10. Un pământ mic în palma unui Dumnezeu mare

Ziua de luni este sabatul predicatorilor, dar surprizele din România se țin pentru mine în lanț. N-o să vă vină să credeți …

Duminică seara, de la Lugoj m-a luat în ospeție Costică Candreanu, fiu al unuia din cei trei Frați Candrianu care au tinerii în Negreni cu tatăl meu.

Pe Costică nu-l mai văzusem de când, copii fiind, am făcut împreună un zmeu bucureștean, l-am înălțat pe imaș și am spăriet vacile de le-au secat pentru o vreme izvorul laptelui.

Astăzi ne-am văzut iară, eu un mieluț fricos venit din America, el un zmeu moldovan mare și vizibil de departe înălțat pe cerul Timișoarei. După o noapte ca-n iatacul sultanului, Costică m-a ajutat să răspund unui păstor de munte, care mă provocase să-l vizitez luni seara, la o bucată de noapte, într-una din adunările lui din susul unui pârâu de munte. Îmi vorbise vineri la Lugoj, când făcusem pentru prima oară cunoștință. Se numește Ilie Malancea și este de loc din Moldova de pe celălalt mal Prutului. Apucasem să-i spun vineri că mi-e frică de bisericile mari și m-a provocat să merg la una mică, de ciobani și oameni simpli.

Am ajuns acolo tustrei moldovani, adunați parcă înadins de Dumnezeu ca să ne arate câ de mic este pământul și cât de mare este mâna care ne ține. După cum ne-am înțeles, am sosit cam după ora nouă seara, să dăm oamenilor timp să-și adune acasă animalele și să le pună la culcare. Drumul a fost neașteptat de bun, călărind o fâșie de asfalt turnat ocoliș pe meandrele unui pârâu de munte …

… Ora îmbarcării! Continuăm de la Londra.

… Prima surpriză: adunare este compusă din baptiști și penticostali care nu s-au despărțit niciodată din această cauză.

A doua surpriză: când am ajuns în preajma clădirii adunării n-am putu înainta din cauză că un autobuz modern ne bloca drumul. L-am lăsat să întoarcă și aplecat în mare viteză înapoi, la vale. În urma lui au rămas un șir de oameni care s-au înșiruit agale spre casele lor. Mi s-a explicat că erau oameni din sat pe care companiile străine din Lugoj și Făget îi luau la lucru în fiecare dimineața și-i aduceau înapoi seara. Toate acestea “Nu-i nimic, frate Daniel! Rămâneți aici cu noi.” Fără să știe, mi-au făcut în clipele acelea cel mai frumos compliment pe care l-am primit în România.

Fratele se dusese însă doar puțin mai departe ca să poată întoarce mașina. La deal drumul n-avea ieșire, ci se sfârșea în pieptul muntelui.

Există locuri, oameni și clipe când totul atinge parcă perfecțiunea, rămânând apoi cu noi ca un talisman pentru multă vreme. Aceasta s-a petrecut acolo și atunci, când trei moldovani pribegite departe de locurile natale și-au regăsit pentru o seara părtășia sun luminile de candelabru ale stelelor agățate parcă de cer.

Advertisements


Categories: Uncategorized

1 reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: