Traian Ungureanu – Ascensiunea puterii unice

februarie 28, 2018

Duminica trecută, Agenția oficială de știri chineză Xinhua a dat publicității un comunicat scurt. Într-o singură frază, comunicatul anunță că Partidul Comunist Chinez a luat decizia de a elimina limita de două mandate a Republicii Populare Chineze. S-ar prea putea ca această frază să fie înțeleasă, mai tîrziu, ca un punct de importanță istorică globală.

Decizia de a pune China sub conducerea unui lider numit, măcar în teorie, pe viață are nenumărate consecințe și semnificații. Beneficiarul imediat va fi Xi Jingping, neîndoios cel mai abil și mai ambițios lider de după la Deng Xiaoping, omul care condus China spre modernizare, la sfîrșitul anilor ’80.

Instalat în 2013, XI Jinping a manevrat formidabil în labirintul birocratic și politic al Partidului Comunist. Xi și-a construit baza de putere care i-a permis acum să facă pasul spre conducerea pe termen nelimitat. Cu decizia anunțată duminică, China trece într-o fază politică nouă sau, mai degrabă, revine la un model de care se desprinsese imediat după epoca Deng Xiaoping. Altfel spus, apariția liderului pe viață aduce statul chinez la norma Partidului Comunist. Ultimii doi lideri ai Partidului Comunist Chinez au condus doar cîte două mandate dar regulile interne de partid nu prevăd limite. Din momentul în care Xi Jinping va deveni Președinte pe viață, statul și partidul vor fi conduse de aceeași persoană fără altă limită de timp decît retragerea sau decesul. E clar că statul și partidul chinez vor anula cea mai mică neconcordanță și se vor suprapune perfect, ca în vremurile clasice ale comunismului chinez.

S-a spus că acest pas trimite China înapoi, la epoca Mao.

Diferența de structură economică și pondere globală între China lui Mao și China lui Xi e uriașă …

Paralela e aparent justificată, dar nu rezistă la proba practică. Biografic, măcar, maoismul nu poate fi o amintire pozitivă pentru Xi. Liderul chinez vine dintr-o familie care a suferit mult sub Mao și e greu de crezut că această experiență a rămas fără urmări. Apoi, diferența de structură economică și pondere globală între China lui Mao și China lui Xi e uriașă. China e tot comunistă dar comunismul post-Mao a proiectat o altă țară.

Ecuația e, oricum, foarte complexă. Căci, una din lecțiile pe care mulți observatori occidentali au evitat sau întîrziat să o înțeleagă spune că, în cazul Chinei, dezvoltarea nu conduce la democratizare sau, mai exact spus, nu pune capăt puterii absolute. În fond, 30 de ani de expansiune economică furibundă continuă cu revenirea la structura politică de putere unică sub conducerea unui lider absolut. Mai mult, mulți din analiștii și politicienii care au mizat pe sau au crezut că adulmecă transformarea politică a Chinei vor trebui să își reformuleze ideile. China se reîntoarce la modelul conducerii unice – s-ar putea spune – fără să-l fi părăsit vreodată. Blocul politic unic al comunismului a permis și încurajat deschiderea din ultimii 30 de ani și tot el a încheiat cu un viraj care întoarce lumea chineză la formula inițială. De ce?

În plan politic, pentru că e în natura regimurilor autoritate să caute structura optimă de putere. Cine a crezut că Partidul Comunist Chinez s-a lansat într-o aventură sau un experiment care i-ar fi putut fi fatal se înșeală. De altfel, deraierea a fost suprimată foarte devreme, încă din iunie 1989, cînd acțiunile și elanul democratic al primei generații post-Mao au fost suprimate violent. Pe de altă parte, politica nu explică tot. Încă mai persistentă e tradiția istorică. O combinație de forțe și nevoi vitale a făcut mereu din lumea chineză un spațiu condus de sau în căutarea unei forțe și persoane unice. Perioadele istorice, uneori lungi, marcate de absența liderului unic au adus anarhia și războiul civil. Într-o situație nu tocmai străină de formula de bază a colosului rus, China nu a reușit agregarea decît într-o structură de putere cu comandă unică. Ceea ce spune ceva despre sensul mai larg al teoriei politice pe care o folosim cu încredere cel puțin din 1990 încoace.

După aproape 30 de ani de efuziune teoretică și angajament militant democratic, ideile care au prezidat marea schimbare globală post-comunistă încep să fie contrazise sau amendate de contra-argumente puternice. China și Rusia se reîntorc, după un scurt detur, la modelul conducătorului unic. Marele val prodemocratic de la sfîrșitul anilor ’80 e în reflux.

S-ar putea spune că evoluțiile din China și Rusia nu contează și că singurul lucru important e mersul înainte al democrației occidentale în occident. Ar fi așa dacă ascensiunea puterii ruse și chineze n-ar însemna și un spor de influență asupra spațiului occidental. Căci Rusia lui Putin e un succes, oricît de iritant, în materie de politică externă și control pe tabla de joc euro-americană. Iar China condusă de Xi Jinping e, deja, un succes economic global și o supraputere militară. China folosește energic aceste două poziții, influențînd masiv piețele financiare și echilbrul strategic mondial. Încă mai instructiv, China a cucerit de ani buni poziția de patron al așa numitei lumi a treia. Acolo unde politica occidentală de asistență stagnează, colosale campanii de investiții chineze au cucerit teren strategic, prestigiu politic și acces la resurse. Faimosul și neverosimilul plan de infrastructură globală cunoscut sub numele de „O singură centură” poate părea și, după mulți, chiar e un act de megalomanie. Însă pînă și intenția acestui proiect care ar crea coridoare de comunicații complete către Europa și Asia e de ajuns pentru a dovedi că statul chinez își permite foarte lesne să gîndească la modificări planetare.

În aceste condiții, concentrările de putere rusă și chineză pot fi criticate în continuare, dar nu mai pot fi excluse ca model de dezvoltare. Poți contesta, dar una e să critici un eșec evident, așa cum a fost cazul regimurilor comuniste în timpul așa numitului Război rece. Cu totul alta e să faci observații unor regimuri care încep să îți stabilească agenda externă sau să te concureze economic. Dacă nu credibilitatea, măcar altitudinea argumentelor occidentale s-a micșorat. Dar lecțiile neplăcute nu se termină aici. Tot în reflux e și unul din cele mai cunoscute și respectate standarde morale aplicate de lumea occidentală în afară: caracterul pozitiv al luptei împotriva corupției.

Povestea ascensiunii lui Xi Jinping e legată strîns de campania anti-corupție. În 2013, imediat după instalare, Xi a declanșat o campanie anti-corupție nemiloasă la nivel național. Campania a țintit, mai întîi, sus, între înalții funcționari ai Partidului Comunist Chinez. Pedepse extrem de dure, între care și pedeapsa cu moartea, au fost aplicate pentru cazurile cele grave. Cel puțin cîteva din aceste cazuri sugerează că Președintele Chinei a folosit agenda anti-corupție pentru a-și elimina adversarii de la vârf și pentru a-și asigura controlul asupra aparatului de partid.

Jos, la nivelul societății, campania lansată de XI a pedepsit aspru funcționarii administrației de stat, în special pentru cererea sau laurea de mită. Rezultatul a fost dispariția corupției administrative la contactul cu omul de rînd. Această transformare mult așteptată l-a făcut foarte popular pe XI printre micii comercianți, dar și printre nenumărații chinezi care folosesc servicii publice. În cele din urmă, campania lansată de Xi a dovedit că măsurile anti-corupție nu sînt un monopol liberal și că pot servi la consolidarea unui regim ne-democratic. Cine credea altfel va trebui, de acum înainte, să facă deosebirea între ordine și egalitatea în fața legii. Prima pune capăt corupției, dar nu o presupune pe a doua.

Advertisements


Categories: Articole de interes general

Tags:

2 replies

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: