De-a faț-ascunselea – Ne caută dom președinte!

Acesta este sentimentul pe care mi l-a trezit citirea scrisorii domnului Iohhanis către diaspora românească. Mi s-a părut că dânsul numără până la 30 și apoi pornește să ne caute. Succes!

+++

Klaus Iohannis
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.

„În ultima duminică a lunii mai, sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni. Indiferent că trăiesc în ţară sau în afara ei, românii au astăzi ocazia să se simtă şi mai aproape unii de alții, legaţi de aceeaşi dragoste de ţară, de aceeași limbă şi de aceleaşi datini.

Numeroasa diasporă românească contribuie la promovarea identității noastre, fiecare român fiind un purtător de mesaj al culturii și al obiceiurilor noastre. Instituţiile statului român au datoria să redea încredere românilor de pretutindeni în ţara lor. Doar astfel, românii pot reveni acasă pentru a-și pune în slujba comunității toate aptitudinile, mentalitatea înnoită şi experiența dobândită în străinătate, care pot astfel contribui la dezvoltarea unei Românii puternice.

În acest An Centenar, în faţa atâtor provocări cotidiene, sunt tot mai potrivite spusele marelui Nicolae Titulescu: «Nu se poate ca ceea ce a conceput mintea românească, ca ceea ce a simţit inima românească, să nu poată înfăptui energia românească. »

La mulţi ani, români de pretutindeni!”, este mesajul lui Klaus Iohannis.

Pentru a marca Ziua Românilor de Pretutindeni în acest An Centenar, Preşedintele Klaus Iohannis a primit miercuri, 23 mai a.c., la Palatul Cotroceni, un grup de români care deţin funcţii publice în ţările de reşedinţă, pentru a sublinia importanța implicării lor în comunităţile în care trăiesc şi a face un prim pas spre crearea unor reţele informale de profesionişti în care să fie promovat schimbul de experienţă şi de bune practici.

Advertisements


Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: