tov. Răutu.
TOV. GH. GHEORGHIU- DEJ:
Eu v-am spus că noi l-am criticat atît pe el cît şi pe colaboratorii lui pentru că nu au depus o exigenţă susţinută. V-am spus noi nu putem face compromisuri ideologice pentru că nu este nici în interesul nostru, nici în al scriitorului.
G. CĂLINESCU:
Atunci cînd începe lucrarea să se dea ajutor nu 5 ani mai tîrziu, pentru că în felul acesta se produce un fel de deprimare a scriitorului care nu mai poate scrie nimic. În felul acesta ne-am putea verifica erorile pentru că erori tot rămîn un om nu poate stăpîni totul perfecţiunea infirmă progresul. Ştiu că socotiţi că sînt leal şi am toată bunăvoinţa.
TOV. GH. GHEORGHIU- DEJ:
Noi sîntem de acord, vă stăm la dispoziţie cu tot ce putem. Însăşi critica pe care le-am făcut-o arată acest lucru. Să nu credeţi că este o plăcere să fii criticat, dar nu am avut încotro a trebuit să ne adresăm la critică.
În curînd noi o să ne ocupăm mai profund de problemele acestea şi vom avea un contact mai direct cu diferiţi intelectuali, cu oamenii cei mai de vază, să cunoaştem ce doleanţe au, unele lucruri ei pot să le înţeleagă greşit dacă nu are cine să le spună.
G. CĂLINESCU:
Şi în chestiunea catedrei aş vrea să vă spun. Cred că nu a fost nici un motiv pentru îndepărtarea mea de acolo. Institutul nostru aparţine universităţii şi împreună cu…….. ne-am permis să ne retragem să punem un manual în curs. Avem bune intenţii, ne trebuiesc oameni bine pregătiţi. Lipsa de la universitate îmi dăunează pentru că nu sînt în contact cu elementele tinere, cu studenţii.
Eu sînt plin de tact, deşi unii spun altceva.
În ultima vreme am fost chemat să ţin unele conferinţe. Nu este onorabil cauzei noastre de a fi îndepărtat de la catedră cînd acolo sînt mulţi legionari. Nu vreau să se spună despre mine că sînt o victimă, nu-mi place acest lucru. Eu sînt un om modest.
TOV. L. RĂUTU:
Ministerul Învăţămîntului şi Culturii va soluţiona acest lucru.
G. CĂLINESCU:
Dacă nu merg la catedră, nu pot să aleg oameni tineri buni. Trebuie să cunosc oamenii tineri.
TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ:
Eu sînt un om deschis, dacă am ceva de spus, eu spun direct. Unii poate s-au speriat, dar ce să fac eu. Eu spun totul deschis.
G. CĂLINESCU:
Un om care se suie sus se deosebeşte de ceilalţi. Poziţia, stilul meu accesibil sînt proprii fiecărei persoane.
Eu nu vreau să stau deoparte, a sta deoparte înseamnă a avea o rezervă. Eu nu voiesc acest lucru, de aceea o spun deschis. Voi pierde o parte din prestigiu din partea celora care speră în anumite lucruri. Cine a citit scrierile mele vede cum am scris şi înainte de 1944. Cu toate că sînt fără partid, eu mă socotesc membru de partid.
TOV. GH. GHEORGHIU- DEJ:
Aşa să te socoteşti, că cine merge spre partid merge spre lumină, cine fuge de el orbîcîie în întuneric.
TOV. L. RĂutu:
Nu poate exista literatură fără politică.
TOV. GH. GHEORGHIU- DEJ:
Avem şi noi destui care sînt ca Pasternac. Important este să nu li se dea tribună de unde să-şi expună lucrările lor. Tribuna să fie dată adevăraţilor patrioţi. Eu cred că puţini oameni în ţara asta nu pot să-şi iubească poporul, să iubească patria. Nu cred să existe cineva căruia să nu i se înflăcăreze inima cînd vede cîte şantiere sînt, ce se construieşte în ţara noastră. Putem privi noi altfel lucrurile acestea. Aceste lucruri sînt o epopee cum n-a mai fost, o epopee despre care se poate scrie foarte mult.
G. CĂLINESCU:
Acest lucru se poate spune tinerilor pe faţă, se poate scrie. Depărtarea de tineret are înrîurire rea la unii dintre ei. Cînd am să văd că se produce ceva la ei îndată am să consult secţia de cultură şi ştiinţă.
TOV. GH. GHEORGHIU- DEJ:
Noi îţi stăm cu totul la dispoziţie. Sîntem gata să vă clarificăm neclarităţile.
G. CĂLINESCU:
Voi veni cu încredere şi voi cere sprijinul.
TOV. GH. GHEORGHIU- DEJ:
Noi am ascultat scrierile lui (către tov. L. Răutu), ele ne-au impresionat pe noi. Lucrările frumoase îi plac oricui. Am ascultat în Marea Adunare Naţională lucruri foarte frumoase.
G. CĂLINESCU:
Să vă spun un amănunt sincer. Aş fi dorit să vorbesc în anumite ocazii. Nu am fost chemat. Mi s-a spus subtil, nu vin decît membrii de partid, atunci nu am putut vorbi. Mi s-a mai întîmplat şi altădată, dar atunci am mers deadreptul.
TOV. L. RĂUTU:
Vă referiţi la Marea Adunare Naţională.
G. CĂLINESCU:
Da, dar nu a fost chip ca să merg acolo. Izolarea asta nu cred că este bună.
TOV. GH. GEHORGHIU- DEJ:
Nu este bună, eu sînt cu totul de acord cu dumneata.
G. CĂLINESCU:
Eu am spus tot ce am avut de spus, port stima şi încrederea partidului.
TOV. GH. GHEORGHIU- DEJ:
Bine tovarăşe Călinescu.
3.III.1960

@@@@@@@@@@@

 

Mălin Bot, jurnalist

 

 



Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: