8. Un treisprezece fără ghinion!

M-am căsătorit pe 1 Aprilie, pentru că fratele Olah a vrut să arătăm lumii că nu suntem superstițioși. Ieri a fost 13 Mai, dar totul mi-a mers foarte bine.

Sâmbătă seara târziu, pe 12 Mai, Sami Tuțac a venit să mă ia la Timișoara. Îl știam de la mine de acasă, îl știam de pe Internet, îl știam ca pe una din vocile profetice ale bisericii din anii aceștia, îl știam din colaborarea pe care mi-a îngăduit-o dincolo de diferența de vârstă care nu mă avantajează. Este mai aproape de ginerele meu, Valer, decât de mine. M-a dus în mirificul univers de la Timișoara unu, biserica cu un prezent asortat unui trecut de excepție printre bisericile din România. Este suficient sa spun ca aici a fost o vreme păstor Petru Popovici.

Am dormit într-unul din cochetele apartamente aflate la mansardă, deasupra etajelor în care funcționează Liceul Baptist.

În ziua Domnului m-am aflat deci în mijlocul focarului din care a pornit în 1989 Revoluția. Ca întotdeauna și ca peste tot, realitatea trăirilor mele a fost multistratificată. Parte din mine plutea în melancolia amintirilor. O altă parte tremura muncită de sentimentele de inferioritate și inadecvare din fața acestor oameni care au evoluat altfel decât mine în ultimii 35 de ani, iar altă parte se îndoia foarte tare că este locul meu aici pe rol de predicator.

Sami m-a lăsat să aleg la ce clasă de școală duminicală să particip, dar mi-a sugerat să stau în sala mare, la clasa vârstnicilor. … Și eu care aș fi preferat să merg la clasa tinerilor căsătoriți …

Am fost plăcut impresionat de numărul mare al celor prezenți și de calitatea celor care au condus clasa. Când  mi s-a dat cuvântul, am încercat marea cu degetul, ca să văd dacă pot pătrunde dincolo de stratul curiozității din ochii celor care mă priveau. Numaai Dumnezeu știe dacă am reușit.

Pentru predică, Sami a ales din temele posibile prezentate de mine una despre vârstele spirituale care i s-a părut după titlu că s-ar asorta cu atmosfera generală a duminicii care era Ziua Tatălui.

Din programul tipărit mi s-a confirmat o coincidență care nu ni s-a părut posibilă atunci când am vorbit la telefon: eu predicam la Betel Timișoara, exact la același servici divin la care fratele Petrică Bulica, păstor plecat în vizită în America, predica la Bethel, Anaheim în California, biserica mea de casă. M-am rugat repede pentru el și i-am dorit să-i fie mult mai ușor decât îmi era mie în acele clipe.

Seara, David Nicola, care m-a smerit întotdeauna cu pocăința lui, a insistat să mă întorc la Lugoj și să particip la serviciul dedicat special prieteniei cu Israelul. M-am dus și cred că am vorbit destul de confuz ca să fiu interesant, așa cum de altfel este și situația Israelului în zilele acestea. Știam că în sală vor fi câțiva evrei bătrâni, primarul și reprezentantul Asociației evreilor din regiune. Știam că mă ascultă câteva sute de oameni care erau născuți din nou în națiunea de preoți a Bisericii. Am citit doar texte din Vechiul Testament și am tras un pic vălul de peste tainele rânduite de Dumnezeu pentru acest popor. Îmi era imposibil să știu cît de familiari sunt ascultătorii mei cu așa ceva, dar am aruncat și eu zarul ca în cartea Estera (3:7-13; 9:17) și aștept de atunci să văd dacă ne iese și nouă de un Purim.

Providența a făcut să îmi rostesc vorbirea oracolară tot pe o zi de 13 … de data aceasta 13 Mai 2018, la o zi de marea sărbătoare de pe 14 Mai din Ierusalimul contemporan. Și tot Providența a decis să-mi iasă de la tipar tocmai acum comentariul la cartea Estera pe care eu l-am gandit ca leac pentru deșănțatele lupte recente dintre calviniști și armonieni, dintre cei ce cred în predestinație și cei ce cred în liberul arbitru. Domnul a lucrat să am această carte la Lugoj, ca s-o pot da evreilor ca incurajare. Dacă sunteți curioși, cred că puteți viziona excepționalul program de la Lugoj pe Internet (http://harul.ro/arhive-video.html).

Seara târziu m-am întors la Timișoara, dus și adus de un prieten necunoscut care mă știa de pe blog și de pe filele îngălbenite ale timpului. Din nefericire, el își copiase dosarul de la Securitate și a ținut să-mi confirme cu documete tragedia multor trădări săvârșite de mai mari norodului baptist în anii de tristă amintire. I-am spus că eu nu mi-am scos dosarul, dar știu multe pentru că o copie a acelor arhive se află de multă vreme la  Washington …  Mă amuz însă cănd îi aud pe cei cu musca pe căciulă vorbind mincinos despre dosarele acelea.

Mulți români nu știu încă realitatea furtului de informații și arhive secrete de la o națiune la alta și se complac în iluzia ignoranței. Este suficient să fi martor la relațiile americano-române ca să-ți dai seama foarte repede de aceasta.

Advertisements


Categories: Amintiri

Tags:

1 reply

Trackbacks

  1. 8. Ziua de treisprezece, fără ghinion! – ARMONIA MAGAZINE – USA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: