Nu există dictatură creștină!

Nu răspundeți la ură cu ură și nici la injurii cu injurii…

Nici nu s-a încheiat bine votul de la Senat că a și fost declanșat un soi de jihad al progresiștilor neo-marxiști. Fără îndoială, ne aflăm într-o luptă spirituală teribilă. Împărăția Luminii invadează împărăția întunericului, iar aceasta din urmă ripostează. Suntem ca “niște miei în mijlocul lupilor”, chemați să fim “înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii.” 

Văzând amploarea susținerii noastre pentru valorile creștine și mai ales determinarea de a nu ne lăsa prostiți de limbajul de lemn al corectitudinii politice, apărătorii ideologiei neo-marxiste au ieșit la atac. În ciuda evidențelor clare că ne aflăm, nu doar în fața unui atac fără precedent împotriva adevăratelor valori, ci în fața unui sistem organizat după modelul și ideologia marxistă, care are drept scop distrugerea familiilor, unii din formatorii de opinie din România fac tot ce pot să denigreze și să manipuleze. Și sunt abia la început. 

Supărați că nu reușesc să-și impună agenda lor secularistă, într-o Românie care se încăpățânează să nu renunțe la valorile creștine, fac tot ce le dictează interesele lor meschine pentru a denigra familia creștină, pentru a instiga la ură confesională și pentru a-și multumi stăpânii care le pun la dispoziție resurse importante. 

Frați creștini, nu vă lăsați intimidați sau manipulați nici de “cei de afară”, nici de “cei din interior”, care “înmoaie inima poporului”. Nu răspundeți la ură cu ură și nici la injurii cu injurii. Dumnezeu este cu noi și va face lucruri mari. Lupta este abia la început, este nevoie de rugăciune, curaj, dragoste și acțiune!

Pastor Samy Tuțac

Advertisements


Categories: Articole de interes general

3 replies

  1. Pot fi din aceștia, dar nu neapărat … Formatori de opinie sunt TOȚI oameni care au trecere și influență în opinia publică. Pot fi oameni de știință, personalități politice, religioase, artiști, sportivi, etc.

  2. “Ce’s aia ‘formatori de opinie’?” – niste smecheri in vorbire, de obicei platiti de tot felul de grupuri de interese nu tocmai bune, ca sa emita si sa difuzeze idei mincinoase sau numai gresite, spre a convinge si a atrage publicul de partea celor ce platesc ca sa stapaneasca peste altii …….

  3. Ce’s aia ‘formatori de opinie’?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: