Daniel Uncu: Stanga comunistoida pesedista blasfemieza credinta ortodoxa

O fetida incercare de manipulare!

Aud tot felul de voci din planurile secunde, „civice”, electorale ale PSD, care afirma nici mai mult nici mai putin, ca stanga comunistoida autohtona se considera a fi conservatoare. Sa aud si sa nu cred! Aberanta afirmatie!

Adevarul este, ca pesedistii de partid si de stat au acaparat de-a lungul timpului, in mod caracteristic, ipocrit si scabros, discursul crestin-ortodox, pe cel al interesului national, pe cel legat de promovarea familiei heterosexuale, pe cel referitor la pastrarea traditiilor si obiceiurilor romanilor, toate aceste teme, fiind amice ale proiectiei conservatoare. In cazul in speta, insa, este vorba doar de o tantosa forma fara fond, de un discurs lipsit de orice esenta, de o dovada de aiuritoare demagogie.

In realitate, tot ceea ce a facut aceasta stanga comunistoida autohtona nu a fost, de fapt, decat sa blasfemieze credinta ortodoxa prin lipsa de Dumnezeu de care a dat si da dovada in exercitiul sau politic, sa desconsidere orice interes national prin coruptie generalizata, subminarea statului de drept si jaf organizat, sa invoce abuziv si ipocrit traditii si valori nationale pentru a-si justifica opozitia feroce la orice incercare de modernizare a relatiilor interumane din societatea romaneasca, sa achieseze la fel de ipocrit la logica promovarii familiei heterosexuale, doar din pur interes politicianist.

Stanga comunistoida de la noi nu are, de fapt, nici un fel de ideologie sau doctrina. Nici macar una de influenta marxista sau bolsevica sau trotkista sau neomarxista. (Despre neomarxisti am sa mai discut cand voi aborda din nou subiectul USR si pe cel al ONG-urilor…)

Stangismul romanesc, pe care il numesc „clasic”, adica cel aparut in decembrie 1989 via Iliescu & Co. este, de fapt, adoctrinar si neideologic. Cu exceptia unor excese de tip „lupta armata de clasa”, intrupate de insangeratele mineriade cu iz de raboi civil bolsevic si exersate intre 1990 si 1992, singura „filozofie” a acestei Stangi este, pana la urma, cea a minciunii publice ordinare, a devalizarii bugetului de stat, a servitutilor de tip medieval intre autoritati si cetatean, a sfidarii legilor si logicii democratice, a desconsiderarii cetatenilor tarii prin precaritatea accesului la asistenta medicala performanta si la un invatamant de calitate, a analfabetismului si a inculturii ridicate la rang de merite ministeriabile.

Nici o legatura, dar absolut nici una, asadar, cu dreapta conservatoare de extractie crestin-democrata!

PSD are doar sanse – enorme! – sa ramana in istorie ca partidul care a aruncat Romania pe marginea prapastiei razboiului civil, partidul care a instaurat in Romania coruptia generalizata, partidul care a dat cel mai mare numar de infractori politici pe cap de locuitor, partidul care a incercat sa distruga Justitia si Ministerul Public decat sa renunte la practicile de tip mafiot de a face politica si de a guverna statul.

Atat!

Daniel Uncu

Advertisements


Categories: Articole de interes general

1 reply

  1. Stânga comunistoidă
    “familistă,patrioată,creștină,gospodară”.
    Cameleoni penali ,hoți,criminali ,profesori în orice silnicii care să îi țină la putere!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: