Banii, băncile și dobânzile – sau cum controlezi omenirea, din nimic?

Banii, băncile și dobânzile – sau cum controlezi omenirea, din nimic?

Să facem un mic exercițiu mental. Gândiți-vă la situația în care cineva ar putea controla toate sursele de aer sau de apă, de pe Pământ: ce putere ar avea acesta asupra celorlalți?

Acum gândiți-vă că un mic grup de oameni are monopolul creării banilor, în cantitățile pe care aceștia le hotărăsc, distribuindu-i cui consideră ei de cuviință. E ceva mai

rău decât în privința apei și a aerului – în timp ce toate resursele naturale sunt create de Dumnezeu în cantități limitate, banii sunt creați, astăzi, de bănci, printr-un sistem foarte bine pus la punct, în cantități nelimitate.

Așadar, o resursă devenită indispensabilă oamenilor, controlată de un grup restrâns, prin sistemul bancar. Un sistem care creează bani din nimic, în cantități nelimitate, ca instrument de control. Pe scurt, sărăcia sau bogăția întregii omeniri, mizeria sau confortul, depind de el! Și nu e doar atât: indiferent dacă se creează mulți bani, astfel încât se generează bogăție („boom” economic), sau puțini bani („recesiune”), sistemul bancar o face îndatorând pe ceilalți la plata unei dobânzi, care nu poate fi plătită până când, tot el, nu creează banii pentru plata ei (întrucât, per ansamblu, banii respectivi nu existau până atunci). Iar banii sunt, bineînțeles, creați tot prin creditare cu dobândă – deci un cerc vicios, în care societatea este în permanență datoare, orice efort de a plăti dobânzile generând alte datorii, prin emitere de bani noi, care generează alte dobânzi. Și tot așa!

Cum s-a ajuns aici?

Este esențial să începem cu faptul că absolut toate marile civilizații tradiționale au considerat ideea ca „banul să producă ban” ca fiind abominabilă. China și India antică au dat legi împotriva perceperii oricărei dobânzi la împrumutul de bani. Civilizația clasică greco – romană s-a pronunțat cu dezgust împotriva cămătăriei, considerând-o nenaturală. Astfel, Aristotel spune: „împrumuturile pe dobândă sunt urâte cu cea mai mare dreptate, fiindcă acestea îşi scot câştigul tot din bani şi nu le lasă destinaţia pentru care au fost creaţi. Căci pentru înlesnirea schimbului s-a introdus moneda; dobânda însă îl înmulţeşte în sine. De aceea, numele grecesc al dobânzii înseamnă şi „copil”, căci copiii se aseamănă de obicei cu părinţii lor şi, tot aşa, dobânda este banii din bani. Iar acest fel de agonisire a averii este cel mai nefiresc dintre toate.”. Și Aristotel nu este singurul – Seneca, Cicero, Cato s-au pronunțat și ei, ferm, împotriva împrumutului cu dobândă.

Vechiul Testament conține, în repetate rânduri, interdicții ale perceperii de dobânzi. Biserica, în Sinodul de la Niceea, a interzis clericilor practicarea cămătăriei, prin care înțelegea împrumutul de bani cu dobândă, oricare ar fi aceasta.

Mai târziu, romano-catolicii au elaborat, mai ales prin Toma D’Aquino, o argumentație complexă pentru respingerea perceperii de dobânzi. Pe scurt, doctrina catolică permite recompensarea participării capitalului financiar la o întreprindere prin participarea la profit, respectiv pierdere, în baza principiului împărțirii riscurilor, interzice dobânda ca profit pregarantat, pentru că îl pune în mod nedrept pe posesorul de capital financiar în poziția incorectă de a câștiga în orice situație – câștig fără muncă și fără risc. Islamul s-a pronunțat, de asemenea, împotrivă. Doctrina islamică despre dobândă este asemănătoare celei romano-catolice și stă la baza funcționării băncilor islamice contemporane, care nu împrumută bani cu dobândă, ci se angajează ca asociați în afaceri, participând în cote predefinite la împărțirea profitului sau suportarea pierderii.

Ce este atât de greșit?

Precis faptul că, într-o tranzacție, una dintre părți (creditorul, bancherul, cămătarul) este în situația privilegiată de a avea câștig pregarantat, adică fără risc (și, de cele mai multe ori, fără muncă, în sensul că nu contrbuie creator la realizarea obiectului de activitate al întreprinderii pe care o finanțează).

Astăzi, cei mai mulți dintre oameni nici măcar nu bănuiesc nefirescul cămătăriei. De altfel, a fost schimbată chiar și definiția ei, de la perceperea de dobândă (profit pregarantat), în orice procent, pentru un împrumut, la una care se referă la „dobânzi ilegale” (ceea ce, în mod evident și ridicol, este o referință logică circulară) sau la „dobânzi exagerate” (ceea ce este extrem de vag și interpretabil).

Care sunt consecințele?

Crescând continuu nevoia de bani, ca urmare a acumulării dobânzilor indiferent de rezultatul concret al întreprinderii finanțate (profit sau pierdere, succes sau eșec), deci în timp ce economia reală cunoaște suișuri și coborâșuri, expansiune și contracție, crește numărul de falimente forțate, în care doar cel cu activitatea creatoare pierde tot (casă, teren, utilaje etc) – precis în favoarea partenerului pasiv, fără risc. Pe lângă dramele umane absolut artificial provocate de existența împrumutului cu dobândă, concesința acestui proces este polarizarea continuă a societății – pe de o parte creditorii, care devin tot mai bogați în mod parazitar, pe de altă parte restul populatiei, în proces continuu de sărăcire.

În plus, apare inflația, adică scăderea puterii de cumpărare a banilor. Mai exact, existența dobânzilor determină, în mod garantat, inflația cronică – cantitatea de bani crește mai repede decât oferta de bunuri și servicii.

În plus, ceea ce duce nefirescul acestei situații la extrem, este faptul că, spre deosebire de secolele în care banul era o materie primă finită (aur, argint, sare), deci și profitul din dobândă, ca și capacitatea de a face rău societății erau limitate de acest caracter finit al monedei, astăzi, banii sunt emiși în mod aproape nelimitat de către bănci, în cadrul procesului de creditare. Mai simplu spus, bancherii au primit de la stat monopolul creării de bani din nimic.

Cum ne influențează, concret, viața?

Banii pe care noi îi câștigăm, muncind, sunt creați și controlați de acest grup restrâns, care are posibilitatea de a crea, permanent, alți bani, indiferent de producția din economia reală. Dacă inflația crește, atunci și cantitatea de muncă necesară pentru supraviețuire trebuie să crească. Și aceasta independent de faptul că toată comunicarea statală (sau corporatistă) ne induce nevoi false, care necesită mai mulți bani, deci și mai multă muncă.

Cu sistemul monetar actual, oricât de mult ne-am simplifica viața, tot este necesar să muncim din ce în ce mai mult, sub efectul acumulării dobânzilor. A munci din ce în ce mai mult, pentru un anumit grup de oameni, înseamnă din ce în ce mai puțin timp pentru noi, pentru familiile și comunitățile noastre, deci din ce în ce mai puțină libertate.

Chiar și cei care nu au credite, plătesc (conform unor studii din Germania) cam 45% din venitul lor pe dobânzi – pe care tot lanțul de distribuție al bunurilor și serviciilor pe care le cumpără (producători / prestatori, transportatori, distribuitori/comercianți cu amănuntul) le integrează în prețul acestora, pe care companiile de utilitări le integrează în prețul serviciilor publice iar statul în taxele pe care le percepe de la societate, ca să plătească dobânzile. Aceasta pentru că aproape fiecare actor economic cu care el interacționează are dobânzi de plătit, pe care le integrează în prețul cu care își vinde bunurile/serviciile. Deci, inclusiv cei privilegiați dintre noi, care nu au nici un credit, ajung să muncească în proporție de 45% din timp (adică din ianuarie cam până prin mai), nu pentru ei și familiile lor, ci pentru a plăti niște datorii pe care societatea, în ansamblu, le are la un grup extrem de restrâns de oameni. Datorii care, acumulate în urma unui proces fraudulos și complet ilegitim de creare de bani, cresc permanent.

Și nu doar atât, o mare parte din banii pe care noi îi plătim către acest grup de influență este folosită pentru finanțarea unui război cultural (prin pornografie, feminism, teoria gender, homosexualitate etc) dus asupra noastră, în scop de inginerie socială, cu scopul de a ne împătimi și ne a anihila rațiunea și voința într-atât încât să nu mai avem nici o șansă de a găsi resurse sufletești pentru fie ți un început firav de împotrivire sau revoltă, care să le amenințe dominația și statutul privilegiat. Având capacitatea de a finanța coruperea moravurilor, este doar o chestiune de timp până când, unul după altul, resorturile de rezistență morală a comunității cedează. Și controlul va fi preluat, deplin, de acest grup.(….)

Sursa: Predania.ro

Advertisements


Categories: Articole de interes general

Tags:

2 replies

Trackbacks

  1. Banii, băncile și dobânzile – sau cum controlezi omenirea, din nimic? | 1novelty7

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: