Argumentele lui Samuel-Remus Muscan

(Minți proaspete, minți tinere, minți luminate aici)

Zilele astea am intrat pe o pagină pentru “sceptici” și am fost provocat să aduc dovezi în favoarea existenței lui Dumnezeu. M-am străduit să spicuiesc câteva argumente și am zis că le postez și aici, s-ar putea să fie de folos cuiva. Nu am pretenția că sunte cele mai bune argumente, iar ceea ce am scris mai jos cred că poate să fie mult mai bine formulat și mult mai complet.

1. Stephen Hawking declara în cartea sa The Grand Design: “Creația spontană este motivul pentru care există ceva, există universul, existăm noi. Nu e necesar să-L invocăm pe Dumnezeu”. Totuși Hawking se pare că nu poate evita principiul că existența unui proiect inteligent indică spre un proiectant atunci când el spune: “universul are un proiect la fel cum o carte are un proiect. Dar spre deosebire de univers, o carte nu apare spontan din nimic. O carte presupune un autor. ” Din moment ce cartea carte lui Hawking a avut nevoie de un autor, atunci de nenumărate ori mai mult a avut universul nevoie de un creator.

2. Gândește-te la lumină. Ce este ea? Una dintre definiții e: “Domeniul de radiații electromagnetice care poate fi dectat de ochiul uman”.
Savanții ne spun că lumina e compusă din unde. Sau particule. Sau amândouă. Dar nu se știe cu certitudine cum cele două aspecte ale luminii – unde și particule – coexistă și interacționeză una cu alta.
Dacă oamenii de știință încă încearcă să definească și să explice natura luminii, de credem că există totuși? Pentru că o vedem – sau, poate mai corect pentru că vedem datorită ei. Oricum, nu e nevoie să înțelegem deplin ce este lumina pentru a crede în ea și a beneficia de ea. Tot estfel deși nu-L putem defini deplin pe Dumnezeu, putem ști că exită, pentru că vedem manifestările Lui pretutindeni în jurul nostru.

3. Dr. Wernher von Braun, fost director al programului de cercetări al NASA și proiectantul rachetei care a plasat primul satelit american pe orbită, adică un “PROST”, a spus următoarele:”În lumea noastră modernă, mulți oameni par să își închipuie că descoperirile rapide ale științei fac ca credința religioasă să fie depășită sau demodată. Ei se întreabă de ce să fim satisfăcuți să “credem” ceva când știința ne spune că “știm” atât de multe lucruri. Răspunsul simplu la această dispută este că suntem confruntați astăzi cu mai multe mistere ale naturii decât atunci când a început iluminarea științifică. Cu fiecare răspuns descifrat, știința a descoperit constant cel puțin trei noi necunoscute. Răspunsul indică faptul că orice lucru care are ordinea și perfecțiunea pe care le au Pământul și Universul trbuie să aibă Creator, un Proiectant inteligent. Nu se poate ca ceva atât de ordonat, perfect, precis echilibrat și maiestuos cum este creația să nu fie produsul inteligenței divine ”
Tocmai observațiile făcute prin telescopul său, legate de proiectul universului și de ordinea uimitoare, l-au condus pe Robert Jastrow, astronomul care a scris carte – God and the Astronomers-, să abandoneze ateismul și să înceapă să creadă în Dumnezeu.

4. Antony Flew, considerat cel mai mare filosof ateu, a cărui motto a fost: “Urmează argumnetele oriunde te-ar conduce”,și-a abandonat ateismul în ultima parte a vieții. El a scris și cartea <<There is a GOD: How the World’s Most Notorious Atheist Changed his Mind>>. Lee Strobel l-a întrebat ce l-a făcut să-și reorienteze gândirea. Răspunsul lui Flew s-a concentrat asupra unei chestiuni particulare: “Einstein credea că trebuie să fie o inteligență în spatele complexității integrate a lumii fizice”, a spus el. “Dacă acesta este un argument solid, complexitatea lumii organice este un argument incomensurabil mai mare – toate creaturile sunt piese complicate ale unui design. Deci un argument care este important pentru lumea fizică are o pondere incomensurabil mai mare atunci când este aplicat la lumea biologică”. Edwin Conklin, un reputat biolog, împărtășește aceleași concluzii atunci când compară probabilitatea apariției vieții din întâmplare oarbă cu apariția unui dicționar elaborat ca urmare a unei explozii într-o tipografie.

5. ADN-ul, un cod complex, criptografic, din patru caractere, care este, după cum spunea fostul președinte american Bill Clinton, “limba în care Dumnezeu a creat viața”. Ca și regulă generală, oridunde avem limbaj, sau informație codificată, știm că avem de-a face cu o inteligență. Aceasta, adică ADN-ul, indică evident spre un Codificator divin.

6. Apoi este dovada moralității care străbate întreaga rasă umană. Fiecare dintre noi are un standrad intern de moralitate – dar unul care este mai presus de noi și vine din afara noastră. De ce spun că sursa acestei moralități este mai presus de noi și vine din afara noastră? Pentru că toți îl avem și totuși ABSOLUT nimeni nu is se conformează într-un mod consecvent. De ce am inventa fiecare dintre noi sau societatea un cod etic pe care să nu-l putem împlini niciodată într-un mod desăvârșit, ca apoi să fim fustrați și să ne condamnăm toată viața? Dacă moralitatea ar fi doar o alegere proprie sau o convenție socială, am putea mult mai ușpr să ne debarasăm de ea.
Așadar de unde avem acest simț al binelui și al răului, de care nu putem scăpa? Dacă nu l-am inventat noi, dacă transcede domeniul cultural și politic – și evident că le transcede – și dacă este ceva de care nu putem scăpa, atunci care îi este sursa? Nu s-ar putea oare ca un Legiuitor Moral să fi întrețesut acele standarde morale alături de abilitatea de a le înțelege și a opera pe baza lor, tocmai în materia din care e făcută ființa umană? Mie mi se pare că tocmai într-acolo arată toate dovezile.

7. Pe lângă aceste dovezi variate care indică realitatea existenței lui Dumnezeu, am și o convingere lăuntrică prinvind existența Sa. Indiferent cât de des m-am îndoit sau am încercat să-L ignor în trecut, “acea voce linștită” a revenit la mine mereu-mereu, așa cum revine poate și la tine în liniștea celor mai sobre momente din viață.
Dumnezeu există, fie că oamenii aleg să creadă asta, fie că aleg să nu creadă. Ia în considerare următorul lucru: credința noastră în lucruri nu afectează existența lor, nu-i așa? Noi putem să ne concentrăm puternic și să medităm la conceptul de unicorn, dar asta nu face ca un astfel de animal să apară dintr-o dată. Astfel că și reciproca îi valabilă: lipsa noastră de credință în ceva nu face ca acel lucru să dipară. Dacă vecinul are o vila pot încerca s-o neg zi și noapte, dar acest lucru nu mă va scăpa de ea.
Concluzia este: CE EXISTĂ EXISTĂ. Cunoștințele noastre despre o anumită realitate sau credința noastră în existența unei realități nu au nici un efect asupra existenței ei. Și dacă acest lucru este adevărat în oricare aspect al vieții, de ce am presupune noi că în privința existenței lui Dumnezeu n-ar fii?

Dacă există dovezi atât de clare, de unde atâta îndărătnicie în acceptarea lor? Eu cred că motivul pentru care mulți oameni nu-L recunosc pe Dumnezeu nu se datorează faptului că intelectualicește ar fi dificil de crezut în EL( oameni ca și Galileo Galilei, Blaise Pascal, Johannes Kepler, Isac Newton, Albert Einstein, Francis Bacon, Robert Boyle, Michael Faraday, Gregor Mendel, Max Planck, Gottfried Leibniz, Louis Pasteur, James Clerk Maxwell și mulți alții nu au găsit nicio dificultate de ordin intelectual ca să creadă în Dumnezeu) ci mai degrabă deoarece credința în EL ar OBLIGA pe mulți să accepte că trebuie să-I dea socoteală. Mulți nu sunt dispuși să dea socoteală nimănui, darămite lui Dumnezeu. Romani 1:18-19 spune că “ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu”, dar oamenii “înăbușe adevărul”. De aceea, cred eu, mulți își caută refugiul în ateism sau agnosticism, pentru că e o scăpare convenabilă – decât să se confrunte cu realitatea că trebuie să dea socoteală Creatorului lor. Ceea ce ni se prezintă ca “NU POT CREDE” este de cele mai multe ori “NU VREAU SĂ CRED”
Vestitul ateu Jean Paul Sartre, de exemplu, a descris în autobiografia sa, <<Cuvintele>>, ce l-a făcut să respingă de copil credința în Dumnezeu:”O singură dată am avut senzația că există, Mă jucasem cu chibriturile și arsesem un covoraș; și tocmai încercam să ascund urmele fărădelegii, când deodată Dumenzeu m-a văzut. I-am simțit privirea în capul meu, pe mâinile mele; m-am învârtit în camera de baie, groaznic expus vederii, o țintă vie. M-a salvat indignarea: m-a cuprins furia în fața unei indiscreții atât de grosolane, am blestemat…Și nu S-a mai uitat niciodată la mine… De acesta (adică de Duhul Sfânt) mi-a fost cu atât mai greu să mă eliberez cu cât sălășluia în adândcul minții mele… L-am prins pe Sfântul Spirit în hrubele adânci și L-am alungat de-acolo”
Binecunoscutul autor și ateu, Aldous Huxley, a admis: “Aveam motive să nu doresc ca lumea să aibă sens… căci pentru mine, ca pentru cei mai mulți dintre contemporanii mei, folosofia nonsensului era, în esență, un instrument al libertății. Libertatea pe care o doream era simultan o eliberare de un anumit sistem politic și economic, precum și eliberare de un anumit sistem moral. Obiectam împotriva moralității, pentru că interfera cu libertatea noastră sexuală”
Și Christopher Hitchens, autor al diatribei<<God Is Not Great: How Religion Poisons Everything>>, se decrie pe sine nu ca ATEU, ci ca și “ANTITEIST”
O astfel de pasiune din partea ateilor – și deseori mânie – mi se pare stranie când estre îndreptată spre ceva care, conform părerii lor, nu există.
Cred că aceste exmple, ca și invectivele cu care necredincioșii Îl atacă pe Dumnezeu și pe urmașii Săi, pe internet, trădează faptul că ateismul este declanșat de motivații personale sau morale, nu declanșat din cauza lipsei de dovezi pentru Dumnezeu.
După cum un bun detectiv îți poate spune multe lucruri despre abilitățile, obiceiurile și caracterul unui personaj, doar examinând ceva făcut sau utilizat de el, tot așa multe se pot învăța despre Dumnezeu printr-o examinare atentă a universului, lucrarea mâinilor Lui.
Dar detectivul care examinează doar ceea ce fac eu nu va putea spune niciodată că mă cunoaște. S-ar putea să cunoască câte ceva despre mine, dar ca să poată spune că mă cunoaște trebuie să existe un proces de revelație; cu alte cuvinte trebuie ca eu să comunic cu el. Trebuie să-i spun ce cred, ce simt și ce vreau să fac. Această dezvăluire de sine poate fi făcută în scris sau într-un alt mod. Doar după aceea devine posibil ca el să mă cunoască într-adevăr.
Tot așa, dacă Dumnezeu e să fie cunoscut, dacă vrei să-I cunoști gândurile, dorințele și să-I cunoști planurile, trebuie ca El să ia inițiativa și să facă o revelație, cel puțin parțială, despre Sine, oamenilor pe care i-a creat. Și Biblia este o astfel de revelație. Argumente pentru Biblie? Acesta este un alt subiect. Poate cu altă ocazie.

Image may contain: outdoor
Advertisements


Categories: Uncategorized

Tags:

2 replies

  1. Cel mai bun argument atat pt sustinerea existentei lui Dumnezeu cat si pt Biblie: schimbarea din viata mea. Daca Biblia nu era adevarata, daca Dumnezeu nu exista, eu nu m-as fi schimbat niciodata. Nasterea din nou nu ar fi avut loc altfel.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: